luni, iulie 21

Despre armonie


Citeam un articol foarte frumos scris pe blogul De Pamplezir. E o calatorie minunat descrisa, cu mici concluzii asupra unor aspecte care la noi inca nu si-au format conturul, inca nu si-au pus bazele.

In acelasi timp, azi-dimineata m-am alaturat grupului Alimentatie vegana fara foc, initiat de Ligia Pop pe Facebook. Peste 18.000 de oameni. Poate la nivelul unei tari e putin, dar sunt totusi 18.000 de oameni care sunt interesati de sanatate, macar un pic mai mult decat ceilalti. Si in mod cert nu sunt doar 18.000. Imi place sa cred ca invatam, incet-incet, cum sa alegem informatia, cum sa ne dam seama unde gresim si cum sa indreptam greselile.

 As spune ca e esential sa ne informam. Sa cumparam carti, sa verificam informatia din mai multe surse. Sa nu cadem in excese punand ghimbir si turmeric in orice, sa nu ne hranim numai cu spirulina uitand sa mai si mancam. Sa nu pornim, in niciun caz, de la ideea ca a manca mai sanatos costa. Nimic mai fals.

Testat, consumand doar fructe si legume proaspete, renuntand la alimentele procesate, am reusit sa vad imbunatatiri semnificative. Nu imi place sa ma gandesc constant ca si in rosiile si castravetii de la piata au pus pesticide. Ma gandesc in schimb ca nu o sa-mi faca atata rau fata de un aliment procesat, nul din punct de vedere nutritiv. Ma gandesc la vitaminele si nutrientii pe care ingrasamintele nu le-au distrus. Ma gandesc, mai in gluma, mai in serios, cum bine a spus un prieten, ca ne hranim cu energie solara.


Plantati-va condimente. Gatiti dupa reteta. Cititi ingredientele si nu mai cumparati alimente in care substantele adaugate sunt nocive pentru organism. Nu vi se imbunatateste doar sanatatea corpului, ci si cea a mintii. O sa vedeti lucrurile altfel, o sa intelegeti ca organismul e un tot, ca functioneaza bine nu numai daca il hranim corespunzator, ci si daca ne ingrijim de suflet.

Faceti diferenta intre emotii si ganduri. De foarte multe ori, emotiile sunt pozitive, insa gandurile sunt negative. De la ceva frumos ajungem la ceva urat doar fiindca ne-am lasat egoul sa dea navala. Sa ne intrebam ce ne face fericiti fara sa uitam sa ne indreptam in ce masura avem dreptul sa cerem. Cine cere? Egoul. Iar egoul este sinele fals, cum bine scrie Echkart Tolle, ceea ce distruge tot.

Nu sunt acolo unde vreau inca sa ajung. Dar sunt multumita de prezent si recunoscatoare. Invat zi de zi, constientizez greselile, nu renunt la tot doar fiindca intr-o zi "calc stramb". Am ajuns la un echilibru cu mine, iar asta se reflecta in toate aspectele vietii. Devenim mai puternici, mai buni, mai frumosi cand ceea ce gandim e in armonie cu ceea ce spunem si facem, cand nu ne mintim si cand renuntam la sentimentele negative.

Despre puterea prezentului puteti citi in cartea omonima scrisa de Tolle. Pe mine ma tine cat se poate de ancorata in prezent. Fiindca in prezent avem tot ce ne trebuie.

joi, iunie 19

Bonjour


 Cred ca cel mai mare adevar la care ma gandesc zilele acestea e ca nimic nu se schimba daca noi nu ne schimbam cu adevarat, daca nu riscam mai mult, daca nu avem incredere in noi. Imi plac sfaturile pe care le dau oamenii unor versiuni mai tinere ale lor, pusi sa-si imagineze ca ar avea posibilitatea sa le scrie o scrisoare. Mi se pare ca sunt cei mai sinceri si cei mai intelepti prin acele sfaturi. Mi-am propus sa le urmez.


Cam asa arata mic dejunul de weekend.

vineri, iunie 6

Supa supelor, chinezaria chinezariilor. Si tagliatelle cu branza de burduf si ciuperci

E a cincea oara cand incep sa scriu textul si habar n-am cu ce sa incep. Sa va mai povestesc ca in timp ce mananc paste la 11 noaptea, eu ma gandesc ca ar trebui sa trec la regimul raw? Sau ca in vreme ce am inceput sa-mi construiesc un raft cu vinuri, ma tot ispiteste o dieta drastica numai cu smoothie-uri si sucuri de detoxifiere?

Da, om asa de hotarat n-am cunoscut nici eu, stati pe-aproape ca cine stie la ce alte extreme ma voi gandi in acelasi timp. Tort de ciocolata si dieta fara zahar, sunt convinsa.




Pastele de mai jos sunt de mancat in fiecare zi. Intr-atat sunt de bune. Barilla - tagliatelle cu spanac, ciuperci Champignon calite in unt cu putin usturoi si niste branza de burduf si sfantul piper proaspat macinat.

OK, fie, pastele de mai jos nu sunt de mancat in fiecare zi. Doar daca aveti acest metabolism incredibil: "Nu stiu cum fac, mananc orice si nu ma ingras". Am auzit si intalnit cu totii astfel de persoane. Eu sunt la polul opus: "Stiu ce fac, mananc mult si ma ingras pe masura". Cu bucurie declar insa ca in ultimele 3 saptamani am luat metroul de vreo 4 ori. Merg zilnic pe jos cel putin doua ore. Si asta se vede sau, dimpotriva, nu se mai vede pe cantar. :)





Si acum, supa supelor.

E o minune ca s-a intamplat, dar ce bine ca s-a petrecut. Si chiar e reteta proprie si-o s-o trec in minunatul retetar ca s-o prepar intr-o buna zi si nepotilor.

Calim un catel de usturoi in 2 linguri de unt. Adaugam zucchini si dovlecel taiat cuburi (un zucchini si un dovlecel) si calim legumele pana se inmoaie.

Adaugam apa (cam 1,5 litri) si dupa ce apa da in clocot punem si radacina de telina (apio) taiata in bucati de dimensiunea cuburilor de dovlecel. Daca vreti ca telina sa fie mai moale, adaugati-o odata cu legumele la inceput si caliti-le impreuna.

Fierbem taiteii chinezesti separat (2 minute) si ii strecuram adaugandu-i in supa fara apa in care a fiert. In felul asta pastram supa limpede. (E ceva ce eu nu am facut din viteza, dar mi-am dat seama pe urma).

E gata in mai putin de 25 de minute toata nebunia. Si e o nebunie, pe cuvant. Puneti si o lingurita de curry cand inca fierbe si putina sare de mare.

Am mancat trei castroane. Adica am mancat toata supa. Dupa ce o pregatiti, va astept sa-mi scrieti daca v-a placut. Desi stim deja ca gusturile se discuta, dar eu sper sa va placa.


sâmbătă, mai 31

Supă iute de praz şi cartofi

Supă iute de praz şi cartofi


Ingrediente:

- 2 linguri unt
- 1/2 ceapă galbenă
- 1 ceapă verde (doar partea albă)
- 1 praz gros (partea albă + 2,5 cm din partea verde)
- 1 căţel usturoi tocat mărunt
- 1 lingură curry
- 750 ml apă sau supă de legume
- 5 cartofi noi, medii, tăiaţi mărunt
- sare şi piper proaspăt măcinat

1. Topim untul, adăugam ceapa şi prazul, sotăm amestecând continuu 5 minute.

2. Adăugăm usturoiul şi pudra de curry şi sotăm încă 7-8 minute.

3. Adăugam supa de legume sau apa, cartofii tăiaţi mărunt şi o linguriţă de sare.

4. Fierbem totul circa 20 minute, lăsăm supa să se răcească puţin înainte de a o pune în blender şi într-un minut e gata.

duminică, mai 11

Mancarevegana.ro sau catering pentru o viata sanatoasa



Pe ei îi ştiu de la o colegă de serviciu şi de-atunci recunosc că mi-a fost greu să-mi ademenesc colegii cu un prânz de la ei fiindcă cu greu poţi scoate carnea din meniul cuiva. Nu mai încerc însă de multă vreme să conving pe cineva că mâncarea vegetariană poate avea un gust extraordinar. Îmi amintesc doar de perioada în care mâncam foarte multă carne şi nici nu îmi dădeam seama în realitate de gustul autentic al legumelor.

Am comandat însă în repetate rânduri şi nu mare ne-a fost supriza să vedem că primim mereu un desert din partea casei. Şi o altă supriză a fost să constat că proprietarul afacerii răspunde la telefon, îţi spune pe nume, te sună înapoi să îşi ceară scuze că a ajuns curierul cu zece minute întârziere (deşi curierul venise la timp) şi-ţi urează o zi bună, atât ţie, cât şi colegilor.

Micile detalii chiar fac diferenta, chiar dacă cei de la Mâncare vegană primesc de fiecare dată un zece plus pentru cel mai bun vegan burrito pe care l-am mâncat vreodată, pentru nişte paste cu alge de care nu ai cum să te saturi, pentru taco cu guacamole pe care aş vrea, dacă ar fi posibil, să-l mănânc în fiecare zi. Salata lor cu ţelină şi nucă e ceva ce comand aproape de fiecare dată şi jur că dacă aş avea timp să o prepar zi de zi, nu m-aş mai dezlipi de ea. Dar au o reţetă de maioneză vegană care face diferenţa între o salată obişnuită şi salata lor.

Dar eu am învăţat însă, din experienţă, că numai dacă găteşti cu drag şi cu pasiune o să-ţi iasă aşa mâncare bună.

Aşa că vă recomand cu dragă inimă şi mare poftă acest restaurant şi vă aştept să-mi povestiţi ce-aţi comandat de la ei şi ce vă place cel mai mult!


Şi fiindcă miercuri e ziua mea, m-am pus pe făcut o selecţie de reţete fiindcă se anunţă două zile în care va trebui să gătesc. Până acum n-am reuşit decât să găsesc un sos despre care o să vă povestesc mai multe după ce stabilesc şi meniul.

luni, mai 5

Hollaback


Veste-poveste. Ramane intre noi, dar am decis sa ma reintorc la toate blogurile, la tot ce eram inainte sa aleg sa merg intr-o singura directie. Asa ca cea mai importanta concluzie de azi e asta: e bine sa fim noi cu tot ce ne face sa fim noi. Daca stim sa scriem sau ne place sau mintea noastra nu se poate opri din scris nici inainte de culcare si-i tot vajaie fragmente intregi pe la urechi, daca stim ca un blog culinar ne ajuta sa mancam mai sanatos, daca vrem sa ne facem o colectie uriasa de vinilluri pentru ca asa avem noi chef si pentru ca iubim muzica, sa le facem pe toate. Asta nu ne face nici snobi, nici pierduti, nici nehotarati. Ne face sa fim noi insine, mai noi ca niciodata. Pe voi ce va face sa fiti voi, cel putin pentru moment?

duminică, februarie 23

Clătite cu somon la Bar A1 cu Chef Lucian Petre


Bucureştiul are ceva frumos în după-amiezile lui. E duminică, e trecut de două şi mă grăbesc să ajung în Piaţa Amzei, la bar A1. Acolo, încă de dimineaţă devreme, noul lor chef, Lucian Petre, găteşte un mic dejun bogat. Ştiu că ultima comandă e la 15.00 şi mai ştiu că etajul barului e un loc cât se poate de liniştit. Am în braţe o carte de jumătate de kilogram şi abia aştept să-i parcurg fiecare pagină. La parter, mesele sunt mai toate pline. Nu e zarva pe care o auzi seara într-un bar. Locul pare, în unele momente, o ceainărie în care poţi bea însă beri speciale (au o gamă variată, vă invit să le încercaţi). La etaj, nu e nimeni. Uşa balconului e deschisă, iar Calea Victoriei e aproape pustie. Zâmbesc gândindu-mă la cum o să arate când o vor face pe jumătate pietonală. Zâmbesc gândindu-mă la norvegienii de care mi-a povestit un prieten, suprinşi că în Bucureşti oamenii sunt atât de frumoşi. Da, se schimbă lucrurile, s-au schimbat şi vor continua să se schimbe.




Revin la masa mea, în camera asta uriaşă în care te simţi ca în propriul studio, frumos decorat şi cu o atmosferă perfectă. Comand un ceai verde simplu şi clătite cu somon. Supriza mare e că îmi aduce chiar Lucian clătitele, zâmbind bucuros. Nu ştiu dacă e doar în mintea mea, dar parcă îi citesc în priviri bucuria de a putea împărtăşi cu fiecare om în parte ceea ce pregăteşte cu atâta pasiune.






Gust, iar experienţa îşi spune cuvântul. Aflu că a gătit în UK mai bine de trei ani şi jumătate şi că şi-a continuat aici dorinţa de a-şi dezvolta aceasta pasiune. Acum e noul chef de la A1 şi pregăteşte un proiect nou care poate fi urmărit pe pagina Chef Lucian Petre. Mă bucur să aud că voi putea degusta şi altceva din meniu în altă zi fiindcă tarta cu ciocolată îmi făcuse cu ochiul. Pe lângă English Breakfast, ouă Benedict cu somon sau cu şuncă, mai puteţi alege şi porridge cu fructe sau clătite cu somon sau fructe.

E perfectă combinaţia dintre somon şi clătitele uşor dulci. E linişte şi le savurez gândindu-mă că asta e partea frumoasă a Bucureştiului. Partea pe care nu o vezi, cum spunea un prieten, dacă te uiţi prin oraş aşa cum vezi uneori prin oameni în loc să le dai o şansă şi timp să-i descoperi şi să te descoperi. Am avut o relaţie năbădăioasă cu oraşul ăsta timp de ani de zile în care mi-a demonstrat un singur lucru, din zi în zi: că se schimbă, că luptă pentru mai bine, că nu e vina lui că îi dispar uneori clădirile peste noapte, că e curăţat în fiecare dimineaţă la 4 şi 5, dar că până la ora 9 când ies cei mai mulţi oameni din casă, arată la fel.


Parcă a aflat că am spus în stânga şi-n dreapta cât de mult îmi place în Cluj şi-n Sibiu şi acum se luptă să-mi câştige inima. I-aş spune că va fi o luptă grea, dar nu vreau să-l descurajez. Îmi place că a reuşit să-şi transforme bulevardul Elisabeta, îmi place că există Hedwig, că zona Ateneului şi-a câştigat un nou rol şi că Centrul Vechi încă nu şi-a terminat transformarea.

Cel mai mult însă (dar asta rămâne între noi), îmi place că aici oamenii îşi îndeplinesc visele şi că se bucură de o comunitate de care poate nici nu-şi dau seama uneori. Să iubim mai mult oraşul ăsta, nu prin cuvinte, ci prin fapte. Prin multe fapte bune care să ne facă să rămânem oameni frumoşi nu în percepţia unor turişti norvegieni, ci în interiorul unui oraş care e al nostru mai mult decât va fi vreodată Parisul, Londra sau orice altă capitală din lume.