Maria Bilius a scris o carte

E vineri, e 28 noiembrie, e 8.30 dimineaţa. La Institutul Francez are loc o nouă întâlnire Creative Mornings, iar invitatul este Cristian Lupşa. Tema e "chance" şi cred că partea mea preferată e cea în care a spus că norocul e definit de oamenii pe care îi întâlneşti alături de efortul pe care îl depui pentru a cunoaşte alţi oameni. La final, ne-a rugat pe toţi să lăsăm un post-it cu ce ne dorim să facem. Am lăsat, aşadar, un bilet pe care am notat: "Îmi doresc să scriu o carte". L-am lipit, întâmplător, între alte două care împărţeau acelaşi vis.

Teama de a cunoaşte oameni noi e una pe care mi-am înfrânt-o printr-un exerciţiu repetat. Am scris oamenilor, oamenii mi-au scris mie. Iar astăzi am decis să scriu despre un om care a ilustrat cea mai frumoasă carte despre prietenie. Dar nu orice prietenie, ci una care se desfăşoară în online. The Habits Of An Unknown Painter. De Maria Bilius. Pe Maria trebuie să o cunoaşteţi fiindcă e, aşa cum i-am zis şi aseară în timp ce ne îmbrăţişam de bucurie că ne revedem, oh so pretty. She is, she really is. Şi prietenia cu Jules, the unknown painter, o descrie parţial şi pe Maria.

Atenţia la detalii nu poate veni decât de la un om care ştie să fie un bun prieten. Şi, în carte, o să vedeţi, Jules poate fi un adevărat Grumpy Cat. Nu-i plac roşiile şi nici snobii. Nu-i place să spele vasele şi nici să-şi cureţe pensulele după ce pictează un tablou. Oh, şi nu e fan Woody Allen.

Jules e un personaj, în vreme ce Jules e un om real. Şi oricine ar vrea ca Maria să fi scos o carte la fel de frumoasă şi despre el. Cartea e acum rege pe raftul unde-mi ţin toate cărţile ilustrate. Penelope Bagieu era preferata mea şi-am alergat prin Paris ca să-i cumpăr cărţile. Asta până când am cunoscut-o pe Maria.

Cartea va fi publicată în curând într-un număr de exemplare suficient de mare încât să putem cumpăra cu toţii câte un exemplar. Şi o să vreţi să aveţi cartea asta pe raft după ce o să o răsfoiţi. Fiindcă după ce o să râdeţi odată cu fiecare pagină, o să vreţi să o răsfoiţi din când în când.

Maria Bilius, artist cu acte-n regulă, aici.

2010

Nu-mi amintesc mare lucru din 2010. Nu pot să spun, a, păi în 2010 s-a întâmplat vreun eveniment major. Aş vrea, chiar aş vrea, să pot înşirui mari succese an de an. În 2012 am pornit proiectul WOLF 25. Da, uite, ăsta e un lucru în care cred, singurul care are un înţeles cu adevărat, singurul care a ridicat semne de întrebare legate de cine sunt, ce vreau să fac, ce ar trebui să fac cu viaţa mea.

Ştiu că la fiecare zi de naştere ne facem bilanţul (nu doar de Anul Nou!). Cunosc patru oameni a căror zi de naştere e azi şi doi dintre ei şi-au făcut un astfel de inventar. Nimic bifat acolo, palpabil, ceva care să pară solid, să ducă într-o direcţie. Eu mi-am dat seama că rezistă doar ce poţi construi cu mâinile sau cu mintea ta. Şi rezistă doar atâta vreme cât eşti sănătos, le faci cu dragă inimă şi eşti în armonie cu tine. Nu sunt baliverne. Sunt concluziile la care ajung unii oameni la 50 de ani. Nu-mi amintesc piesa de teatru la finalul căreia personajul se întreabă: "Şi dacă toată viaţa mea a fost o greşeală?". Nu am fost niciodată omul care să aibă o pornire incisivă. Dacă strigi la mine, s-a terminat totul. E adevărat, asta te ajută mult, faci curat în viaţă mai uşor. Nu stai acolo să se strige din nou.

Bucureşti, 2010, iar eu nu-mi amintesc mare lucru. Mâncam, iată, ciocolată şi toast. E prea mare şirul schimbărilor pe care le-am făcut în alimentaţie. Totul necesar, cât să ştiu azi ce funcţionează bine pentru bine şi ce nu. N-am gonit niciun ideal şi nici nu vreau asta. Am un obiectiv, chiar cred că fiecare om ar trebui să aibă unul, doar fiindcă mi se pare că omul e responsabil să crească, să cunoască mai mult şi nu să se îndobitocească.

Dar nu gonesc după acel obiectiv. Nu-mi mai sacrific nopţile, sănătatea şi nici relaţiile. Fiindcă atunci pasiunea devine stres. Am testat. Am testat multe drumuri, am căutat neîncetat şi azi am găsit. Nu ştiu cum vor fi lucrurile peste doi ani, peste trei sau zece. Dar ştiu azi cât ţine de noi ca viaţa noastră să fie cum ne dorim şi cât ţine de ceilalţi. Prea puţin, prea puţin de ceilalţi. Suntem ceea ce alegem să fim şi devenim ceea ce alegem să devenim.

Şi caut. Lucrez la lucruri care nu existau la început de an. Şi se vor face. Şi totul ţine numai de mine. Iar asta îmi aminteşte că suntem liberi.