Jurnal de Bucuresti 1. Dor de oras, dor de Bucuresti

http://thepoetryofmaterialthings.tumblr.com/

E ciudat cum ni se face dor de oras, de haosul mediului citadin la doar cateva zile dupa ce plecam din centrul care ajunsese sa ne ia tot aerul. E si mai straniu cum ni se face dor de inserarile strecurate printre cladirile inalte, de multe ori nevazute. Iesim uimiti pe balcoanelor unor cladiri de birouri si fotografiem apusuri-minune, insetati si deopotriva tristi. Nu mai recunoastem fata de noi ca nu mai putem rezista foarte mult intre blocurile de ciment decat abia atunci cand bagajul e pe jumatate facut. Tragem aer adanc si plecam, stiind ca nici drumurile nu se mai fac acum la fel de usor. Inimile sunt, de cativa ani, pe jumatate indoite, roase de timp, tocite, exact ca trotuarele pe care iubirile noastre s-au ratacit nescrise.

Dar ni se face dor de oras la doar cateva zile dupa ce l-am abandonat, dupa ce am vrut sa-l tradam poate pentru totdeauna. Simti chemarea unui rasarit trait in alta parte ori de cate ori alarma telefonului tau suna ora sase si te trezeste in plin intuneric. O opresti istovit fiindca cele mai mult nopti in oras se incheie tarziu. Esti pasare de noapte, numai ca inca nu te-ai adaptat.

Cafeaua e un combustibil pe care nu-l mai savurezi. Te amuzi. Cafeaua a devenit combustibil pentru omul-masinarie inchis in incaperi adeseori prea mici. O savurezi cu gandul la acelasi rasarit pe care l-ai primi descult, cu picioarele in iarba atinsa de roua.

Te trezesti. Esti deja in intarziere, iar metroul nu are nimic de-a face cu roua. Visezi, dar abandonezi totul la iesirea din bloc, la iesirea din casa. In multime, afisezi acelasi chip obisnuit cu multimea de oameni. Zambesti, spui "buna dimineata" si cumperi o cartela cu 10 calatorii. Stii ca ai avea, de fapt, nevoie de una cu 62, niciodata terminata in decursul unei luni. Dar negi fata de tine ca ai calatori atat de mult cu metroul. Si nici nu vrei ca o luna intreaga, netraita inca, sa fie masurata asa, ciuntita parca fara mila de capsatorul electronic al subteranului.

In restul zilei, poveste. Nu le mai tesi nicicum in prezent fiindca astepti sa vezi ce se intampla. Ti-e frica de un milion de lucruri in mijlocul orasului, dar esti un om curajos, protejat tocmai de ceea ce iti inspira teama. Functionezi cu o bipolaritate uriasa instalata in inima si mai fotografiezi inca un apus. La primavara, iti spui, la primavara, vei fotografia si un rasarit de soare chiar daca la fereastra ta nu ajunge niciodata.

Iti zambesti, doar esti un om curajos. Te vei multumi, pentru inca un anotimp, cu rasaritul reflectat in fereastra blocului vecin. In inima ta, simti acum, laolalta, cimentul si sticla.

Black and White NYE Party

Acum doi ani am vrut sa organizez o cina cu tema White Christmas Party. N-am reusit atunci, insa mi-am invitat prietenii mai tarziu la o cina, fara un motiv anume, in casa pe care am decorat-o toata saptamana de dinaintea micului eveniment.

M-am gandit la cinele din filmele frantuzesti in care atmosfera e intotdeauna calda, primitoare si eleganta in acelasi timp. In acest an, planurile pentru sfarsitul anului nu ma vor tine acasa, dar daca as fi organizat o petrecere, mi-ar fi placut sa aiba tematica de mai jos: 

                                         BLACK AND WHITE NEW YEARS' EVE PARTY


Nu mi se pare greu de organizat, dar sunt necesare cateva zile de pregatire. In primul rand, cred ca e bine sa stim exact cum vrem sa arate intregul loc in care organizam petrecerea, fie ca vorbim de casa noastra sau de un alt loc. Un plan  bine pus la punct care sa includa materialele de care avem nevoie, preparatele sau produsele pe care le vom cumpara si locul fiecarei decoratiuni pe care o vom folosi.

Inainte sa credem ca e ceva complicat, sa ne gandim ca, cel mai probabil, avem cu totii acasa o fata de masa alba, pahare si globuri argintii. Daca nu avem, tot ceea ce va trebui sa cumparam pentru aceasta petrecere nu ne va costa foarte mult. Iar pentru desert, daca nu vrem sa ne dam bugetul de final de an pe prajituri albe cumparate, pudram ceea ce pregatim cu zahar fin, punem ciocolata alba rupta bucati si bomboane albe in pahare de sampanie sau de suc, aprindem lumanarele in borcane sau pahare mai mici, presaram sclipici argintiu pe masa si cred ca avem din start ceva simplu si frumos. 

Imi plac traditiile si imi doresc mult sa locuiesc intr-o buna zi intr-o casa batraneasca, asa cum au avut candva bunicii mei, dar pana atunci, recunosc, imi place sa construiesc de la zero lucruri care sa arate asa cum vedeti in cele ce urmeaza. 

Sper sa va inspire si sa va incante la fel de mult ca pe mine!

stylemepretty.com

marabous.com.au

Abeautifulmess.com

babble.com

classyclutter.net

scoutmob.com

divinepartyconcepts.com

shine.yahoo.com

divinepartyconcepts.com

themefromjak.com.au

fetefanatic.blogspot.com

feedly.com

spoonful.com

catchmyparty.com

      esmeraldas.bellablogit.fi 

        marthastewartweddings.com

O reteta, dar nu una de bucate.

granola

Stiti ca, in ultimii ani, din ce in ce mai multi oameni spun ca s-au saturat de rezolutii, de promisiunile pe care ni le facem la fiecare inceput de an si cu fiecare agenda in care nu am scris inca nimic? Ei bine, inca mai cred in aceste noi inceputuri si ma gandesc ca aceasta speranta e ceea ce ne face sa mergem mereu mai departe, e ceea ce ne ajuta sa depasim anumite momente din viata noastra care nu par sa aiba sens si e ceea ce ne ajuta sa ajungem in locuri noi si sa gasim, pana la urma, ceea ce ne dorim.

Si e adevarat, uneori nu trebuie sa asteptam o zi de luni, un anotimp nou sau un inceput de alt an pentru a o lua de la capat. Cred ca o analiza de sine sau cateva momente in care sa ne intrebam ce vrem sa facem, daca suntem fericiti sau ce ne-ar face fericiti, sunt necesare. Nu stiu altfel cum putem sa iesim din contexte care azi nu ne mai ofera niciun raspuns. Am gasit raspunsuri in carti, in inca unul din jurnalele lui Ionesco, intr-o alta carte scrisa de E. Brumaru.

Azi ma gandesc la prieteniile care nu trec testul timpului, dar si la cele care trec acest test si pentru care stii ca fiecare moment oferit e unul pus la temelia a ceva ce dureaza de ani de zile. Si tot azi ma gandesc la increderea cu care am tot oferit pana cand am observat ca aceasta incredere poate ajunge uneori sa se toceasca si ca nu vine in doze nelimitate. Sau poate ca are nevoie de timp sa se refaca.

Si mai stiu ca ne croim destinul in functie de ceea ce credem ca suntem si nu intotdeauna in functie de ceea ce ne dorim sa devenim. Asa ca e mai bine sa ne gandim la ce vrem sa fim si nu la ceea ce simtim ca suntem deja.

Ma gandesc azi ca astfel de sentimente si convingeri nu sunt iremediabile. Trag aer in piept si privesc cu speranta catre ceea ce tocmai am scris. Nu am o reteta speciala de cozonac, nu am pregatit nicio prajitura pentru acest Craciun. Fiindca nu cred ca exista o reteta pe care trebuie sau putem sa o respectam pentru un "Craciun de nota zece". Iar Craciunul meu de nota zece a existat candva cand nici nu stiam sa pun note.

Sunt recunoscatoare, si acesta e un Craciun bun, de 14 plus, cum a notat nepotica mea pestele pregatit de mama, insa cred ca pentru mine Craciunul de aceeasi nota e undeva unde nu am ajuns inca.

V-am scris cu sinceritate, sper sa aveti Craciunul pe care vi-l doriti, nu unul croit dupa retete, ci dupa ceea ce ati gandit acum cativa ani si astazi a devenit realitate.

În lumina caldă a zilei

gauffre aux pommes, cafe rembrandt 

În Bucureşti plouă de şapte zile. Ştiu sigur fiindcă le-am numărat pe toate. Am simţit fiecare ploaie din fiecare dimineaţă. Am încercat să mă feresc, dar inevitabilul s-a produs: am devenit, încet-încet, un om îmbufnat, obosit din cauza ploii.

Aşa că în momentele în care griul devine prea gri, vii aici, te ascunzi în locuri calde cu oameni calzi. Bei ceva cald şi zâmbeşti. Totul va fi bine, chiar dacă încă îţi mai faci griji din mii şi nenumărate motive. Totul va fi bine.

În astfel de locuri te întâlneşti uneori cu cel mai bun prieten fiindcă s-a ivit ceva. Remediaţi problema, în lumina caldă a unei după-amiezi întârziate. Povesteşti, cu un alt prieten, seara de dinainte. Ajungeţi la Ateneu, mai târziu, în căutarea unei lumini similare. Orice oraş ştie, dacă îi dai voie, să ofere o astfel de lumină caldă.

La fel primim, şi în vieţile noastre, oameni calzi. Ei vin cu o lumină a lor, aparte. Împărtăşesc din ea necondiţionat fiindcă nu se termină niciodată, Şi chiar şi pentru ei, când griul devine prea gri, va exista întotdeauna altcineva gata să împărtăşească din aceeaşi lumină caldă.

Totul va fi bine. Nu fiindcă în oraş există astfel de locuri, ci pentru că în vieţile noastre vom avea întotdeauna, într-o formă sau alta, sub un chip sau un altul, o căldură necondiţionată şi întotdeauna sinceră.