Cum să ne punem la adăpost de furie sau de supărare

Știu cum sună titlul, ca o promisiune pe care știm deja că nu o putem ține prea ușor, nu față de noi înșine, nu față de ceilalți. Însă nimeni nu ne merită supărările și aici ne includem și pe noi. Trăim într-o lume agitată, supusă prea des unui haos pe care nu-l putem controla. Însă ceea ce putem controla (și știu că ați mai auzit asta) e reacția noastră față de ceea ce ni se întâmplă.

Sunt nenumărate motive care pot deveni surse de stres, de supărare, chiar furie. Și e o încercare teribil de grea să începem să le vedem în două categorii separate: cele care se pot rezolva și cele care au nevoie de mai mult timp. Și spun asta fiindcă de-a lungul vieții, zi de zi, problemele pe care le întâmpinăm se rezolvă în cele din urmă. Despre cele mai multe nu ne mai amintim. Și ne-am fi amintit și mai puțin dacă, la momentul respectiv, le-am fi gestionat altfel.

Știu că nu e ușor. Obișnuiam să mă înfurii, realmente să mă înfurii, pe mine, pe situații, pe alții. Și au trecut ani până când m-am schimbat, până când forța aceea care hrănea furia sau care era furia însăși a slăbit, până am ajuns la un echilibru interior cu mult mai puternic. S-a făcut, deci, liniște. Însă în aglomerația unei zile se mai ivesc lucruri care mă stresează. Sunt om, nu mașină. Sunt mai calmă, dar nu a walking zen buddhist. Nu că în asta ar fi ceva rău. Doar că în acest prezent plin de multe lucruri, se ivesc și situații care ne iau prin surprindere și cu ajutorul cărora putem să învățăm cum să reacționăm, odată confruntați cu astfel de situatții noi.

Se pot întâmpla să fie mai mulți factori laolaltă, te poți stresa din cauza unei simple vizite la medic (ceva ce pare de înțeles într-o țară cu un sistem medical slab, cu precizarea însă că e mai sănătos să mergem la medic, să ne facem analizele, să avem totuși încredere că, așa cum și noi ne facem meseria, și-o fac și ceilalți).

Iar acolo unde ni se face o nedreptate, să avem încredere că justiția va avea de spus un cuvânt. Și acolo unde ține de noi, de eforturile noastre, să fim conștienți de asta și să nu dăm vina pe un context care n-are nimic de-a face cu ceea ce noi înșine nu am făcut.

Cât despre ceea ce ne enervează sau ne supără, deși e doar o mărunțenie, cum îmi place să spun, să ne amintim de asta și, totodată, de problemele mai grave pe care le au atât de mulți alți oameni. Știu că avem tendința să le vedem doar pe ale noastre, să nu ne intereseze de ce probleme au alții, dar ca remediu la primul instinct, acela de a mă supăra (because human, not machine, remember?), mi-am propus să fac un bine, să dăruiesc ceva cuiva care are mai puțin. Și știu că până și faptul că-mi orientez atenția către altceva mă ajută. Și, tot așa, un exercițiu azi, altul mâine, până când voi deprinde un nou obicei: acela de a-mi aminti că pot chiar să zâmbesc în fața tuturor lucrurilor care CHIAR au rezolvare.

Și-un gând și-o mulțumire către cel care-mi amintește de asta ori de câte ori mă supăr din cauza vreunei mărunțenii.