De ce ar trebui să dispară cuvântul "dietă" şi cum poţi slăbi mâncând foarte mult

"În tine se va naşte acea lumină interioară cunoscută sub numele de "intuiţie", care te va ajuta să nu mai păşeşti prin beznă şi speculaţii, ci în lumină şi certitudine". - James Allen

Ajungem la unele concluzii după ani întregi de căutare, de învăţare şi educare. Se spune că abia după 30 de ani începem să înţelegem cine suntem cu adevărat. Avem drumuri atât de diferite, dar cred că fiecare om ar trebui să continue să înveţe. Şi mai ştiu că e bine să privim către noi atunci când vrem să luăm o decizie bună, să stăm singuri atât cât e nevoie, să ne disciplinăm şi să nu renunţăm la ceea ce ne propunem.

© mic dejun de Bucureşti 2015

Aş fi vrut, bineînţeles, să fi ştiut acum mulţi ani ce am înţeles abia de puţină vreme. Dar uite că drumurile din trecut m-au dus în alte direcţii şi m-au îndepărtat de mine însămi. Cu siguranţă însă n-aş fi ajuns astăzi aici daca n-aş fi ales, de fiecare dată, să trec la următoarea pagină, să merg la următorul capitol.

De aproape cinci ani sunt vegetariană, nu mai număr. Uşor-uşor, au ieşit din alimentaţie şi ouăle, brânzeturile şi laptele. Organismul nu mai râvneşte la ele. Am ţinut, de-a lungul timpului, tot felul de diete. Încercam să slăbesc. Când aveam 54 de kilograme (la 1,84 înălţime), eu tot mai voiam să slăbesc. Acum am 61,5 şi sunt cât se poate de mulţumită. Ştiu că greutatea nu mai are nicio relevanţă atâta vreme cât corpul tău e în formă.

Nu eram interesată de sport, voiam doar să slăbesc. Nu eram interesată cu adevărat de nutriţie, aşa că vedeam în mâncare un duşman. Îngraşă. Îmi umplu corpul cu toxine, îmi mai spuneam. Şi toate aceste gânduri îmi făceau extrem de rău aşa că rezultatele nu se mai vedeau. Vedeam doar ceea ce gândeam.

© mic dejun de Bucureşti 2015

Abia atunci când am înţeles că totul ţine de interior, de ceea ce gândim, de binele pe care îl alegem conştient pentru noi înşine, toate se leagă şi nu mai alegi să acţionezi împotriva ta. Sunt pentru lucrurile care îmi fac bine, mi-am spus recent. Şi-mi repet asta.

În ultimele luni am fost copleşită de foarte multe griji. Şi-am simţit, pe pielea mea, cum mintea poate să distorsioneze realitatea, cum un aspect negativ poate părea mai grav decât este în realitate ş.a.m.d. Ceea ce am făcut diferit a fost să practic yoga zi de zi, să merg la un workshop de dans fără să stau pe gânduri, să citesc mult mai mult şi să-mi repet: "Sunt pentru lucrurile care îmi fac bine".

Dar mănânc de multă vreme, de ani deja, cu plăcere. După ce am avut o relaţie relativ nesănătoasă cu mâncarea (fiindcă până pe la 23 de ani am mâncat foarte multe dulciuri), balanţa s-a echilibrat. Iubesc mâncarea. Şi mănânc cât vreau fără să-mi fac probleme că aş putea să mă îngraş. E adevărat că merg multişor pe jos zi de zi. Dar stau şi opt ore la birou. Iar yoga, în ciuda a ceea ce cred cei care n-au practicat-o niciodată, e cât se poate de solicitantă (dovadă stă întinderea mea musculară care mă obligă la un repaus destul de lung).

© mic dejun de Bucureşti 2015

Am descoperit ceea ce unii numesc fruitarian diet, iar eu...plenitudine. Cred că ajungi la un echilibru real când înţelegi că atâta vreme cât mănânci sănătos, poţi mânca oricât... Şi prin sănătos nu înţeleg să pui doar o linguriţă de zahăr în cafea în loc de două. Zahărul rafinat nu cred că ar trebui să existe în regimul alimentar. Oricât de extrem încă mai pare unora. Regimul "fruitarian" e un pic exagerat, recunosc. Cred că nu ar trebui să mâncăm douăzeci de banane pe zi doar ca să spunem că ţinem the 80/10/10 diet.

Cum spuneam, cuvântul "dietă" în sine e ceva ce nu ar trebui să existe. Nu înţeleg ce înseamnă să mănânci dimineaţa două felii de pâine prăjită şi o jumătate de grapefruit. Cred că dimineaţa poţi mânca ovăz, fructe, curmale, lapte de migdale, poţi bea smoothie-uri din fructe şi legume, un blender întreg dacă aveţi chef. Cred că dacă la prânz mâncaţi paste integrale cu multe legume (cu condiţia să nu fi fost fierte 10 ore) nu aveţi de ce să vă faceţi griji.

Şi dacă seara vă pregătiţi o supă de linte, de broccoli, de roşii sau de ce mai vreţi voi sau cartofi la cuptor alături de legume la abur, tartă cu legume cu blat de morcovi, ruladă de spanac, orez cu ce vreţi voi, vinete coapte, salată de avocado, tabbouleh, salată de orez sălbatic cu nuci şi portocale, ratatouille (!!!), quinoa cu legume, fettuccine cu usturoi copt şi chilli, rizoto cu şofran, sufleu de cartofi dulci, orez basmati cu fructe uscate şi nuci... Să continui?

Mi-am propus să testez reţete noi aproape zi de zi (gătesc oricum aproape zilnic fiindcă îmi place mâncarea proaspăt pregătită). Când mâncam carne, nu simţeam gustul legumelor, nu găteam şi, în general, pe lângă faptul că nu simţeam nevoia să mănânc legume, mi se părea că nu au gust bun.

Nu-mi pot imagina ceva mai bun astăzi. Nu m-aş întoarce la ceea ce înainte îmi făcea rău. Nu ştiu cum e să te doară stomacul după ce ai mâncat. Ştiu că cei mai mulţi oameni consideră că vegetarienii greşesc fiindcă au renunţat la "o friptură suculentă, în sânge".

E o alegere pe care o facem şi care cred că ar trebui respectată în aceeaşi măsură în care, ca vegetarian, nu mă strâmb dacă altcineva mănâncă o friptură în faţa mea. Am mâncat carne până la 23 de ani. Acum cred sincer că am ales ce e mai bine pentru mine. Fiecare cu alegerile lui şi dacă un om se simte sănătos şi plin de energie cu regimul său alimentar, foarte bine.

Cred că asta e cel mai important. Să fim sinceri cu noi şi cu alegerile pe care le facem. Să fim pentru ceea ce e bine pentru noi.

Din ce în ce mai mulţi oameni sunt însă vegetarieni sau vegani şi aleg să schimbe ceva ce nu funcţionează. Ceva ce nu mai funcţionează. Fiindcă acum 20 de ani puteai mânca altfel decât în prezent când mâncarea procesată efectiv îi îmbolnăveşte pe oameni.

Reclamele la medicamente sunt mai multe ca oricând şi sunt peste tot. Număraţi-le într-o zi când vă uitaţi la TV. Faceţi exerciţiul acesta şi o să fiţi surprinşi.

Aş fi vrut să vorbesc însă despre acea bucurie pe care o reprezintă hrana. Despre plăcerea de a găti, de a mânca şi de a fi recunoscător pentru mâncare. Cred că inevitabil mă gândesc însă la copiii supraponderali, la părinţii care încă le cumpără chipsuri fiindcă le e poftă copiilor şi n-au ce face, nu-i aşa (?!). Şi fiindcă în şcoli nu sunt programe care să îi înveţe pe copii ce înseamnă un regim alimentar sănătos. Ştiu că, în felul acesta, o să ne trezim peste 10-15 ani cu din ce în ce mai mulţi copii care fac diabet.

Oare aşa vrem să arate viitoruL? Cred că suntem cu toţii destul de stresaţi şi că uităm de lucrurile importante. Gonim, nu ne mai mulţumeşte nimic, ceva e ori prea mult, ori e prea puţin. De la relaţii până la cele mai mărunte lucruri. Vă spun sincer că am obosit. Aşa că am făcut schimbări majore, am petrecut foarte mult timp cu mine ca să-mi dau seama că nu mă puneam pe primul plan în niciun aspect al vieţii mele. Şi cred că mulţi dintre noi fac asta, în goana timpului. Şi, mai apoi, privim în urmă fără să ştim unde s-au dus zilele. Alegerile noastre vorbesc despre noi mai mult decât ne dăm seama.

Aveţi încredere că vă puteţi schimba oricând corpul. Nu contează vârsta, nu contează greutatea. Contează să vedem în hrană o energie vie şi curată. Contează să înţelegem că organismul nostru e incredibil şi că se poate reface aşa cum nu ne-am fi imaginat vreodată. Că ne iarta, că e incredibil de iertător, cum spune Adriene. Să credem în schimbare şi, da, să ne aşteptăm la miracole. :)

Închei cu trei recomandări de cărţi pe care le-am citit şi care m-au ajutat să văd lucrurile mult, mult mai clar:

James Allen - Omul devine ceea ce gândeşte
Michael Ende - Momo
Allan Rosenberg - Reţete vegetariene (e preferatea mea dintre toate cărţile mele de bucate - şi am multe!)