Desert simplu fără rețetă. Pere coapte cu ciocolată neagră și ce am înțeles din Chef, filmul

©mic dejun de bucuresti 2015

A trecut blogul acesta prin niște aventuri frumoase, chiar și atunci când nu mă ocupam prea tare de el. Dar cel mai important e că mi-a adus ca dar un om minunat care îmi încântă diminețile ori de câte ori îi aud vocea la radio. Și am învățat că oamenii alături de care mergi mai departe de la an la an sunt rari. Și cu atât mai prețioși.


Nu am o rutină a muncii în afara muncii. Plec dimineața, mă întorc seara. Lumina nu prea așteaptă după mine. Iar vara nu prea stau în casă. Și nici nu încing cuptorul pentru vreo minunăție de tartă. Și nici multe altele pe care nu le făceam dintr-o delăsare prostească. Până la urmă, de ce nu facem lucrurile acelea despre care știm că ne plac atât de mult? Ce ne ține departe de ceea știm că ne-ar plăcea la nebunie să facem?

M-am uitat la Chef, filmul. M-am uitat de trei ori, întâmplător, nu la rând, nu am atâta răbdare. Dar de fiecare dată mi-a amintit de același lucru: trebuie să facem lucrurile ca la carte și, în același timp, cu pasiune. Și trebuie să învățăm regulile de bază dacă vrem să inventăm pe urmă. Cel puțin așa funcționez eu. Nu am un talent deosebit într-ale gătitului. Dacă gătesc cu drag, iese ceva gustos. Dacă sunt nervoasă, mai bine beau un ceai și-am încheiat povestea, de ce să afum bucătăria degeaba? Dezastrul culinar e cert, în orice situație tensionată.

Numai că 2015 a fost un an blând care m-a învățat totuși niște lucruri importante. Și deși am simțit că am dăruit mai puțin, în ultima lună din an am primit atât de multe cadouri (atenție, nu neapărat materiale) încât mai că nu mi-au dat lacrimile de emoție. Nu, nu mă așteptam la oportunitățile care mi s-au oferit. Și nu mă așteptam nici ca un om care mă vedea pentru prima oară în viața lui să îmi facă un cadou-surpriză atât de frumos. Nu mă așteptam să mi se ofere încrederea pe care am primit-o de la oameni cu care nu schimbasem prea multe cuvinte în timpul anului. Și, iată, pe dos și totuși cât se poate de la fix toate.

Mai sus, desertul meu preferat, alături de orice e plăcintă fierbinte cu înghețată sau orice e ciocolată cu ciocolată.


Pere coapte cu nuci, miere și ciocolată neagră. Când nu știți ce să mâncați bun de tot, când nu vă vine să vă afundați mâinile în aluatul de tartă, când vreți să vă răsfățați fără să vă dăruiți și câteva minute bune de spălat vase și tăvi de copt.

Am eu niște planuri pentru 2016, tot dintr-ale gătitului. Dar nu le pot spune, nu pentru că nu se mai împlinesc, ci pentru că multe au funcționat mai bine dacă m-am lăsat în voia unor lucruri în timp ce am făcut totul ca la carte și am muncit. Am muncit, da, iar de-aici au venit niște lucruri frumoase de tot. Însă despre astea, în episodul următor...