Jurnal de Bucureşti III. Opreşte-te, respiră adânc şi... dansează

http://instagram.com/balletzaida

Oraşul nu e scutit de întâmplări haotice. Oraşul îşi apleacă greutatea pe umerii tăi cu ambele mâini. Uneori ţi-e greu aşa că închizi ochii şi-ţi imaginezi o casă în altă parte, cu un cireş înflorit la fereastră. De nu te-ar trezi sirenele ambulanţelor şi propriile gânduri. Eşti aici, trezeşte-te.

Ce-ţi lipseşte? Ce simţi cel mai mult că-ţi lipseşte acum? Nu vreau să mai răspund la această întrebare. Vreau să spun că am totul, să ştiu că am mai mult decât suficient, că am tot ce îmi trebuie pentru a fi un om care poate să facă o treabă bună, care poate să crească ştiind că adevărata răsplată vine din felul în care ai crescut, din felul în care te iubeşti şi îi iubeşti pe ceilalţi.

Ce rămâne? Spune-mi ce crezi că rămâne. Din toate zilele dintr-un an, rămân amintirile. Şi nu rămân momentele pe care le-ai petrecut singur, ci clipele în care ai râs alături de cei la care ţii cel mai mult. Rămân mesele pe care le-aţi luat împreună, rămân clipele pe care le-aţi împărţit când simţeaţi că, împreună, aveţi tot ce vă trebuie.

Ce îţi doreşti? Chiar vreau să ştiu. Încerc să-mi amintesc să mă opresc zi de zi. Să privesc râul pe care îl traversez în fiecare dimineaţă. Să ştiu că, dacă vreau, am timp să mă uit la zborul pescăruşilor. Să înţeleg că momentele pe care le vom purta cu noi întotdeauna ţin numai de ceea ce alegem să luăm cu noi în fiecare clipă: amintiri urâte sau gânduri bune. Griji sau zâmbete. Linişte sau teamă.

Uneori se amestecă şi nu e uşor să faci ordine. Dar cel mai important e ce simţi când priveşti în urmă. Şi, ca să fii mulţumit, e important cum îţi trăieşti prezentul. Nu vreau să-l mai fac mototol şi să-l dau la o parte de parcă e o bucată de hârtie pe care aş putea s-o despăturesc oricând şi s-o umplu cu cuvinte noi, netrăite încă.

Nu e. E o carte care se scrie clipă de clipă. Uneori rămânem mai multă vreme pe o singură pagină. Alteori ne e teamă să terminăm capitolul. Dar toată cartea e o aventură. Şi necunoscutul se ascunde oricum după fiecare rând. Curajul îl are cititorul nesătul, avid de viaţă şi de lectură.

Mic dejun cu blogul Mame singure. Dimineţile extraordinare ale unui om extraordinar

Cea care scrie blogul Mame singure nu e doar o mamă singură. E o mamă singură extraordinară. Şi nu e singură. Alături de forţe nebănuite pe care le pune la muncă la o oră la care mulţi dintre noi încă mai visează, îşi începe dimineţile cu o cafea mare şi cu agenda de lucru lângă ea.  Puţin mai târziu îşi trezeşte micul suflet care e şi cel mai frumos copil din lume. Un copil cu ochii mari, cu miros de levănţică şi cu dorinţe care implică întotdeauna ponei roz, dinozauri şi, după cum veţi citi mai jos, un animal pe care n-am prea îndrăzni să-l aducem în sufragerie.

Lumea lor e magică fiindcă aşa au făcut-o să fie. E un om puternic pe care îl văd crescând zi de zi la doar câţiva metri de mine. Văd un om talentat şi puternic, un om organizat şi încrezător. Un om care, zi de zi, mută munţii din loc, cu zâmbetul pe buze şi-n timp ce-şi ţine fetiţa de mână.
M-am bucurat enorm când a fost de acord să răspundă întrebărilor de mai jos. Veţi citi şi veţi înţelege.


Care e prima oră a zilei pentru tine și de ce? 

Ora 5. Dacă reușesc să mă trezesc la 5, voi avea timp să îmi organizez perfect ziua, să îmi beau cafeaua în liniște, să răspund la e-mailuri și apoi să pregătesc hainele pentru mine și fiica mea. Nu în ultimul rând, îmi fac 10 minute timp pentru yoga.
   
Care e momentul tău preferat din fiecare dimineață? 

După ce îmi trezesc fiica și se schimbă de grădiniță. Stăm la masa de cafea și discutăm despre ziua care începe.

Îmi place enorm și momentul în care o trezesc. În cameră miroase a levănțică. Până se trezește, stă la mine în brațe și mai doarme încă 3-4 minute. E caldă și o simt respirând. Nu mai are loc în brațe la mine. Îmi reamintește că deși crește, încă este fragilă și că trebuie tratată cu răbdare.

© Mame singure

   

Să presupunem că trebuie să pictezi un tablou cu dimineața ideală. Cum ar arăta? 

Aș picta o cană de cafea pe o masă curată, cu o agendă și un stilou, o vază de flori și pe fundal o fereastră :))).

 
Care e aroma preferată când te gândești la mâncare? 

Curry indian. Sunt în stare să îl folosesc în orice mâncare. Mai iubesc aroma de cocos în orez, mirosul de orez proaspăt fiert și gustul de ceai verde în aproape orice mâncare.

 
 Ce mănânci dimineața? Ai alimente preferate? 

Beau cafea și atât în 90% din dimineți. Cred că o cafea bună se bea singură, fără mâncare alături. Prefer să îmi fac o cafea mare, cu cardamom, nucșoară, scorțișoară și cuișoare. Ține de foame până la prânz :))) Câteodată pun lângă cafea o felie de gem pe pâine.

 
Ce înseamnă o dimineață pentru tine și de ce crezi că e important începutul zilei? 

Cred că este cel mai important moment din zi. Dacă îl începi corect, ziua merge fantastic. Evident, un început mai trist poate fi întors din poignet imediat ce îți propui asta. Nu poți să lași o dimineață mai posomorâtă să îți strice toată ziua.
 
Dar dacă reușești să zâmbești de la primele secunde din dimineață, lucrurile merg excepțional. Faci o cafea, tragi agenda lângă tine și pui pe hârtie cele 5 lucruri care ți-ar face ziua și mai bună. Sunt cele mai importante 5 lucruri pe care nu ai vrea să le lași neterminate astăzi.
 

Care e amintirea ta preferată dintr-o dimineață? 

Acum jumătate de an, eu și fiică-mea la bucătărie. Ne beam cafeaua împreună, eu cafea turcească și ea cacao cu lapte și scorțișoară. Am discutat că două prietene, cum făceam pe vremuri cu toate colegele cu care am împărțit locuința. Eu mă fardam și ea scria o felicitare pentru mine. A desenat două fetițe, fiecare cu câte 3 degete la fiecare mână. Una dintre ele avea în mână o floare și una avea o cană de cafea.

 A fost un moment magic, când mi-am dat seama că fata mea a crescut și că în curând o să ne bem cafeaua împreună în timp ce ne citim emailurile :))) Abia aștept! Până atunci, mă bucur din plin de desene ciudate, cuvinte stâlcite adorabil și întrebări superbe, precum: "Mami, dacă aș face ordine la mine în cameră, ai fi de acord să cumpărăm un tigru adevărat să locuiască cu noi?"
 
 
 

Puteţi citi blogul Mame singure aici, iar pe Facebook o găsiţi aici.


Cu drag şi recunoştinţă, 

Mic dejun de Bucureşti

Furtuna şi avântul. Despre cum mi-am regăsit pasiunea la început de 2015

newzealanddesignblog.com

În ultima vreme, mai mult decât în anii trecuţi, mi-am pus mai apăsător întrebarea "Cine sunt, ce vreau şi încotro mă îndrept?". Pentru cine nu ştie, lucrez de cinci ani într-o editură, dar separat mă ocup de WOLF 25 şi de acest blog. Pe lângă asta, scriu pentru Sub25.ro şi am colaborat, de-a lungul timpului, cu mai multe site-uri. Lucrarea de master a apărat print-ul în lupta cu digitalul aşa că îmi doresc, în continuare, ca ceea ce scriu să apară şi pe hârtie.

Vreau să vorbesc însă despre această căutare de sine, despre sentimentul că ceea ce faci nu e suficient de bun pentru tine, nu e suficient pentru ceilalţi şi, ce e mai grav, nu e suficient de bun. Am căutat, am căutat şi... cred că am găsit.

Aseară, în jurnal, mi-am pus din nou întrebarea de mai sus. De data aceasta, am ales să mă mulţumesc cu ceea ce sunt deja, dar să îmbunătăţesc tot ceea ce ştiu şi am decis că sunt. Sper că e clar ceea ce-am spus. Implică muncă, implică şi mai mult scris, dar asta mă bucură. Fiindcă scriu de când mă ştiu şi cred că e singurul lucru la care nu am renunţat de-a lungul timpului şi care m-a însoţit zi de zi. În rest, pot face o listă uriaşă de lucruri pe care le-am încercat de-a lungul timpului şi la care am renunţat. Nu cred că pasiunea trebuie "forţată".

Sunt câteva lucruri pe care cred că trebuie să le avem alături de-a lungul timpului. Şi sunt, deopotrivă, greşelile pe care le-am făcut eu în nenumărate ocazii (prea mult timp liber, da, da!).


MUNCA E MUNCĂ

Multă vreme m-am gândit că ceea ce fac nu e suficient de important. Asta în vreme ce foarte mulţi oameni îmi scriau că îi inspir, că le-am schimbat dimineţile şi că se bucură că mi-au descoperit blogul. Acelaşi tip de feedback a fost valabil şi pentru celelalte proiecte. Fiindcă nu am avut tot timpul încredere în ceea ce fac. Am observat însă de-a lungul timpului că oamenii care au succes în tot ceea ce fac acordă mare importanţă lucrurilor pe care alţii le consideră mărunte. Pentru ei, chiar şi cea mai aparent nesemnificativă sarcină face parte dintr-un corpus de lucru. Toate aceste mici detalii fac însă că rezultatul lor să fie unul de nota zece. Asta în vreme ce, de pe margine, am minimizat poate acele activităţi ale omului respectiv.

Concluzia: Ai încredere în ceea ce faci! Fii mândru de munca ta şi nu-ţi minimiza eforturile!


UN PIC DESPRE LUMILE IMAGINARE


Devenim ceea ce gândim. Mai simplu de-atât nu se poate. Suntem influenţaţi de absolut tot ce vedem, auzim sau citim. Ne influenţează gândurile, emoţiile şi oamenii din jurul nostru. În timp, se spune, devenim media celor cinci oameni cu care ne petrecem cel mai mult timpul. Vi s-a întâmplat, cu siguranţă, ca după o întâlnire cu un prieten să simţiţi că puteţi muta munţii din loc şi să vă recăpătaţi entuziasmul sau să aveţi idei noi şi să treceţi la fapte. La fel, dar la polul opus, v-au copleşit grijile după ce aţi petrecut timp mai mult cu cineva care nu vede jumătatea plină a paharului.

Să ţinem însă cont că toţi avem perioade mai bune şi perioade mai grele. Asta înseamnă că nu renunţăm la prieteni dacă sunt într-o pasă. Renunţăm doar la oamenii care ne fac să simţim că suntem... mici.

Concluzia: Fii mândru de ce eşti şi ceea ce îţi place! Nu renunţa la ceea ce îţi încântă inima şi te face să zâmbeşti!



RENUNŢĂ LA SENZAŢIONAL


Nimic extraordinar nu se întâmplă peste noapte. Rezultatele succesului pe care îl vedem la alţi oameni sunt, în majoritatea cazurilor, venite ca urmare a unor eforturi susţinute pe o perioadă îndelungată de timp. Iar Robert Greene are o conferinţă TEDX minunată fix despre acest subiect. Creierul nostru vede însă numai ceea ce vrea şi se va concentra asupra unui lucru superficial şi care poate fi obţinut rapid. Când vedem însă că aşa nu ajungem la niciun rezultat, credem că nu suntem buni de nimic şi abandonăm proiectul. Norocul celor mai mulţi oameni nu se schimbă pur şi simplu. Norocul îi "loveşte" drept rezultat a multor ani de muncă pe care noi nu-i vedem.

Concluzia: Ai încredere în ceea ce faci zi de zi şi nu uita că obiectivul e să îmbunătăţeşti ceea ce faci. Acumulezi experienţă, nu vânezi succesul care s-ar putea să vină peste cinci ani sau zece.


În acest nou început de an, am fost unul dintre oamenii care au căutat răspunsuri. Evident, unele întrebări au rămas fără răspuns, dar ştiu că se vor aşeza toate, treptat. E uimitor cum, de multe ori, doar fiindcă ne simţim încurajaţi, facem din nou ceea ne place şi ne recăpătăm încrederea, abia dacă ne mai amintim de omul care, cu doar câteva zile înainte, îşi punea întrebări existenţiale.

Cu drag şi recunoştinţă,

Mic Dejun de Bucureşti

Mic dejun de Bucureşti la ORIGO. O cafea, două, treizeci de cafele extrem de bune

Dacă treci primăvara, vara sau toamna pe lângă Origo, o să îţi atragă atenţia oamenii care stau la mesele de afară şi savurează o cafea sau un cappuccino (sau un cocktail special, în funcţie de oră). Toamna o să vezi că locul acela pare decorat, firesc, de natură, ba cu o frunză de mesteacăn căzută fix lângă ceaşca de latte macchiato pregătit întotdeauna de un barista, ba cu o lumină care se potriveşte de minune caramelului. Iarna o să prinzi greu loc dacă mergi seara, dar merită să aştepţi.

© Mic dejun de Bucureşti 2015, Origo

Şi, ceea e  minunat şi ar trebui să se întâmple în mai multe locuri din Bucureşti, nu se fumează, iar câinii au voie să se plimbe liniştiţi şi să râvnească la spuma cafelei cu lapte (deşi căţel doritor de cafea încă n-am întâlnit). Să vezi oamenii ieşind din bar să fumeze două minute o ţigară afară e lucru rar pe la noi, dar vezi că e posibil şi că fumătorii aleg să-şi bea cafeaua şi neînsoţită de ţigară.

© Mic dejun de Bucureşti 2015, Origo

Ce, cum, mâncare? Evident că n-am uitat tocmai de micul dejun. Ginger bread, chocolate cake, granola sunt unele dintre opţiuni. Însă locul se concentrează pe cafea aşa că nu poftiţi la omlete că pentru asta am în plan alte locuri pe care să vi le recomand (dar fiecare omletă la vremea ei!).

Vă las cu gândul la mirosul de cafea dimineaţa, la cafeaua neagră pregătită la ibric, la cea cu spumă de lapte pregătită la esspresor, la cele un pic mai complicate preparate la filtru de hârtie şi cu apă la temperatura exactă din boabe de cafea proaspăt râşnite.

© Mic dejun de Bucureşti 2015, Origo

Vă las cu un loc pe care să-l descoperiţi dacă nu l-aţi vizitat încă (nu e nou, dar e unul dintre acele locuri în care energia rămâne la fel de bună şi frumoasă chiar şi după ce dispare elementul de noutate - ceea ce asigură succesul pe termen lung, cred eu).

E deja o dimineaţă târzie, e sâmbătă şi mă bucur că am făcut această călătorie împreună. Să aveţi un weekend minunat!

MENIUL poate fi consultat aici.

ORIGO, Coffee Shop cu prăjitorie proprie

• Adresa:Str. Lipscani, Nr. 9, Bucureşti

© Mic dejun de Bucureşti 2015, Origo

© Mic dejun de Bucureşti 2015, Origo

© Mic dejun de Bucureşti 2015, Origo

Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

Destinaţia? Întotdeauna necunoscută

Str. Arthur Verona © Mic dejun de Bucureşti 2015

"I took myself to the top of the mountain or maybe to the bottom of the ocean and I said: 'I'll never leave you.'" - Tracy McMillan


Anul acesta pornim împreună într-o călătorie. Unde o să ne oprim? N-am nici cea mai mică idee. Pot să vă spun însă că fac această călătorie pentru mine, mai întâi. Şi că o să mergem încet de tot, dar întotdeauna înainte.

O să mergem atât de încet încât o să avem timp să ne dăm seama că e dimineaţă şi că e o nouă zi. O să mulţumim pentru o nouă zi. O să ne amintim cu drag de dimineţile copilăriei, dar o să ne bucurăm şi de clipa prezentă. O să fim recunoscători pentru că e o nouă zi. Vom alege ca lucruri precum o coafură care nu stă cum ne-am fi dorit, un ten cu riduri sau orice ne-ar nemulţumi din punct de vedere fizic la noi nu contează.

Ne vom privi în ochi fiindcă aşa ne vom privi în suflet. Ne vom spune "Bună dimineaţa!" zâmbind şi vom alege să avem o zi bună. Vom lua micul dejun împreună fiindcă micul dejun chiar e cea mai importantă masă a zilei. Ne vom bucura chiar dacă plouă. Ne vom gândi la ce a scris Eric-Emmanuel Schmitt într-una dintre nuvelele sale: "E o frumoasă zi cu ploaie". Totul depinde de felul în care alegem să privim lucrurile. Iar fiecare zi înseamnă viaţa noastră. Să nu ne propunem să zâmbim când va fi soare sau mâine. Să zâmbim azi.

Nu vreau să mai vorbesc despre planuri. Vreau să tragem concluziile după ce schimbăm lucrurile în bine. Mai multă muncă, mai multă recunoştinţă, mai multă bucurie.


Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

Rezoluţii 2015 Mic dejun de Bucureşti

fallenamongstthestars.tumblr.com

M-am gândit mult la sfârşitul anului la lucrurile pe care nu le-am făcut. Cea mai bună concluzie la care am ajuns a fost că m-am concentrat prea mult asupra altor oameni şi am uitat de mine, iar despre asta am scris deja aici.

Îmi doresc foarte mult să vă pot spune poveşti frumoase, despre reuşite, despre succes, despre împlinire. Le pot spune însă cel mai bine dacă sunt din experienţa mea, dacă sunt reale, dacă sunt trăite cu emoţii care să mi se întipărească atât în minte, cât şi în suflet.

Ce îmi doresc în noul an? Să mă dezvolt ca om, să pot privi la finalul celor 12 luni fără să mai am regretele pe care le-am avut în 2014. M-am întors la mine. Ground zero, să spunem. Sau bottom rock, exagerând puţin, cum ar fi spus J. K. Rowling care are o poveste de viaţă interesantă.

Orice drum are suişuri şi coborâşuri. Oricât de jos veţi simţi că aţi ajuns uneori, să nu uitaţi că puteţi să vă ridicaţi. Avem nevoie şi de astfel de momente, de astfel de lecţii care să ne facă să ne revenim. Cert e că la sfârşitul anului n-am mai ştiut cine sunt, nici ce vreau să fac mai departe. Să te trezeşti în mijlocul unui astfel de uragan, după ce ai trăit cu convingerea că sunt toate aşezate, nu e un lucru uşor. De aceea, e bine să construieşti. Cum construieşti însă? Aflând cine eşti cu adevărat şi ce poţi să faci.

Sfaturi? Nu o să le scriu cu liniuţă, le voi sublinia însă. Poate sunt printre voi oameni care au nevoie să citească aşa ceva la fel cum pe mine m-a ajutat să citesc lucruri scrise de alţii. Dacă nu, săriţi peste ele şi aveţi puţintică răbdare. Voi reveni la gătit, la prăjiturit, la mâncat armonios şi la trăit dimineţi cu soare exact aşa cum am făcut toată săptămâna.

M-am trezit la şase fix în fiecare zi. Am citit mult, am scris la fel de mult. Am terminat un proiect pe care doream să-l termin la început de an. Am îndrăznit să fac un lucru pe care îl amânam. Am ales să-mi ofer mie tot timpul de care voi simţi că am nevoie până când pământul pe care calc acum va fi solid din nou. Cei care vă sunt prieteni vor fi acolo şi după ce vă luaţi astfel de pauze, atât de necesare. Să poţi fi singur cu tine, să te poţi ocupa în linişte de ceea ce simţi că ai nevoie e un lux. Un lux care nu costă nimic, dar care e esenţial.

Sunt liniştită acum. Adun bucuria din a face lucrurile de pe listă. Nu mai întreb fiindcă, de multe ori, din întrebări vine nesiguranţa. În linişte voi găsi răspunsurile pe care acum încă le caut. Şi, cel mai important, am răbdare cu mine şi mă bucur de lucrurile pe care ajunsesem să simt că nu le mai merit. Şi nu, nu e nimic material. Dar, în tot acest timp, lucrez. Testez, încerc să aflu dacă ceea ce cred acum că ar trebui să funcţioneze va funcţiona.

Cum să aflu dacă nu le fac? Şi cum să le îmbunătăţeşti dacă nu le scoţi până la urmă în lume?

Muncesc, refac, dar în linişte. Nu mai povestesc decât după ce am ce povesti. S-avem împreună răbdare. Şi un weekend bun!



Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti!

Lapte de migdale versus lapte de vacă sau orice lapte de origine animală

http://rodeo.net/helin-honung/page/12/

Pentru laptele de migdale făcut în casă aveţi nevoie de circa 250 migdale crude pe care le lăsaţi la înmuiat în apă minimum 10 ore. Scurgeţi apa rămasă după acest interval, adăugaţi 1 litru de apă proaspătă şi mixaţi la blender. Strecuraţi "laptele" astfel obţinut. Pulpa migdalelor o puteţi folosi pentru a face fursecuri sau cereale de casă.

Am ales să scriu din nou despre asta deoarece controversele continuă în ce priveşte laptele de origine animală. Cred că atâta vreme cât e consumat în cantităţi mari, nu e cea mai sănătoasă alegere. Dacă sunteţi intoleranţi la lactoză, atunci laptele de migdale pregătit acasă e cea mai bună opţiune. Nu ştiu ce gust are cel din supermarket fiindcă nu mă interesează să cumpăr varianta "ready-made" a ceva ce a pornit de la ideea de proaspăt şi pregătit în casă. Unde mai e atunci ideea de a mânca sănătos dacă ne întoarcem tot la mâncare procesată şi, totodată, unde mai e farmecul?

Răul major? Mâncarea procesată. Pizza congelată, supe la plic, tarte, prăjituri deja făcute, mix de prafuri pentru brioşe (???!!!), pâine cu zece aditivi, carne tratată cu toate substanţele posibile şi aşa mai departe.

Nu spun că alimentaţia mea e cea mai bună, însă e mai bună, în mod cert, decât cea pe care am avut-o până pe la 22 de ani. Dacă mă uit la fotografii, îmi dau seama că azi aş fi avut cu siguranţă vreo 20 de kilograme în plus (pe puţin), un sistem imunitar slăbit şi cine ştie ce probleme de sănătate.

Nu spun că nu am făcut greşeli (am avut perioade în care selectam drastic ceea ce mâncam), însă mă bucur azi de mâncare, încerc să menţin un echilibru şi nu cred că e vreo zi în care să nu mănânc legume şi fructe proaspete. Nu-mi amintesc cum e să fii răcit şi să nu te poţi ridica din pat. Nu-mi amintesc cum e să te doară sau să te ardă stomacul după ce ai mâncat.

Ce greşeli mari am continuat totuşi să fac? Somn puţin şi stres mult. Acestea fiind şi principalele aspecte la care în acest nou an voi lucra pentru a le remedia. Şi hai să spunem că am început cu dreptul.

Iubesc schimbarea şi ideea că ne putem schimba. Foarte multă vreme am uitat însă de mine şi m-am pus, în multe situaţii, fie pe planul secund, fie chiar pe ultimul loc. Probabil că acum trebuie să fiu recunoscătoare că primul gând la început de an a avut legătură cu această concluzie.

Şi nu e prea devreme să spun că am început anul ca un om schimbat. Vă doresc multe împliniri, aşa cum le visaţi şi aşa cum vi le propuneţi. Şi aş adăuga încredere în ceea ce faceţi şi răbdare, multă răbdare. Ştiaţi că J. K. Rowling a fost refuzată de 12 edituri înainte de a reuşi să publice "Harry Potter"? Şi că, multă vreme, a trăit numai din ajutorul social?

Cum spuneam, răbdare şi încredere.

Cu drag şi recunoştinţă,
Mic dejun de Bucureşti

Jurnal de Bucuresti II. A fost odată ca niciodată...

Dacă m-ai fi întrebat acum trei ani unde cred că voi fi astăzi, ţi-aş fi răspuns cu mult mai multă încredere. Îmi amintesc, privind în urmă, cât de uşor am renunţat la foarte multe lucruri şi cât de repede am dat la o parte exact acele aspecte care păreau să funcţioneze.

Mă temeam chiar de reuşită. Pe de altă parte, mă gândeam că n-ar putea să reziste prea mult sau că nu vor duce nicăieri. Iar tocmai ideea unei destinaţii era cea care m-a ţinut multă vreme pe loc.

E foarte uşor să ne uităm visele şi e foarte uşor să găsim scuze pentru ceea ce nu mai facem. E adevărat, am testat apele, am încercat, am vrut să văd ce-mi place şi ce funcţionează. Nu văd nici acum un drum clar şi simt presiunea mult prea multor cărţi şi articole din marketing şi branding care îţi spuneau că trebuie să alegi, că trebuie să ştii exact ce vrei şi că trebuie să îţi perfecţionezi exact acele aptitudini.

Mie îmi place să fac mult mai multe lucruri. Şi nu mă văd trăindu-mi viaţa împărţită pe parcele bine delimitate, uitând ba de una, ba de alta. Lucrurile care îmi plac nu sunt hobby-uri, sunt pasiuni. Nu le fac seara după program, ci sunt parte din mine şi mă definesc.

Poate nu strălucesc la un capitol anume, dar îmi place să cred că am inspirat, de multe ori, în mai multe domenii. Şi până când voi găsi acea parcelă bine definită, marea pasiune, mare iubire, dacă există, mă împart între aceste mici iubiri care, până la urmă, au definit şi format omul care vă scrie astăzi.

Cu drag şi recunoştintă,

Mic dejun de Bucureşti

Hrană pentru suflet. Tot ceea ce are viaţă în jurul nostru este sfânt, iar tot ceea ce e în jurul nostru e viu

stylecraze.com

"Mă opream, vrăjit, în câte o poiană; era o tăcere solemnă care îndemna la rugăciune, la încredere în poezie, la o continuă pândă a purităţii, a candorii, a speranţei." ~ Emil Brumaru

Întreabă-mă de ce a însemnat copilăria pentru mine şi-ţi voi spune că nu mai fac azi diferenţa între imaginea unui cireş înflorit, a ochilor albaştri ai bunicului meu şi a unor zile de vară senine în care toată curtea părea o orchestră de culori şi arome dirijată de o grădină care azi nu mai e la fel de bogată. 

Nu ştiu de ce sărăcesc, de-a lungul timpului, tocmai lucrurile de care avem cea mai mare nevoie şi care sunt şi cele mai simple totodată. Un filozof al cărui nume nu mi-l amintesc a spus că pe măsură ce ne umplem viaţa de obiecte nu facem decât să ne îndepărtăm de noi. Creştem nivelul de confort, credem noi, mărind însă doar disconfortul interior. 

Amintirea preferată de când eram mică e cea a unui zarzăr înflorit. În el mă urcam, încă de pe la vreo cinci ani, sub privirea atentă a celui mai bun şi blând bunic din lume. Ochii lui reflectau cerul senin, la fel de albaştri ca cea mai pură apă. Iar seninul din ochii lui era şi cel pe care-l purta în inimă. Caisul înflorit nu mai există azi, nu mai e de foarte mulţi ani. Sunt lucruri şi oameni care dispar din vieţile noastre lăsând în urmă însă amintiri şi lecţii pe care nu trebuie să le uităm vreodată dacă asta ne ajută să fim mai buni şi blânzi cu noi şi cu ceilalţi. 

Nu suntem azi decât ceea ce decidem că vom fi. Prin acest blog am învăţat să am grijă de dimineţile mele şi-mi doresc să învăţ să am din nou grijă de ziua întreagă şi să nu mai uit că inima trebuie să primească emoţiile şi liniştea după care tânjeşte. 

Iar liniştea umple, de cele mai multe ori, spaţiile goale, inimile care încă mai caută răspunsuri, golurile care apar când ceva rămâne prea mult timp dat deoparte. Să nu ne temem de linişte, ci de prea mult zgomot.

Cu drag şi-n linişte, 


Mic dejun de Bucureşti