Aud că Firea vrea ciment

Mă îngrozește gândul că, în loc să ne plantăm din ce în ce mai multe grădini, în loc să deschidem ochii în ceasul al doisprezecelea, cum fac atât de multe capitale europene, noi ne adâncim în spartul semințelor pe bănci, în bucuria unor trotuare noi pentru care se taie copaci, în plăcerea nesocotită de a ne vedea copiii jucându-se pe bitumul din parcuri. Ou sont les neiges d'antan și unde ne e capul? Îmi dau seama, cu tristețe, că cele mai simple și firești lucruri au ajuns să ne fie cele mai necunoscute și cele mai îndepărtate.

Bucureștiul a avut perioada lui de înflorire. Am luptat pentru el cum am crezut noi mai bine. Dar acum trebuie doar să faci o plimbare de câteva ore bune ca să-i vezi degradarea. Să vezi cum dacă pe o parte a străzii ceva se renovează o clădire veche (lucru rar, foarte rar), pe cealaltă parte sunt demolate trei clădiri istorice și se construiește o fiară din metal și sticlă.

Să vezi cum oamenii nu se mai întâlnesc nicicum, niciunde. Nu mai ținem la standarde, nu ne mai pasă. Am ajuns să credem că nici în afară nu e mai bine, că și la ei sunt câini maidanezi și gunoaie pe jos, gropi, trafic și poluare. Niciodată la nivelul acesta și deloc în țările cu adevărat civilizate. Acolo nu-ți zdrelești pantofii la zece metri după ce ai ieșit din casă, nu riști să-ți rupi piciorul de vreun fier ieșit aiurea din trotuat, nu ai șanse să cazi într-o gură de canal lăsată descoperită, nu te strecori, ca pieton, printre mașini în viteză care nu mai țin cont de nimic.

Bucureștiul nu și-a făcut parcuri noi, dar a continuat să construiască în mod nebunesc. A cimentuit tot, iar acum, primarul recent ales nu mai vrea activități culturale care să blocheze traficul în weekend. Cele atât de multe activități culturale în care abundă, nu-i așa, orașul. Mă gândesc cu groază că va conduce orașul după nemulțumiri personale. Mă întreb și nu pricep ce așteptări au avut cei care au votat-o... probabil cei care nu au mers în viața lor la o piesă de teatru și probabil cei pe care acum o să-i bucure vestea.

Încerc să mă fac că nu văd degradarea asta. Dar Bucureștiul s-a întors în ultimii doi-trei ani la a fi Bucureștiul neîngrijit de-acum multă vreme. L-au obosit și pe el încercările repetate, dar eșuate, de a mai schimba ceva. Într-o țară în care educația nu își mai face datoria, nu ai cum să mai speri la generații noi de cetățeni cărora să le mai pese de altceva în afară de propria persoană și până și ideea asta înțeleasă greșit. Ne paște, mă tem, o lege a junglei de... ciment.