Alt jurnal de Bucureşti, mărturisiri de ieri şi azi, nimic de citit printre rânduri

Bucureştiul e fantastic dacă reuşeşti să ajungi mai des prin parcuri, mai des pe la evenimente şi să ieşi mai des cu prietenii. Bucureştiul e fantastic, ca orice oraş, dacă nu-l umpli de amintiri neplăcute. Bucureştiul e fantastic, ca orice oraş, dacă reuşeşti să uiţi de amintirile neplăcute şi să îţi construieşti unele noi, minunate, alături de oameni noi care ştiu să nu te judece şi să te facă să te simţi un om mic. Dar orice om e o lecţie, poate fi una frumoasă sau una care să te facă pe viitor să alegi mai bine.

La 1 iunie mi-am lăsat trecutul în urmă. M-am desprins de el în cinstea copilăriei mele. Mi-am amintit de cine eram atunci şi mi-am dorit să-mi fie din nou la fel de drag de mine. Să mă împac şi să mă iubesc cu bune şi cu rele. Şi asta a însemnat să răspund unor oameni prin două rânduri, iar altor oameni, care continuă să-mi fie dragi, să nu le mai răspund deloc. Şi, pe de-o parte, nu ştii dacă e decizia bună. Dar, pe de alta, e ceea ce ştii că trebuie să faci pentru tine dacă vrei mai mult, dacă vrei ca anul viitor pe vremea asta să fii în alt loc şi, în fond, o versiune mai bună a ta.

Mi-am făcut cadou timp şi-mi fac în continuare. Trebuie să-mi amintesc constant să nu mă opresc, să nu privesc de două ori către o situaţie care mi-a fost clară de la bun început. Vi se întâmplă şi vouă?

Sunt atâtea explicaţii pe care am simţit că trebuie să le dau. Şi, la final de an, când vezi că n-au contat nici faptele şi nici cuvintele, când înţelegi că sunt şi vor fi momente în viaţa ta când te vei simţi şi poate şi vei fi foarte singur, când ştii însă că astfel de lucruri sunt fireşti, când eşti recunoscător pentru altele, când oboseşti să te mai simţi obosit, schimbi multe.

E nouă senzaţia asta şi adesea mi-e frică să scriu despre. Dar e o schimbare în bine pe care n-am cunoscut-o până acum. Şi e necesară fiindcă mai sunt atâtea de schimbat. Şi continui să privesc înainte, fără să am o direcţie clară. Poate o descopăr, poate nu. Cert e că un singur om mi-a spus anul ăsta că e important să continui să merg, chiar dacă direcţia nu e clară. Fiindcă ştia. Şi fiindcă nu m-a judecat.

Lansare de carte si

Mic Dejun de Bucureşti... Vegetarian... Vegan?

De 4 ani şi jumătate sunt vegetariană. Îmi dau seama că nu e suficient. Evident, fiecare om are un drum al său. Până nu demult, ignoram faptul că simpla rostire a cuvântului "vegetarian" îi deranja pe cei mai mulţi oameni. Aşa că dacă simplul fapt că eşti vegetarian deranjează, pe când trebuie să accepţi orice alte alegeri, de ce să nu încep să răspund acelor reacţii? De ce să aibă o problemă un om care alege să mănânce carne cu un om care a ales să nu mai mănânce carne? Mai multă carne pentru el, nu?

O să spun de ce am ales să nu mai mănânc carne şi, mai mult, de ce am continuat şi de ce am ajuns să privesc lucrurile cu totul altfel în prezent. Cred că un om trebuie să se informeze, să înţeleagă ce anume îi face rău, pe lângă aerul poluat şi apa pe care o bem cu toţii. Ce ar ajuta planeta, chiar şi în al 12-lea ceas? Mai multe abatoare, mai multe ferme, mai multe milioane de tone de grâne puse deoparte pentru animalele care vor fi ucise la o dată prestabilită? Nu. Mai multe păduri, mai multe plante şi stoparea creşterii animalelor pentru carne.

Omul a decis că e o specie superioară şi că are drept de viaţă şi de moarte asupra altor specii. Căutaţi "speciesism" fiindcă e un cuvânt şi fiindcă denotă lipsa de etică în aceste alegeri. Am mâncat carne toată viaţa mea până în 2011. Mi se părea că legumele nu au gust şi, sinceră să fiu, după o bucată de carne nu prea voiam să mai mănânc salată sau fructe sau leguminoase. Eram sănătoasă? Nu. Şi nu aveam nevoie de analize ca să văd că am cu vreo 15 kilograme în plus peste greutatea normală, probleme cu digestia, că aveam dureri de stomac după aproape fiecare masă, că răceam des, că aveam probleme cu respiraţia, că oboseam după un kilometru mers pe jos, că nu scăpam de acea senzaţie de greutate.

Mănânc mult mai mult decât mâncam atunci. Am slăbit de atunci şi cel mai mult am ajuns la 65 de kilograme în perioadele în care am făcut mai puţin sport, am mers mai puţin pe jos. Dar nu greutatea mai contează acum  când mă ghidez după felul în care creşte masa musculară, după cum corpul mi se transformă aşa cum cândva doar visam şi nu făceam nimic pentru asta.

De la dans contemporan am trecut la a descoperi mai multe despre yoga. Acum practic yoga (şi nu, nu înseamnă că stai şi meditezi!) de cinci luni, aproape zi de zi, şi sunt mai mult decât recunoscătoare pentru schimbările pe care le-am observat. Şi ştiu că sunt abia la început şi asta nu poate decât să mă entuziasmeze.

It feels right. Şi mă bucură. Şi cu cât îmi ofer mai mult timp mie, cu atât sunt mai împlinită. Văd sincer unica soluţie de salvare a planetei în reîntoarcerea la o dietă vegetariană. Dacă omul ar fi carnivor, ar ataca animalele şi le-ar mânca de vii. Arătaţi-mi un om care are acest instinct. Ceea ce facem azi vine din tradiţii, dar asta nu înseamnă că acele tradiţii nu sunt greşite, ca multe alte convingeri din trecut. Cum ar fi că pământul e în centrul Universului.

Ne-am deşteptat de atunci? Da şi nu. Nu ne-am deşteptat suficient de mult încât să credem cu adevărat că industriile mari nu ne vor binele şi că sănătatea nu le aduce niciun ban.

În India sunt 500 de milioane de vegetarieni. Da, tradiţia. Chiar crede cineva că foametea la nivel global e o problemă care nu poate fi stopată aşa de uşor? Poate dacă nu am mai exploata resursele vegetale pentru a hrăni animalele ca să le ucidem, am rezolva un pic mai uşor această problemă. Poate dacă am regândi tot ceea ce facem în prezent, poate dacă ne-am gândi şi la generaţiile viitoare şi la cum va arăta lumea peste cincizeci de ani, o sută, două sute...

Şi aleg să  cred în schimbare fiindcă nu pot alege să nu cred în ceea ce am înţeles că trebuie făcut. E un început. Şi-mi place să cred că fac ceea ce trebuie.