Teama de a cunoaşte oameni noi e una pe care mi-am înfrânt-o printr-un exerciţiu repetat. Am scris oamenilor, oamenii mi-au scris mie. Iar astăzi am decis să scriu despre un om care a ilustrat cea mai frumoasă carte despre prietenie. Dar nu orice prietenie, ci una care se desfăşoară în online. The Habits Of An Unknown Painter. De Maria Bilius. Pe Maria trebuie să o cunoaşteţi fiindcă e, aşa cum i-am zis şi aseară în timp ce ne îmbrăţişam de bucurie că ne revedem, oh so pretty. She is, she really is. Şi prietenia cu Jules, the unknown painter, o descrie parţial şi pe Maria.
Atenţia la detalii nu poate veni decât de la un om care ştie să fie un bun prieten. Şi, în carte, o să vedeţi, Jules poate fi un adevărat Grumpy Cat. Nu-i plac roşiile şi nici snobii. Nu-i place să spele vasele şi nici să-şi cureţe pensulele după ce pictează un tablou. Oh, şi nu e fan Woody Allen.
Jules e un personaj, în vreme ce Jules e un om real. Şi oricine ar vrea ca Maria să fi scos o carte la fel de frumoasă şi despre el. Cartea e acum rege pe raftul unde-mi ţin toate cărţile ilustrate. Penelope Bagieu era preferata mea şi-am alergat prin Paris ca să-i cumpăr cărţile. Asta până când am cunoscut-o pe Maria.
Cartea va fi publicată în curând într-un număr de exemplare suficient de mare încât să putem cumpăra cu toţii câte un exemplar. Şi o să vreţi să aveţi cartea asta pe raft după ce o să o răsfoiţi. Fiindcă după ce o să râdeţi odată cu fiecare pagină, o să vreţi să o răsfoiţi din când în când.
Maria Bilius, artist cu acte-n regulă, aici.