Acesta ar fi trebuit să fie un post romantico-melancolic și despre filozofia zen. Dar nu va fi. Realitatea e simplă: cumpărăm prea mult, adesea mânați de nevoi emoționale. Stilul "coțofană" cum a zis azi cineva la birou. Am fost o astfel de coțofană și, dacă ne gândim la cărți, încă mai sunt. Cu diferența că nu mai cumpăr compulsiv, că mă informez înainte, că dau mai departe cărțile pe care știu că nu le voi mai citi niciodată.
Te dai de gol când stai singur într-o dimineață în fața rafturilor cu peste douăzeci și ceva de cești. Sigur, mie mi-a luat mulți ani să-mi dau seama că ești cel mai fericit când ai doar două cești în casă, dar ce știam atunci și ce încep să aflu abia de-acum. Dar tocmai partea asta a călătoriei e cea mai frumoasă. Și trebuie să dai, să te eliberezi, să sortezi, să reorganizezi. Să vezi clar și să fii sincer cu tine. Ceea ce sclipea la început, cu eticheta încă netăiată, n-o să te facă niciodată fericit atâta timp cât interiorul e praf. Nici coafura făcută în zeci de minute bune nu ajută la crearea unui spirit mai disciplinat, mai curat, mai puternic. Și munca aia la interior e, culmea, cea mai ieftină, aproape gratis. Atâta doar că da, cel puțin la început, nu-i plăcută, nu-i nici pe departe ca mersul la cumpărături. Dar să nu-mi spui că nu te-ai întors niciodată de la shopping cu sacoșele pline de cumpărături și cu mare gol în stomac.
Nu e simplu să faci curat în interior și nici în viață, dar trebuie să faci pasul. Să te întrebi ce-i cu toate obiectele din jur, ce îți folosește cu adevărat și ce trebuie dăruit mai departe. Să te gândești la puținul pe care îl confruntă zi de zi alții. La preamultul care pe tine nu te-a ajutat la nimic. Pentru un scriitor liniștea care vine din lipsa lucrurilor e esențială, dar nu-ți dai seama de asta decât atunci când începi să dai, să donezi sau pur și simplu să vinzi alte lucruri care te-au obosit fără să știi. Prezența lor invizibilă și, totuși, apăsătoare. Sigur, sigur aveți lucruri ascunse în cutii, mai multe exemplare din ceva, reviste nesortate cu anii, cămăși de a căror existență ați și uitat. Nu mai așteptați sortatul ăsta, sunt atât de mulți alții care au nevoie de ele acum.
Cred că lumea n-a fost niciodată un loc în care să ne permitem să ne gândim prea mult la noi. Însă roadele acelui egoism feroce se văd, la nivel mondial, abia acum. O "globalizare" nefastă, de data aceasta. Dar într-o notă mai veselă, ca să nu mă duc și ca să nu vă duc din nou cu gândul la știrile pe care le auzim în ultima vreme dimineața la radio, vă promit că turele acestea de donații sau de sortare vă vor face să vă simțiți mult mai eliberați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu