Jurnal de Bucureşti III. Opreşte-te, respiră adânc şi... dansează

http://instagram.com/balletzaida

Oraşul nu e scutit de întâmplări haotice. Oraşul îşi apleacă greutatea pe umerii tăi cu ambele mâini. Uneori ţi-e greu aşa că închizi ochii şi-ţi imaginezi o casă în altă parte, cu un cireş înflorit la fereastră. De nu te-ar trezi sirenele ambulanţelor şi propriile gânduri. Eşti aici, trezeşte-te.

Ce-ţi lipseşte? Ce simţi cel mai mult că-ţi lipseşte acum? Nu vreau să mai răspund la această întrebare. Vreau să spun că am totul, să ştiu că am mai mult decât suficient, că am tot ce îmi trebuie pentru a fi un om care poate să facă o treabă bună, care poate să crească ştiind că adevărata răsplată vine din felul în care ai crescut, din felul în care te iubeşti şi îi iubeşti pe ceilalţi.

Ce rămâne? Spune-mi ce crezi că rămâne. Din toate zilele dintr-un an, rămân amintirile. Şi nu rămân momentele pe care le-ai petrecut singur, ci clipele în care ai râs alături de cei la care ţii cel mai mult. Rămân mesele pe care le-aţi luat împreună, rămân clipele pe care le-aţi împărţit când simţeaţi că, împreună, aveţi tot ce vă trebuie.

Ce îţi doreşti? Chiar vreau să ştiu. Încerc să-mi amintesc să mă opresc zi de zi. Să privesc râul pe care îl traversez în fiecare dimineaţă. Să ştiu că, dacă vreau, am timp să mă uit la zborul pescăruşilor. Să înţeleg că momentele pe care le vom purta cu noi întotdeauna ţin numai de ceea ce alegem să luăm cu noi în fiecare clipă: amintiri urâte sau gânduri bune. Griji sau zâmbete. Linişte sau teamă.

Uneori se amestecă şi nu e uşor să faci ordine. Dar cel mai important e ce simţi când priveşti în urmă. Şi, ca să fii mulţumit, e important cum îţi trăieşti prezentul. Nu vreau să-l mai fac mototol şi să-l dau la o parte de parcă e o bucată de hârtie pe care aş putea s-o despăturesc oricând şi s-o umplu cu cuvinte noi, netrăite încă.

Nu e. E o carte care se scrie clipă de clipă. Uneori rămânem mai multă vreme pe o singură pagină. Alteori ne e teamă să terminăm capitolul. Dar toată cartea e o aventură. Şi necunoscutul se ascunde oricum după fiecare rând. Curajul îl are cititorul nesătul, avid de viaţă şi de lectură.