Mic Dejun de Bucureşti: Uneori durează mult până ne descoperim pasiunile, dar merită

Când eram mică eram convinsă că voi picta toată viața mea. Pe la 12 ani îmi intrase în cap că vreau să mă fac regizor-scenarist (și m-a ținut până la intrarea în facultate - cimitir al multor vise). La master mi-am redescoperit pasiunea pentru citit. Am testat, exersat și încercat multe lucruri. Mi-am demonstrat mereu că pot, că există multe lucruri la care mă pricep și pe care le pot face. Un singur lucru făcusem cu pasiune și în mod constant în cei 25 (acum 29) de ani: scrisesem. Abia în momentul în care mi-am găsit și recunoscut, totodată, vocația, pasiunea, "s-au aliniat" și planetele, așa că am publicat mai întâi poezie, iar apoi și proză. E doar începutul, dar e un început care mă fascinează, care continuă să fie însoțit de temeri (însă am ajuns la înțelepciunea, zic eu, la care văd asta ca pe ceva sănătos fiindcă îmi permite să fiu obiectivă), dar și de o mulțumire foarte mare.

Ca orice vine în viața noastră atunci când suntem pregătiți, așa s-a întâmplat și cu acest lucru. Însă nu regret nicio căutare, nicio experiență care a avut de-a face cu explorarea creativității. Acum investesc în mine prin scris și știu că e timpul potrivit pentru mine, că toate s-au întâmplat cu un rost. Şi pentru că era firesc să am şi cititul ca pasiune, scriu săptămânal despre cărţi AICI.

Sursa.

Deși apa e limpede și nu se zărește niciun crocodil, ne încăpățânăm să ni-l imaginăm.

Nu pot să nu observ însă o diferență foarte mare între mentalitatea noastră și a altor oameni din alte țări. Noi creștem mult prea direcționați și cu presiunea financiară, în multe cazuri, deasupra capului. Nu suntem învățați că și pasiunile pot aduce bani și cariere, dimpotrivă. Nu suntem învățați nici măcar să încercăm. Așa se face că ni se face teamă să testăm ape noi cu piciorul: dacă țâșnește crocodilul și ne înghite? Deși apa e limpede și nu se zărește niciun crocodil, ne încăpățânăm să ni-l imaginăm.

De câte ori ne trece prin cap o idee nouă, apar și fricile. "De ce să fac tocmai eu asta?". "N-o să aibă succes". "Nu sunt bun la asta și nu știu ce-o să-mi aducă bun". Și, totuși, inima noastră ne spune: "Fă-o, o să te facă fericit!", în vreme ce creierul filtrează totul prin temeri și le transformă în avertismente care de care mai teribile.

În acele momente, creierul nostru nu face diferența între frica pe care o avem când mergem pe o stradă întunecată și rău famată și gândul că am putea începe un proiect nou într-un domeniu necunoscut sau de a propune cuiva o idee nouă, sperând să fie aprobată, dar având mari emoții (a se citi "frică").

O să dau mai jos un exemplu frumos de tot al unui ilustrator care pare sincer să se distreze făcându-și munca. Și sunt sigură că și-a urmat inima: Rose Hill Designs. Și sunt la fel de sigură că munca sa nu e doar rezultatul pe care îl vedem. Sunt mulți ani în spate și multe schițe înainte de desenul prezentat marelui public. Și sunt e-mail-uri și aspecte financiare și legale. Și timp. Și refuzuri. Și un joc de ping-pong cu Universul, cum îl numește Elizabeth Gilbert în cartea sa, Lecții de magie, pe care o recomand cu drag și pe care știu sigur că o voi reciti.

Nu știu de ce ne e atât de multă frică să încercăm. Motivele sunt diferite în cazul fiecăruia dintre noi, însă teama de necunoscut cred că ne bântuie pe toți. Cert e că dacă ne-am asculta inima mai mult, dacă ne-am întreba mai des ce ne face fericiți, dacă am testa lucrurile care ne fac inițial să tresărim, dacă am avea mai mult curaj, am descoperi lucruri noi și frumoase pe care nu le știam.

Să scoatem agenda din sertar și să ne notăm visele.

Acum eliminați-l pe "dacă" din cele de mai sus și treceți la treabă. E 1 septembrie și vreau să cred că prima zi de toamnă are ceva magic și frumos în ea. Să fie aceasta o treaptă și mai frumoasă în viețile noastre. Să ne gândim și mai mult la ceilalți, la binele lor, dar și la noi, la ce ne dorim, la ce ne aduce împlinire.

Să scoatem agenda din sertar și să ne notăm visele. Să ne colorăm planurile cu markere în toate nuanțele. Să ne zâmbim în oglindă și, încrezători, să explorăm necunoscutul, fără teama de aligatori.