Comori din târg |
Am cumpărat duminica trecută, din târg, printre cele o sută de strănuturi ale mele și printre cele o sută de urări de sănătate din partea unor oameni care mă vedeau pentru prima dată câteva rame vechi, două cărți realmente neprețuite și două tablouri. Toate cele de mai sus cu un total de aproximativ... 15 lei. Astfel de plimbări, astfel de momente care nu au, în fapt, niciun preț, sunt preferatele mele.
Am nevoie să redescopăr orașul mai frumos în interiorul orașului care pare că s-a pierdut pe sine. Colțurile magice par din ce în ce mai mici, chiar dacă trebuie să recunosc că locurile mele preferate s-au schimbat, iar melancolia a fost înlocuită de un simț mai ascuțit al realității. Visez mai puțin cu ochii deschiși, dar sunt, în același timp, infinit mai fericită.
Cred doar că mi-a luat mult timp să înțeleg ce îmi aduce împlinire și ce mă face fericită. Și nimic din aceste lucruri nu se câștigă ușor. Îmi doresc ca, la final de zi, să fiu mândră de ceea ce am realizat și să mă pot privi în oglindă cu onestitate.
Ieri seară am terminat, la o oră destul de târzie, un articol despre condiția artistului în proza scurtă a lui Samuel Beckett, autorul piesei "Așteptându-l pe Godot". Dau ca exemplu felul acesta de muncă din care îmi obțin o atât de mare satisfacție. E unul dintre lucrurile care mă ajută să cresc, atât profesional, cât și personal. Fiindcă mulțumirile de genul acesta merg mână-n mână. Echilibrul interior se va reflecta în toate acțiunile noastre.
Oamenii pe care îi admir cei mai mult sunt și cei care lucrează foarte mult. Sunt sigură ca au avut și ei căutările și fricile lor. Și rezultatele muncii de azi sunt dovada că, în mare parte, și le-au depășit. Însă tot ei sunt cei care încă păstrează temeri și o modestie care îi face irezistibili. Și, cred, artiști desăvârșiti.
Mai devreme, în căști, Janis Joplin cânta "Cry Baby". Și pentru că l-am văzut recent, spun și aici: deși Janis: Little Girl Blue nu e cel mai bun documentar, o să vă schimbe perspectiva asupra multor piese pe care le-a cântat. O apropiere care apare abia după ce se mai șterg unele dintre nemulțumirile legate de documentar.
Pandișpan de casă, înainte de a fi dat la cuptor |
Una dintre cărțile preferate despre care puteți citi AICI. |
Pandișpanul e făcut după o rețetă adaptată după cea originală, găsită aici.
Veți avea nevoie de 1 cană lapte migdale, 30 ml ulei măsline, 1 plic și jumătate praf de copt, 450 g făină, 100 g zahăr brun, coajă lămâie, 1 praf de sare, 500 g fructe
Amestecăm laptele de migdale cu zahărul până acesta din urmă se dizolvă. Adăugăm uleiul, coaja de lămâie, praful de sare. Făina și praful de copt se amestecă separat și se adaugă peste compoziția ingredientelor lichide. Amestecăm bine ca să avem o compoziție omogenă. Dacă preferați un aluat mai dulce, puteți adăuga mai mult zahăr brun sau orice alt îndulcitor preferați.
În tava tapetată cu hârtie de copt turnăm aluatul și dăm la copt 40 de min. Gata, mai departe știți ce aveți de făcut.
Sănătate!
Buna! La ce targ de antichitati ai fost? :)
RăspundețiȘtergereBuna, Lidia! La cel din Valea Cascadelor. Am mers duminica fiindca atunci vin cam toti cei care au ceva de vandut.
RăspundețiȘtergere