Nu le mai zăresc în aceste zile şi, probabil, mi-au scăpat din vedere de foarte multe ori. Nu ne aflăm decât la adăpostul fals al situaţiilor în care ne regăsim, întâmplător sau nu. Şi chiar dacă multe aspecte ale vieţii noastre ţin de noi, sunt atât de multe lucruri pe care nu le putem controla.
Hazardul zguduie din temelii realitatea pe care am conturat-o de-a lungul vieţii prin imagini frumoase. Noi credeam, nu-i aşa, că toată lumea este bine. Că toţi oamenii sunt sănătoşi, mai ales când soarele strălucea atât de frumos afară. Am acceptat, mi se pare, cu prea multă seninătate şi minţindu-ne în mod repetat, o stare a lucrurilor care nu există. Ne-am imaginat că nu există bolnavi pe lume. Am uitat de războaie. Sigur că nu poţi trăi cu gândul permanent că oamenii sunt capabili de tot felul de orori. Dar nici să le uiţi pe toate, fascinat de unghiul din care-ţi vei fotografia mâncarea din farfurie, nu e bine.
Nu m-am văzut niciodată în inima unui ţinut încă nemodernizat. Nu necivilizat. Pentru mine, cel puţin, civilizaţia se defineşte în alţi termeni, unii care nu ţin de felul în care cultura occidentală, de exemplu, o înţelege. Un trib african poate, aşadar, să mi se pară cât se poate de civilizat. Iar un grup de cetăţeni din lumea "civilizată" se poate dovedi cât se poate de "sălbatic". Cum împărţim noi aceste calităţi şi defecte? Care ne sunt punctele de reper într-o lume care a reuşit să distrugă echilibrul natural al planetei în mai puţin de o sută de ani? Succesul civilizaţiei care nu mai ţine cont de nimic îşi continuă masacrele la un nivel pe care nu vrem să-l cuprindem nici cu gândul şi nici cu privirea.
Rămân, aşadar, încă aici, gândindu-mă că puţinul pe care îl fac va conta cumva. Dar uneori vrei să renunţi şi te gândeşti şi tu, cum spun atâţia alţii, că nu se va cunoaşte niciun val de la o picătură într-un ocean. Şi numeri pe degete, mai apoi, numărul în creştere al celor care aleg, chiar şi atunci când simt că poate totul e în zadar, să continuă să facă acel efort minim. Puţinul acela adesea nevăzut, neafişat, ascuns de gesturi, trădat doar în unele momente în care eşti silit să răspunzi unor întrebări.
Eşti, în unele situatii, picătura din ocean luată la întrebări. Contezi atunci prin prisma acţiunilor tale, interogate de cei care nu le văd rostul. Şi te bucuri, în acele momente, că nu ai renunţat.
din picaturi este facut oceanul, conteaza fiecare picatura...
RăspundețiȘtergere