5 sfaturi pentru amenajarea bucătăriei şi 5 mituri despre cei care nu se pot opri din amenajarea bucătăriei

La un moment dat o să termini cu amenajatul bucătăriei. Iată şi primul mit, înainte de primul sfat. Dacă îţi place să muţi mobila prin casă o dată la trei luni, nu, asta nu o să se termine niciodată. Şi habar n-am cum ai putea să îi spui minţii tale să înceteze cu toate ideile alea despre designul interior. Şi nici de ce ai vrea să faci asta. Muntele meu de reviste de design interior a ajuns cât Kilimanjaro (care are 5,895 metri deci am exagerat puţin). Dar dacă vreţi idei despre cadouri de casă veşnic nouă, alături de o sticlă de vin sau ciocolată, o să mergeţi la fix.

E o plăcere în a reamenaja, în a muta mobila, în a găsi moduri noi de a aşeza lucrurile. Şi cred că e o modalitate interesantă de a-ţi păstra vie creativitatea în această direcţie, de a continua să fii inspirat şi de a nu te plictisi de propria casă. Fiindcă, da, se poate întâmpla şi asta. Nu tuturor fiindcă nu suntem toţi la fel (şi ce minune şi uite, cu ocazia asta, ce idee frumoasă pentru 2016: să nu mai aruncăm în stânga şi-n dreapta cu prejudecăţi şi convingeri strâmbe şi să empatizăm mai mult).

Ultimul număr al revistei Elle Decoration mi-a satisfăcut pofta pentru designul interior odată cu proiectul lui Bogdan Ciocodeică, proiect pe care îl puteţi consulta integral aici. Şi atât de mult m-a inspirat şi bucurat proiectul încât am avut un val de idei care azi mă face să vă scriu dintr-o pauză luată de la mutatul mobilei (urmează biblioteca şi, de fiecare dată, e ca şi cum aş lăsa desertul pentru final).

Revenind însă la cele 5 idei pentru amenajarea bucătăriei:

1. Pentru că sunt recunoscătoare ca mare amatoare de obiecte multe şi mici răsfirate pretutindeni, a fost nevoie să-mi inventez o regulă care să mă abată puţin de la acest obicei care numai de organizare nu ţine. Nu las mai mult de cinci obiecte pe o suprafaţă anume, fie că vorbim de masa din bucătărie, de blatul de lucru, de birou, de suprafaţa unei comode ş.a.m.d. În felul acesta, reuşesc să creez senzaţia de mult mai mult spaţiu. Asta doar pentru că nu locuiesc într-un castel în care să pot împrăştia toate obiectele după placul inimii.

2. Mult verde! Plantele dintr-o bucătărie pot schimba complet felul în care arată încăperea. Recomand busuiocul plantat în ghivece de lut şi iedera (aproape am măcelărit una, dar a supravieţuit, udaţi-o cam o dată pe săptămână, fără apă în exces. Busuiocul e la polul opus şi trebuia udat zilnic).

3. Alegeţi un covor cu un design care să capteze atenţia, să lumineze încăperea sau să alungească spaţiul. Sigur că toate sunt iluzii, dar nu iluziile ne fac de multe ori fericiţi? Ne-am putea gândi tot timpul la ceea ce nu ne place. Dar la fel de bine ne-am putea gândi la cât de mult înseamnă că ne putem pregăti dimineaţa cafeaua într-un loc pe care îl iubim.

4. Obiectele din bucătăria noastră nu trebuie să fie utile şi atât. Renunţaţi la ustensilele de bucătărie din plastic. Alegeţi inoxul sau lemnul. Şi nici nu va mai trebui să ascundeţi castroanele inestetice, zgâriate de la prima utilizare.

5. Păstraţi ordinea şi curăţenia. Sunt departe de a fi un om organizat, dar cred că mă situez destul de bine pe scara celor care sunt totuşi departe de a lua premiul pentru cei mai dezorganizaţi. Îmi doresc însă ca în noul an să renunţ la scuzele obişnuite: nu am timp, nu am chef, e OK şi aşa.

Acestea sunt cele cinci sfaturi, pentru mine funcţionează, planul e să renovez bucătăria în întregime în acest an, dar asta înseamnă un proces costisitor din punct de vedere financiar aşa că va trebui să fac economii în următoarele luni. Însă cred că rezultatul va merita pe deplin. Până atunci însă, orice spaţiu are nevoie şi merită atenţia şi dragostea noastră.

©apartmenttherapy.com

©apartmenttherapy.com

©micdejundebucureşti

Cele cinci mituri despre cei care nu se pot opri din amenajarea bucătăriei

1. Au alte probleme pe care trebuie să şi rezolve, dar îşi consumă timpul mutând obiectele. Nu, ne place să facem asta aşa cum alţii îşi "consumă" timpul făcând cine ştie ce. Şi probleme pe care le vedem ţin uneori de raftul ăla pe care ne-am săturat să-l privim, de bucata de perete care a rămas nevopsită, de masa de care ne tot lovim pentru că am fost suficient de inspirati încât să credem că ceea ce arăta potrivit sub lumina reflectoarelor în magazin va arăta exact la fel şi în micul spaţiu de acasă.

2. Au prea multe obiecte şi de-asta nu se opresc. Nu ştiu despre ce vorbiţi. Am douăzeci şi ceva de căni (a se citi "treizeci") pe care le folosesc prin rotaţie. Chiar nu ştiu ce vreţi să spuneţi.

3. Vor fi bucuroşi să primească o mănuşă de gătit şi un şorţ. În fiecare an. Sunt obiectele pe care le folosesc cel mai rar, deşi gătesc zilnic. KNOW YOUR STUFF.

4. Nu ţin prea mult la prietenii lor aşa că mută totul de fiecare dată, cu jumătate de oră înainte ca aceştia să îi viziteze, pentru a-i face să se simtă nedoriţi. Totuşi, dacă ai musafiri nedoriţi, nu mai bine nu deschizi uşa? Glumesc, sunt eu Grinch uneori, dar n-aş face asta niciodată. Pentru că musafirii nedoriţi nu-mi cunosc adresa şi nici nu o vor afla vreodată. GRINCH IS ALIVE AND KICKING.

5. Îşi petrec timpul cu nasul în site-uri precum The Kitchn Therapy. Acum chiar nu ştiu despre ce vorbiţi. Dar vă las pe voi să ghiciţi care dintre miturile de aici sunt reale sau doar mituri. :) GRINCH OUT.

Scurt pe doi. Jurnal de Bucureşti

Ce mai e micul Paris zilele astea? Citesc într-un articol scris de un psiholog că aproximativ 5.000 de persoane au fost afectate din punct de vedere psihologic de tragedia din Colectiv. Nu mă simt pregătită să merg mai departe fiindcă nu ştiu cum. Şi habar n-am cum pot merge mai departe acei oameni loviţi direct de tragedie. Şi nici cum familiile lor vor face asta. Dar îmi doresc din toată inimă să găsească o cale, să ştie că dincolo de această lume, existenţa noastră se prelungeşte. Într-o formă pe care nicio religie, scrisă tot de oameni, nu a reuşit să o descifreze. Nimic din ceea ce mi se părea important nu mi se mai pare relevant. Să-mi fotografiez micul dejun, prânzul sau cina mi se pare ultimul lucru pe care-mi vine să-l fac. Şi poate că am renunţat la atât de multe proiecte fiindcă mi se păreau irelevante.

Trăiesc ca să scriu şi nu mă defineşte nimic mai mult decât scrisul. Numai că, prin definiţie, scrisul e ceva ce macină, e ceva ce uneori laşi să depindă de alţii, de părerea altora. E ceva în care alţii pot lovi uşor, pot frământa printre degete, e ceva ce tu trebuie să ţii departe de lume în vreme ce trebuie să împărtăşeşti totul. Până să ajung însă la acele forme mult prea criptate pentru a nu mai simţi că textele mele nu sunt la adăpost, că eu însămi nu sunt la adăpost, mă întristează felul în care nu ne mai răspundem unii altora. Şi, cu siguranţă, e doar ceva ce o să mă ajute să aleg şi mai bine cum şi de ce să scriu, când şi pentru cine. În primul rând, pentru mine, desigur. Dar ai nevoie de alţi oameni ca munca ta să ajungă acolo unde vrei, acolo unde îţi doreşti. Şi nu e uşor. Şi nici n-aş mai îndrăzni să cred că e ceva uşor pe lume.

Am mai citit, tot în aceste zile, despre o grupare de imigranţi care cer ca lumea să nu mai aibă frontiere. Pour que la Terre soit a tout le monde, spuneau ei. Şi nu poţi să nu le înţelegi dorinţa, lăsând deoparte ideea utopică, lăsând deoparte haosul care s-ar crea dacă n-ar mai exista toate aceste reguli care nu funcţionează întotdeauna cum trebuie, şi privind, chiar dacă numai pentru o clipă, în inima ta de om.

Despre lucrurile esenţiale

Nu le mai zăresc în aceste zile şi, probabil, mi-au scăpat din vedere de foarte multe ori. Nu ne aflăm decât la adăpostul fals al situaţiilor în care ne regăsim, întâmplător sau nu. Şi chiar dacă multe aspecte ale vieţii noastre ţin de noi, sunt atât de multe lucruri pe care nu le putem controla.

Hazardul zguduie din temelii realitatea pe care am conturat-o de-a lungul vieţii prin imagini frumoase. Noi credeam, nu-i aşa, că toată lumea este bine. Că toţi oamenii sunt sănătoşi, mai ales când soarele strălucea atât de frumos afară. Am acceptat, mi se pare, cu prea multă seninătate şi minţindu-ne în mod repetat, o stare a lucrurilor care nu există. Ne-am imaginat că nu există bolnavi pe lume. Am uitat de războaie. Sigur că nu poţi trăi cu gândul permanent că oamenii sunt capabili de tot felul de orori. Dar nici să le uiţi pe toate, fascinat de unghiul din care-ţi vei fotografia mâncarea din farfurie, nu e bine.

Nu m-am văzut niciodată în inima unui ţinut încă nemodernizat. Nu necivilizat. Pentru mine, cel puţin, civilizaţia se defineşte în alţi termeni, unii care nu ţin de felul în care cultura occidentală, de exemplu, o înţelege. Un trib african poate, aşadar, să mi se pară cât se poate de civilizat. Iar un grup de cetăţeni din lumea "civilizată" se poate dovedi cât se poate de "sălbatic". Cum împărţim noi aceste calităţi şi defecte? Care ne sunt punctele de reper într-o lume care a reuşit să distrugă echilibrul natural al planetei în mai puţin de o sută de ani? Succesul civilizaţiei care nu mai ţine cont de nimic îşi continuă masacrele la un nivel pe care nu vrem să-l cuprindem nici cu gândul şi nici cu privirea.

Rămân, aşadar, încă aici, gândindu-mă că puţinul pe care îl fac va conta cumva. Dar uneori vrei să renunţi şi te gândeşti şi tu, cum spun atâţia alţii, că nu se va cunoaşte niciun val de la o picătură într-un ocean. Şi numeri pe degete, mai apoi, numărul în creştere al celor care aleg, chiar şi atunci când simt că poate totul e în zadar, să continuă să facă acel efort minim. Puţinul acela adesea nevăzut, neafişat, ascuns de gesturi, trădat doar în unele momente în care eşti silit să răspunzi unor întrebări.

Eşti, în unele situatii, picătura din ocean luată la întrebări. Contezi atunci prin prisma acţiunilor tale, interogate de cei care nu le văd rostul. Şi te bucuri, în acele momente, că nu ai renunţat.

Bucurestiul nu e nici curat, nici murdar

@ The Coffe Shop, Str. Academiei, Bucuresti

Si Bucurestiul nu e nici poleit in roz stralucitor, nici ingropat sub gunoaie. Bucurestiul are locuri si zone in care se spala strazile si se matura in fiecare dimineata. Dar Bucurestiul are si strazi si cartiere in care mizeria, facuta de oameni, reapare facuta tot de oameni. Bucurestiul e orasul in care uneori oamenii se uita ciudat la tine daca le atragi atentia ca au "scapat" o hartie pe jos. Si Bucurestiul e si orasul in care un om il injunghie pe un altul pentru o astfel de mustrare. Dar Bucurestiul nu e nici orasul in care sa nu poti mergi noaptea de frica pe strada si Bucurestiul are, de exemplu, un metrou in mare parte curat (si il compar aici cu metrourile unor capitale mai civilizate). Bucurestiul e orasul contrastelor de care poate ne vom satura intr-o zi. Mi-as dori ca toate aceste miscari care se fac in ultimii ani (si ce bine ca exista) pentru si cu drag de Bucuresti sa aiba si o latura educativa indreptata catre curatenia de pe strazi. Imi doresc ca, asa cum exista in Viena, sa avem si noi pungi cu ziare de unde sa le luam, lasand in schimb pretul corect si nu rupand punga cu totul si luand-o la fuga cu ziarele. Daca pornim in directia gresita, nu gunoaile ne vor ingropa, ci lipsa de educatie, voita si "ingrijita" cu spor.

Pana atunci, fiecare isi face curat in patratica lui. Fiecare decide daca vrea sa isi traiasca viata in gunoi. Suntem liberi sa plecam, asa cum alti oameni ar trebui sa aiba unde sa fuga daca in tara lor e razboi. Bucurestiul starnea multumiri si in 1900 si in 1933 si in 1980 si in 2015. Dar parca acum ne unim mai des ca sa-l  imbratisam strans si sa-l iertam mai des. Si imi place sa cred ca din indragostirea aceasta continua si crescanda fata de oras va iesi in cele din urma ceva frumos. Dar asta nu tine de un singur om, ci de fiecare om in parte.

Cum cresti o casa

mic dejun de bucuresti, 2015

Suntem ca plantele, ne ofilim fara iubire. Cum cresti o casa si o faci sa iti devina camin? Investesti iubire, mai mult decat orice. Acolo te duci sa te regasesti si sa te simti protejat. Nu de multe ori mi-am ferit casa de unii oameni, oricat ar putea parea de introvertita aceasta tendinta. Casa e un camin pe care-l protejezi ca pe un copil.

N-as putea spune cum cresti o relatie. Cred ca la un moment dat intalnesti omul potrivit pentru tine si va ajutati reciproc sa cresteti. E important, mi se pare, ca fiecare sa faca sa straluceasca mai tare ce e mai bun in celalalt.

Nu e o competitie intre cei doi, mai facem uneori asta cand ni se pare ca ne lipseste ceva si vrem ce are celalalt sau ne identificam cu omul de care ne indragostim. Niciuna dintre aceste situatii nu e o varianta "sanatoasa" si care sa aduca ceva bun la final de zi.

Revenim asadar la vechea zicala pe care cred ca a folosit-o si Nietzsche: sa ne iubim pe noi ca sa-i putem iubi pe ceilalti.

Jurnal de Bucuresti: Regim vegan, singuratatea in doi, un an ciudat

Am trecut oficial de jumatatea anului si abia acum se contureaza lucruri pe care le-am trecut pe lista in ianuarie (da, mi-am facut si eu o lista ca tot omul). Pana acum, a fost un an in care multe prietenii s-au destramat, din vini impartite, din trairi care se uita sau din sentimente care se schimba si doruri care pur si simplu, de la un moment dat incolo, nu mai exista.

De aproape jumatate de an regimul alimentar a fost preponderent vegan. Asta inseamna ca am trecut cu vederea ouale si laptele din anumite prajituri de casa carora inca nu le pot spune nu, dar nu am mai cumparat si nici mancat lactate sau oua. Si mi-e bine, chiar mi-e bine. Urmeaza sa fac un set de analize in toamna fiindca sunt vegetariana de prin 2011 si vreau sa vad cum stau cu B12. Amintesc, cu aceasta ocazie, ca poti avea deficit de B12 si de multe altele si daca mananci carne. Si cred ca stiti cu totii cel putin o persoana care consuma lactate si are deficit de calciu. Reamintesc, tot cu ocazia asta, ca incidenta celor mai multe cazuri de osteoporoza se regaseste in tarile cu cel mai mare consum de carne si lactate.

Am ales sa nu mai omor alte animale pentru a le manca. Nu ma intereseaza ca asa am fost crescuti, ca asa am fost educati. Nu imi pasa ca unii oameni ma pot judeca atat de aspru pentru aceasta decizie incat sa decida ca sunt un om meschin si sa nu-mi mai fie prieteni (da, se intampla).

E o decizie inspirata de anumiti oameni care au azi 70, 80, 90 de ani si care si-au trait viata fara sa manance animale. E o decizie constienta de a nu mai manca animale care au dreptul la viata ca si noi si care sunt supuse astazi in miile de fabrici din intreaga lume la chinuri groaznice. Nu vreau sa contribui la asa ceva, sa platesc pentru a sustine aceasta industrie. Oricat ar suna de naiv, cred intr-un viitor (chiar daca indepartat) in care nu mai ucidem animale. Cred ca am distrus deja multe pe aceasta planeta.

Numarul vegetarienilor si veganilor se apropie de un miliard, in caz ca cineva crede ca suntem cativa dementi care vor sa para mai smecheri. De ce esti un om rau daca nu mai vrei sa omori animale? Inca nu am inteles.

Sa revin la lucrurile care s-au mai schimbat. Mi-am dat seama ca avem nevoie de increderea si de dragostea altor oameni pentru a creste si mai mult. Sigur, cresti si de unul singur, dar in momentul in care vei simti ca un om la care tii nu are incredere in tine, o sa doara, o sa te doara si te vei duce catre cei care nu te-au facut niciodata sa simti asta.

Sunt trairi de la care am invatat multe, nu regret nimic din tot acest an in care, in mai multe situatii, a trebuit sa aleg singuratatea doar pentru a nu ma pierde pe mine ca om din nou, pentru a nu nega ceea ce vreau pentru mine, pentru a nu ma nega.


Iubirea pe care o meritam cu totii trebuie sa fie una sanatoasa si trebuie sa fie directionata catre noi din motivele potrivite. Iubesti, pur si simplu, din toata inima. Nu fortat, nu posesiv, nu pentru ca te simti singur, nu de dragul de a fi cu cineva si atat. Nu de dragul de a umple cu mai multe voci un spatiu inchis intre patru pereti.

Singuratatea in doi e dureroasa. Singuratatea de unul singur e leac si oportunitate pentru a te descoperi pe tine, pentru a aduce in viata ta lucrurile si oamenii care te fac sa cresti.

Lectia majora? Ori de cate ori oferi mai mult si te negi pe tine incalcandu-ti proritatile, mai devreme sau mai tarziu veti rabufni. Si orice alta persoana careia ii veti oferi atat de mult va dori si mai mult si va rabufni cand va veti da seama cat ati gresit. Cu un conflict de ambele parti, n-ai cum sa nu inveti ca e sanatos sa te pui pe primul plan.

Fara sa ranesti, fara sa incalci libertatea altui om sau sa-i rapesti bucuria. Dar sa te pui pe primul plan fiindca meriti sa-ti fie respectate sentimentele.


Numai despre mancare nu e acest post, dar e un jurnal si e scris cu toata sinceritatea. Si sper ca unii dintre voi se vor regasi printre aceste randuri. Mai departe, pentru acest an, imi doresc sa redescoperim acei oameni care sa ne inspire, care sa ne dea pur si simplu aripi. Fiindca si noi, mai departe, inspiram, prin ceea ce facem, prin ceea ce spunem, prin lucrurile pe care le cream si le oferim lumii.

Cu drag si recunostinta,
Mic Dejun de Bucuresti

10 lucruri de stiut inainte sa-ti cumperi o casa

Am trecut oficial de jumatatea anului. In urma cu trei ani si jumatate am facut un credit, prin Prima casa, pentru o garsoniera. Am facut multe greseli atunci cand am cumparat, iar lipsa timpului si graba sunt doar unele dintre ele. Stiu ca intr-o zi o sa repet experienta, fiindca imi doresc sa cumpar intr-o zi o casa pe pamant, nu intr-un bloc.

Revenind insa la ceea ce as fi putut face mai bine cand am cumparat garsoniera, acestea sunt cateva dintre aspectele de care as tine cont pe viitor:

1.  Nu te grabi. Atunci cand am cumparat, credeam ca va fi ultimul an in care se va mai derula Prima Casa. Plecam de la Sala Palatului si ma saturasem sa platesc chirie de atatia ani. Am avut la dispozitie mai putin de o luna sa caut un apartament nou fiindca hotarasem sa fac credit inainte de finalul anului, iar eu trebuia sa ma mut pana la inceputul lunii noiembrie. A fost o greseala sa caut case in doar atat de putin timp. O astfel de cautare ar trebui sa se deruleze cateva luni bune. E adevarat ca uneori poti gasi o oferta ideala si dupa cateva zile de cautare.


2. Daca ai gasit un apartament care-ti place, plimba-te prin cartierul in care se afla, incearca sa-ti dai seama in ce masura ti-ar placea sa locuiesti acolo. Vezi daca e un cartier curat, daca ai in apropiere un supermarket aprovizionat, farmacie, piata. Vor conta mult si pe moment iti pot scapa din vedere. Din fericire, zona in care stau e plina de farmacii, supermarketuri si piata e la 15 minute de mers pe jos. Dar mi-ar fi placut sa am timp sa cutreier mai multe zone din Bucuresti.


3. Verifica intretinerea afisata in blocul respectiv. Daca ai datornici mari in bloc, cu sute de milioane, ceva nu e in ordine si mai bine mergi mai departe. N-a fost cazul meu, nici prin cap nu mi-a trecut la momentul respectiv sa verific si asta. Partea buna e ca luna de luna intretinerea e mai mult decat decenta si nu a trebuit niciodata sa platesc sume astronomice asa cum am auzit ca se intampla in unele blocuri. Ca idee, pe timp de iarna nu prea s-a depasit suma de 200 lei. Vara se ajunge pe la 100, uneori si mai putin.


4. Am mai mare incredere in constructiile facute de dupa '77, dar nu foarte mare incredere in constructiile foarte noi. Asta dupa ce mai multe povesti de groaza legate de constructorii care fac astfel de case m-au facut sa ma orientez mai degraba catre o constructie mai veche. Daca aveti un specialist care sa va insoteasca si sa verifice calitatea constructiei in care doriti sa cumparati un apartament, ar fi minunat.


5. As cumpara numai de la cineva care imi prezinta incredere. Am trecut printr-o experienta stresanta. Imi place sa cred ca de atunci si pana acum am invatat sa cunosc mai bine oamenii. Poate ca nu e mereu cel mai bine sa nu-i dai celuilalt prezumtia de nevinovatie, dar intr-o situatie ca cea de mai sus, paza buna trece primejdia rea.

6. Verificati cu grija toate actele si asigurati-va ca totul este in ordine. De data aceasta, am avut parte de sprijin fiindca toata procedura a fost destul de complicata, mai ales cu banca.


7. Este bine ca avansul pe care il aveti sa fie cat mai mare pentru a nu fi nevoie sa platiti o rata maricica luna de luna. Daca aveti deja banii, cu atat mai bine. Rata pe care o platesc e similara chiriei care se cere in Bucuresti pentru o garsoniera. Asa ca pana la acest moment inca vad achizitia ca pe o investitie.


8.Verificati preturile de pe piata si comparati cu ceea ce se mai vinde in acel moment in vecinatate. Incercati sa vedeti in ce masura achizitia e o investitie din care sa va puteti recupera banii si sa puteti scoate si un profit in viitor.

9. Nu va grabiti sa mobilati garsoniera sau apartamentul. Alegeti cu atentie mobilierul si asteptati pana cand gasiti piesele pe care vi le doriti, chiar daca asta inseamna uneori un an sau doi. Altfel, riscati sa va umpleti casa de mobilierul care sa va incomodeze mai tarziu si pe care va va fi greu sa-l vindeti (sau sa-l demontati!).


10. Ganditi-va, inainte sa cumparati, in ce masura veti putea face fata cheltuielilor, daca doriti sa inchiriati o camera, daca e mai bine sa cumparati o garsoniera sau un apartament, daca doriti sa locuiti acolo mai mult timp sau doar o perioada limitata.