Ne-am obişnuit să nu ne gândim la lucrurile bune. Testul concentrării şi cum să facem ce ne dorim

Sursa foto.

Virabhadrasana III este testul meu de echilibru. Când ajung la el, de obicei după vreo 20 de minute de alte exerciţii, ştiu că abia atunci îmi voi da seama câtă linişte, se află, de fapt, în interior. Fiindcă dacă alte poziţii îţi ies fiindcă le-ai învăţat, fiindcă nu-ţi mai tremură mâinile ca la început, printr-o poziţie ca Virabhadrasana nu te mai poţi păcăli nici pe tine. Oricât ai fi de bun, lipsa de concentrare te va trăda. Calmul interior de dinainte nu-ţi va mai fi punct de sprijin. Aşa ne dăm seama când avem nevoie mai multă să ne liniştim, să ne acordăm timp şi să ne dăm seama, dacă nu ştim, de ce suntem mai agitaţi decât de obicei. Sau, dacă ştim, să ne acordăm timp, pur şi simplu. Să ne liniştim mintea care macină şi frământă încontinuu. Zece minute de meditaţie, pentru cei mai mulţi dintre noi, vor reprezenta chinul suprem. Vom spune că nu le avem. Vom crede că sunt lucruri mai importante de făcut. Dar zece minute cu noi ne sperie. Căci ar însemna să ne amintim de lucrurile pe lângă care am trecut în fugă crezând că le-am reparat. Ar trebui să ne amintim de tot prezentul care ne înconjoară, cu bune şi rele. Ar trebui să ne amintim de tot viitorul pe care-l avem în faţă. Iar toate astea, în general, ne sperie.

Şi, ce e mai grav, e că ne-am obişnuit să ne gândim la ce e mai rău şi am uitat că lucrurile bune vin spre noi atunci când credem în ele. Mi se pare un paradox: pufnim în râs când cineva vorbeşte despre obiceiuri bune, dar ne-am dori, la rândul nostru, să prosperăm. Nu depunem eforturi pentru a face ceva pentru noi, dar ne-am dori ca lucruri bune să ni se întâmple. Nu vin de la sine. Vin însă dacă suntem convinşi că ni se vor întâmpla şi, în timpul ăsta, lucrăm pentru ele. Le scriem pe o listă, ni le întipărim bine în minte şi trăim deja mulţumiţi, fericiţi, recunoscători că ni se vor întâmpla. Şi dacă unele nu vor fi exact cum ne-am dorit, să nu ne încruntăm şi să ne supărăm pe tot ce avem deja atunci. Fiindcă mereu se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple, iar fiecare lucru e o şansă pentru noi de a învăţa, de a creşte. Mai sunt câteva luni până la final de an. Dacă sunt lucruri pe care nu le-aţi făcut încă, dar pe care le-aţi fi dorit la început de an, începeţi acum. Nu mâine, nu luni. Acum.

Fiindcă în decembrie veţi zâmbi recunoscători. Vor fi trecut deja câteva luni de când lucraţi la ceea ce vă doriţi. Aveţi grijă de voi şi nu faceţi lucrurile în grabă. Luaţi-vă timp pentru voi, amintiţi-vă cine sunteţi şi încotro vreţi să mergeţi. Fiţi mai detaşaţi de mărunţeniile vieţii şi învătaţi să va iubiţi mai mult. Fiindcă, cel puţin în opinia mea, de aici vin toate. De aici, din grija pentru noi, porneşte grija necondiţionată pentru ceilalţi. Din iubirea pentru noi, porneşte iubirea neţărmurită pentru ceilalţi. Şi e cât se poate de adevărat: numai o relaţie fericită cu noi înşine o să ne permită să avem relaţii sănătoase şi fericite cu cei din jur.

Şi, da, e de muncă, poate să dureze ani, poate să dureze luni. Şi adevărul e că grija şi iubirea pentru noi nu trebuie să se termine niciodată, să nu-şi ia, cu alte cuvinte, liber. Ne suntem datori să avem grijă de noi. E ceva ce nu ni se predă la şcoală, din păcate. Dar poate ar trebui, poate că asta ne-ar ajuta să ne găsim, ca adulţi, mai uşor drumul în viaţă.

Trebuie să scriu şi aici, deşi veţi mai citi de multe ori despre asta. Faceţi liste. Scrieţi şi rescrieţi paşii necesari pentru a face un lucru. Conturaţi-vă ideile pe hârtie. Faceţi ce e necesar când e necesar. Un curs de limba franceză? Înscrieţi-vă. Nu aveţi banii pentru cursul acela? Încercaţi să descoperiţi la ce altceva puteţi renunţa sau face economii. Uneori facem sacrificii pentru a ne împlini visele. Şi când începem să lucrăm la ele, lucrurile la care renunţăm nu ni se mai par sacrificii, ci binecuvântări. Abia atunci înţelegem că universul nu lucrează împotriva noastră, ci pentru noi.

Liste, muncă şi încredere. Aceasta e reţeta de azi pentru micul dejun.