În lumina caldă a zilei

gauffre aux pommes, cafe rembrandt 

În Bucureşti plouă de şapte zile. Ştiu sigur fiindcă le-am numărat pe toate. Am simţit fiecare ploaie din fiecare dimineaţă. Am încercat să mă feresc, dar inevitabilul s-a produs: am devenit, încet-încet, un om îmbufnat, obosit din cauza ploii.

Aşa că în momentele în care griul devine prea gri, vii aici, te ascunzi în locuri calde cu oameni calzi. Bei ceva cald şi zâmbeşti. Totul va fi bine, chiar dacă încă îţi mai faci griji din mii şi nenumărate motive. Totul va fi bine.

În astfel de locuri te întâlneşti uneori cu cel mai bun prieten fiindcă s-a ivit ceva. Remediaţi problema, în lumina caldă a unei după-amiezi întârziate. Povesteşti, cu un alt prieten, seara de dinainte. Ajungeţi la Ateneu, mai târziu, în căutarea unei lumini similare. Orice oraş ştie, dacă îi dai voie, să ofere o astfel de lumină caldă.

La fel primim, şi în vieţile noastre, oameni calzi. Ei vin cu o lumină a lor, aparte. Împărtăşesc din ea necondiţionat fiindcă nu se termină niciodată, Şi chiar şi pentru ei, când griul devine prea gri, va exista întotdeauna altcineva gata să împărtăşească din aceeaşi lumină caldă.

Totul va fi bine. Nu fiindcă în oraş există astfel de locuri, ci pentru că în vieţile noastre vom avea întotdeauna, într-o formă sau alta, sub un chip sau un altul, o căldură necondiţionată şi întotdeauna sinceră.