Jurnal de Bucuresti: Regim vegan, singuratatea in doi, un an ciudat

Am trecut oficial de jumatatea anului si abia acum se contureaza lucruri pe care le-am trecut pe lista in ianuarie (da, mi-am facut si eu o lista ca tot omul). Pana acum, a fost un an in care multe prietenii s-au destramat, din vini impartite, din trairi care se uita sau din sentimente care se schimba si doruri care pur si simplu, de la un moment dat incolo, nu mai exista.

De aproape jumatate de an regimul alimentar a fost preponderent vegan. Asta inseamna ca am trecut cu vederea ouale si laptele din anumite prajituri de casa carora inca nu le pot spune nu, dar nu am mai cumparat si nici mancat lactate sau oua. Si mi-e bine, chiar mi-e bine. Urmeaza sa fac un set de analize in toamna fiindca sunt vegetariana de prin 2011 si vreau sa vad cum stau cu B12. Amintesc, cu aceasta ocazie, ca poti avea deficit de B12 si de multe altele si daca mananci carne. Si cred ca stiti cu totii cel putin o persoana care consuma lactate si are deficit de calciu. Reamintesc, tot cu ocazia asta, ca incidenta celor mai multe cazuri de osteoporoza se regaseste in tarile cu cel mai mare consum de carne si lactate.

Am ales sa nu mai omor alte animale pentru a le manca. Nu ma intereseaza ca asa am fost crescuti, ca asa am fost educati. Nu imi pasa ca unii oameni ma pot judeca atat de aspru pentru aceasta decizie incat sa decida ca sunt un om meschin si sa nu-mi mai fie prieteni (da, se intampla).

E o decizie inspirata de anumiti oameni care au azi 70, 80, 90 de ani si care si-au trait viata fara sa manance animale. E o decizie constienta de a nu mai manca animale care au dreptul la viata ca si noi si care sunt supuse astazi in miile de fabrici din intreaga lume la chinuri groaznice. Nu vreau sa contribui la asa ceva, sa platesc pentru a sustine aceasta industrie. Oricat ar suna de naiv, cred intr-un viitor (chiar daca indepartat) in care nu mai ucidem animale. Cred ca am distrus deja multe pe aceasta planeta.

Numarul vegetarienilor si veganilor se apropie de un miliard, in caz ca cineva crede ca suntem cativa dementi care vor sa para mai smecheri. De ce esti un om rau daca nu mai vrei sa omori animale? Inca nu am inteles.

Sa revin la lucrurile care s-au mai schimbat. Mi-am dat seama ca avem nevoie de increderea si de dragostea altor oameni pentru a creste si mai mult. Sigur, cresti si de unul singur, dar in momentul in care vei simti ca un om la care tii nu are incredere in tine, o sa doara, o sa te doara si te vei duce catre cei care nu te-au facut niciodata sa simti asta.

Sunt trairi de la care am invatat multe, nu regret nimic din tot acest an in care, in mai multe situatii, a trebuit sa aleg singuratatea doar pentru a nu ma pierde pe mine ca om din nou, pentru a nu nega ceea ce vreau pentru mine, pentru a nu ma nega.


Iubirea pe care o meritam cu totii trebuie sa fie una sanatoasa si trebuie sa fie directionata catre noi din motivele potrivite. Iubesti, pur si simplu, din toata inima. Nu fortat, nu posesiv, nu pentru ca te simti singur, nu de dragul de a fi cu cineva si atat. Nu de dragul de a umple cu mai multe voci un spatiu inchis intre patru pereti.

Singuratatea in doi e dureroasa. Singuratatea de unul singur e leac si oportunitate pentru a te descoperi pe tine, pentru a aduce in viata ta lucrurile si oamenii care te fac sa cresti.

Lectia majora? Ori de cate ori oferi mai mult si te negi pe tine incalcandu-ti proritatile, mai devreme sau mai tarziu veti rabufni. Si orice alta persoana careia ii veti oferi atat de mult va dori si mai mult si va rabufni cand va veti da seama cat ati gresit. Cu un conflict de ambele parti, n-ai cum sa nu inveti ca e sanatos sa te pui pe primul plan.

Fara sa ranesti, fara sa incalci libertatea altui om sau sa-i rapesti bucuria. Dar sa te pui pe primul plan fiindca meriti sa-ti fie respectate sentimentele.


Numai despre mancare nu e acest post, dar e un jurnal si e scris cu toata sinceritatea. Si sper ca unii dintre voi se vor regasi printre aceste randuri. Mai departe, pentru acest an, imi doresc sa redescoperim acei oameni care sa ne inspire, care sa ne dea pur si simplu aripi. Fiindca si noi, mai departe, inspiram, prin ceea ce facem, prin ceea ce spunem, prin lucrurile pe care le cream si le oferim lumii.

Cu drag si recunostinta,
Mic Dejun de Bucuresti

Mic Dejun de Bucureşti... Vegetarian... Vegan?

De 4 ani şi jumătate sunt vegetariană. Îmi dau seama că nu e suficient. Evident, fiecare om are un drum al său. Până nu demult, ignoram faptul că simpla rostire a cuvântului "vegetarian" îi deranja pe cei mai mulţi oameni. Aşa că dacă simplul fapt că eşti vegetarian deranjează, pe când trebuie să accepţi orice alte alegeri, de ce să nu încep să răspund acelor reacţii? De ce să aibă o problemă un om care alege să mănânce carne cu un om care a ales să nu mai mănânce carne? Mai multă carne pentru el, nu?

O să spun de ce am ales să nu mai mănânc carne şi, mai mult, de ce am continuat şi de ce am ajuns să privesc lucrurile cu totul altfel în prezent. Cred că un om trebuie să se informeze, să înţeleagă ce anume îi face rău, pe lângă aerul poluat şi apa pe care o bem cu toţii. Ce ar ajuta planeta, chiar şi în al 12-lea ceas? Mai multe abatoare, mai multe ferme, mai multe milioane de tone de grâne puse deoparte pentru animalele care vor fi ucise la o dată prestabilită? Nu. Mai multe păduri, mai multe plante şi stoparea creşterii animalelor pentru carne.

Omul a decis că e o specie superioară şi că are drept de viaţă şi de moarte asupra altor specii. Căutaţi "speciesism" fiindcă e un cuvânt şi fiindcă denotă lipsa de etică în aceste alegeri. Am mâncat carne toată viaţa mea până în 2011. Mi se părea că legumele nu au gust şi, sinceră să fiu, după o bucată de carne nu prea voiam să mai mănânc salată sau fructe sau leguminoase. Eram sănătoasă? Nu. Şi nu aveam nevoie de analize ca să văd că am cu vreo 15 kilograme în plus peste greutatea normală, probleme cu digestia, că aveam dureri de stomac după aproape fiecare masă, că răceam des, că aveam probleme cu respiraţia, că oboseam după un kilometru mers pe jos, că nu scăpam de acea senzaţie de greutate.

Mănânc mult mai mult decât mâncam atunci. Am slăbit de atunci şi cel mai mult am ajuns la 65 de kilograme în perioadele în care am făcut mai puţin sport, am mers mai puţin pe jos. Dar nu greutatea mai contează acum  când mă ghidez după felul în care creşte masa musculară, după cum corpul mi se transformă aşa cum cândva doar visam şi nu făceam nimic pentru asta.

De la dans contemporan am trecut la a descoperi mai multe despre yoga. Acum practic yoga (şi nu, nu înseamnă că stai şi meditezi!) de cinci luni, aproape zi de zi, şi sunt mai mult decât recunoscătoare pentru schimbările pe care le-am observat. Şi ştiu că sunt abia la început şi asta nu poate decât să mă entuziasmeze.

It feels right. Şi mă bucură. Şi cu cât îmi ofer mai mult timp mie, cu atât sunt mai împlinită. Văd sincer unica soluţie de salvare a planetei în reîntoarcerea la o dietă vegetariană. Dacă omul ar fi carnivor, ar ataca animalele şi le-ar mânca de vii. Arătaţi-mi un om care are acest instinct. Ceea ce facem azi vine din tradiţii, dar asta nu înseamnă că acele tradiţii nu sunt greşite, ca multe alte convingeri din trecut. Cum ar fi că pământul e în centrul Universului.

Ne-am deşteptat de atunci? Da şi nu. Nu ne-am deşteptat suficient de mult încât să credem cu adevărat că industriile mari nu ne vor binele şi că sănătatea nu le aduce niciun ban.

În India sunt 500 de milioane de vegetarieni. Da, tradiţia. Chiar crede cineva că foametea la nivel global e o problemă care nu poate fi stopată aşa de uşor? Poate dacă nu am mai exploata resursele vegetale pentru a hrăni animalele ca să le ucidem, am rezolva un pic mai uşor această problemă. Poate dacă am regândi tot ceea ce facem în prezent, poate dacă ne-am gândi şi la generaţiile viitoare şi la cum va arăta lumea peste cincizeci de ani, o sută, două sute...

Şi aleg să  cred în schimbare fiindcă nu pot alege să nu cred în ceea ce am înţeles că trebuie făcut. E un început. Şi-mi place să cred că fac ceea ce trebuie.