vineri, septembrie 30

Barierele mici duc la ziduri din ce în ce mai înalte. Scurt jurnal de Bucureşti



Despre bariere. Despre cum se ridică, între clădiri, între străzi, între oameni. Despre ce ne transmit şi ce nu ne spun. Despre ce ascund sau despre ce protejează. Despre rolul nostru, ca oameni, în a le dărâma, în a le străbate, în a le face să nu existe. Ziduri. False ziduri de protecţie. Umanitatea împărţită în pătrate, în linii întretăiate, în trasee cu un marker. Roşu.

De la zidurile mici se nasc cele mari. De la barierele venite din educaţie se nasc barierele unor ţări întregi. Bucureştiul se dezvoltă ca o junglă şi întinde bariere. Înalţă ziduri. Închide uşi. Bucureştiul nu mai comunică la fel de eficient prin şi pentru oameni. Bucureştiul se desprinde de propriul miez şi şi-l macină, îl sfărâmă în dinţi încă puternici, îl aruncă în malaxor. Pe lângă acele rămăşiţe ale nepăsării noastre trecem zilnic.

De sancţionat barierele. Injustiţia. Nedreptatea. Fărădelegea. De sancţionat micile bariere care ajung să ridice ziduri înalte. De refăcut Bucureştiul, dar pentru oameni. Pentru copiii care vor dori un parc plin de copaci şi nu de ciment. Pentru că ceea ce nu schimbăm azi devine de zece ori mai puternic mâine.

Pentru că încă se poate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu