 |
| fallenamongstthestars.tumblr.com |
Îmi doresc foarte mult să vă pot spune poveşti frumoase, despre reuşite, despre succes, despre împlinire. Le pot spune însă cel mai bine dacă sunt din experienţa mea, dacă sunt reale, dacă sunt trăite cu emoţii care să mi se întipărească atât în minte, cât şi în suflet.
Ce îmi doresc în noul an? Să mă dezvolt ca om, să pot privi la finalul celor 12 luni fără să mai am regretele pe care le-am avut în 2014. M-am întors la mine. Ground zero, să spunem. Sau bottom rock, exagerând puţin, cum ar fi spus J. K. Rowling care are o poveste de viaţă interesantă.
Orice drum are suişuri şi coborâşuri. Oricât de jos veţi simţi că aţi ajuns uneori, să nu uitaţi că puteţi să vă ridicaţi. Avem nevoie şi de astfel de momente, de astfel de lecţii care să ne facă să ne revenim. Cert e că la sfârşitul anului n-am mai ştiut cine sunt, nici ce vreau să fac mai departe. Să te trezeşti în mijlocul unui astfel de uragan, după ce ai trăit cu convingerea că sunt toate aşezate, nu e un lucru uşor. De aceea, e bine să construieşti. Cum construieşti însă? Aflând cine eşti cu adevărat şi ce poţi să faci.
Sfaturi? Nu o să le scriu cu liniuţă, le voi sublinia însă. Poate sunt printre voi oameni care au nevoie să citească aşa ceva la fel cum pe mine m-a ajutat să citesc lucruri scrise de alţii. Dacă nu, săriţi peste ele şi aveţi puţintică răbdare. Voi reveni la gătit, la prăjiturit, la mâncat armonios şi la trăit dimineţi cu soare exact aşa cum am făcut toată săptămâna.
M-am trezit la şase fix în fiecare zi. Am citit mult, am scris la fel de mult. Am terminat un proiect pe care doream să-l termin la început de an. Am îndrăznit să fac un lucru pe care îl amânam. Am ales să-mi ofer mie tot timpul de care voi simţi că am nevoie până când pământul pe care calc acum va fi solid din nou. Cei care vă sunt prieteni vor fi acolo şi după ce vă luaţi astfel de pauze, atât de necesare. Să poţi fi singur cu tine, să te poţi ocupa în linişte de ceea ce simţi că ai nevoie e un lux. Un lux care nu costă nimic, dar care e esenţial.
Sunt liniştită acum. Adun bucuria din a face lucrurile de pe listă. Nu mai întreb fiindcă, de multe ori, din întrebări vine nesiguranţa. În linişte voi găsi răspunsurile pe care acum încă le caut. Şi, cel mai important, am răbdare cu mine şi mă bucur de lucrurile pe care ajunsesem să simt că nu le mai merit. Şi nu, nu e nimic material. Dar, în tot acest timp, lucrez. Testez, încerc să aflu dacă ceea ce cred acum că ar trebui să funcţioneze va funcţiona.
Cum să aflu dacă nu le fac? Şi cum să le îmbunătăţeşti dacă nu le scoţi până la urmă în lume?
Muncesc, refac, dar în linişte. Nu mai povestesc decât după ce am ce povesti. S-avem împreună răbdare. Şi un weekend bun!
Cu drag şi recunoştinţă,
Mic dejun de Bucureşti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu