Ad

luni, martie 30

Bunătăţi de luni într-un mix cel puţin neobişnuit



© Humanitas 2015

N-am nicio îndoială: ceea ce facem zi de zi ne construieşte viaţa. Şi e important ca orice am face să nu fie un sacrificiu făcut cu inima strânsă. Altfel nu are rost fiindcă vom uita să ne mai bucurăm de viaţă, pur şi simplu. Vorbesc aici din proprie experienţă, despre o perioadă în care pasiunea devenise chin, în care plăcerea de a face un lucru se transformase într-un stres continuu. Încă încerc să îmi dau seama cum să fac ca de data aceasta lucrurile să fie altfel. Mi-e frică să nu trec din nou prin aceleaşi emoţii care nu erau tocmai cele mai pozitive.

Într-o altă ordine de idei, una mai veselă, vă las mai jos câteva recomandări, după un weekend în care trebuie să recunosc că nu prea m-am mişcat din pat. A fost o săptămână plină, iar weekend-ul ploios mi-a oferit o scuză destul de bună ca să citesc şi ca să nu prea mai ies pe nicăieri. Două zile binemeritate de nefăcut nimic. Uneori o astfel de amorţeală e bună.

Mircea Cărtărescu vine la Humanitas mâine seară la Librăria Humanitas Cişmigiu. În timp ce vă scriu îl ascult în căşti, fiind invitat la Radio România Cultural în cadrul emisiunii Oraşul vorbeşte prezentată de Ioana Bâldea Constantinescu.

Ştiu pe cineva care locuieşte în prezent în New York şi care creează nişte lucrări minunate de typography, ilustraţie şi grafică aşa că vă prezint mai jos câteva:

Ilustraţie © Ionut Radulescu

Lettering © Ionut Radulescu

Graphic design © Ionut Radulescu

Şi, pe final, câteva direcţii vestimentare pe care mi le-am propus (atenţie, propus, momentan încă plec de acasă cu zece cămăşi şi trei pulovere pe mine, în aşteptarea primăverii):

Caroline de Maigret © vogue.com

© streepeeper.com


© shopstyle.com



duminică, martie 22

4 paşi simpli prin care să te desparţi de cineva. O relaţie pe care ai fost nevoit să o ascunzi de alţii


A fost dragoste la prima vedere şi ai simţit încă din prima clipă, în stomac, iubirea care avea să continue ani de-a rândul. E adevărat că la început vă întâlneaţi ocazional, no strings attached, cum s-ar spune. Şi e la fel de adevărat că, uşor-uşor, tu ai început să te ataşezi din ce în ce mai mult. Ţi-ai dat seama de asta, dar nu prea ai avut cum să te distanţezi. Cel puţin, nu la timp.



Fiindcă în momentul în care ai decis să luaţi lucrurile uşor, aţi început să vă vedeţi peste tot. Accidental sau nu, era peste tot. În autobuz, la restaurantul unde mergeai şi tu de obicei, la supermarket, ba chiar v-aţi întâlnit în pauza unei piese de teatru de trei ore.



Era destul de greu să te mai abţii de la această relaţie, aşa că ai cedat. Fie ce-o fi, ţi-ai zis, şi-ai lăsat lucrurile să meargă în voia lor. Aşa că aţi început să vă vedeţi din ce în ce mai des, aproape zilnic. Chiar dacă nu ţi-ai abandonat niciodată prietenii pentru această relaţie, n-au văzut-o cu ochi buni. Mai ales când le-ai mărturisit că vă vedeţi zilnic şi că nu te poţi abţine. Că vrei din ce în ce mai mult.

Că vrei din ce în ce mai multă... ciocolată. Iubirea vieţii tale. Neagră, simplă, dură şi rafinată totodată. Cu alune de pădure sau fără. Cu mousse sau sare de mare. Cu uşoare arome de mentă dacă vă întâlniţi seara. Cu iz uşor de portocale când îţi promite o întâlnire romantică după-amiaza. Cu biscuite crocant când te surprinde şi nu te anunţă că vă veţi întâlni şi azi.



Dar ţi-ai dat seama că relaţia a devenit una toxică atunci când îţi doreai să vă întâlniţi zi de zi. Aşa că ai ales să treci prin cele 4 etape ale purgatoriului: cum să te desparţi de cineva la care ţii atât de mult!

Aşa că, după un mic studiu, ai aflat că sunt patru paşi pe care va trebui să îi faci dacă vei dori să mai ieşi vreodată şi cu altcineva;

1. Fă o pauză câteva zile.

Va fi greu, dar e necesar. O să simtă că ceva se întâmplă. Dar eşti un om ocupat, nu ceda. O pauză e necesară, chiar dacă toate locurile îţi trezi deja amintiri. Vitrinele, rafturile, hipermarketurile, automatele de la metrou, reclamele de pe stradă, foşnăitul oricărei pungi sau hârtii, fiecare copil cu urme de ciocolată la gură, fiecare gură de cafea pe care o va bea cineva lângă tine, amintindu-ţi că asa vă trezeati şi voi dimineaţa.



2. Fii sigur(ă) că iei decizia potrivită.

Nu e un pas uşor. Poate ţi-ai dat seama că vreţi lucruri diferite de la viaţă. Tu ştii, de exemplu, că nu-ţi era uşor să ai şi alte relaţii în acea perioadă, chiar dacă doar de prietenie (cu un ananas simpatic, o salată pe care o ştiai de ani buni sau cu spanacul, relaţie pe care n-a acceptat-o niciodată).

Ştii că iubirea va rămâne pentru totdeauna vie in inima ta, dar că ceva trebuie să faci:



3. Spune-i faţă în faţă că nu puteţi să vă mai vedeţi.

E dureros, dar e necesar. Nu începe pur şi simplu să eviţi locurile în care vă întâlneaţi. Priveşte-o în ochi şi spune-i că această relaţie nu mai poate continua. Vei rezista cu greu ispitei de a fi din nou împreună, dar trebuie să rezişti! E o relaţie în care tu eşti cel dependent, rezistă! Va foşni, te va îmbia, îţi va dezveli o parte din staniol cât să-i zăreşti culoarea atât de fină  şi să-ţi aminteşti ce emoţii îţi trezeşte. R-E-Z-I-S-T-Ă.

4. Evită orice contact câteva săptămâni.

Da, o să-ţi fie teribil de greu să te faci că nu i-ai observat prezenţa pur întâmplătoare cam prin toate locurile prin care vei trece. Sau că, mai nou, toate alimentele posibile şi imposibile au aroma ei. Sau că pe stradă oamenii au tricouri pe care scrie "Chocolate is my boyfriend", "I heart chocolate", "Long live chocolate". R-E-Z-I-S-T-Â.

O să ai momente grele. O să vrei să dai click pe comanda aceea pe site-ul acela, ştiind că aşa vă veţi întâlni din nou. O să treci pe lângă locul acela în care ştii sigur că este, doar ca s-o zăreşti din nou. Momentul va fi tulburător, mai ales când vei vedea că se întâlneşte nu doar cu unul, ci cu mai mulţi oameni, nu doar într-o cafenea sau într-o cofetărie, ci în toate.


Şi după toate aceste momente de chin, după toată această experienţă în care, ştiind că totuşi o iubeşti atât de mult, ai încercat să pui capăt relaţiei, renunţi şi te predai. Vino, invadează fiecare colţ din locuinţa asta şi hai să ne trăim din nou dimineţile împreună. Hai să mă însoţeşti la birou şi să ne bem împreună cafeaua. Să-mi aminteşti să nu dorm după ora trei şi să-mi dai uneori coşmaruri după ce ne întâlnim mai târziu de 23.00.

Şi ştii că ai luat decizia bună. Ştii şi crezi din inimă. Pe perete, în faţa ta, ai printat o poză de pe net. Heaven is here because we have chocolate.


Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

duminică, martie 15

De ce ar trebui să dispară cuvântul "dietă" şi cum poţi slăbi mâncând foarte mult


"În tine se va naşte acea lumină interioară cunoscută sub numele de "intuiţie", care te va ajuta să nu mai păşeşti prin beznă şi speculaţii, ci în lumină şi certitudine". - James Allen

Ajungem la unele concluzii după ani întregi de căutare, de învăţare şi educare. Se spune că abia după 30 de ani începem să înţelegem cine suntem cu adevărat. Avem drumuri atât de diferite, dar cred că fiecare om ar trebui să continue să înveţe. Şi mai ştiu că e bine să privim către noi atunci când vrem să luăm o decizie bună, să stăm singuri atât cât e nevoie, să ne disciplinăm şi să nu renunţăm la ceea ce ne propunem.

© mic dejun de Bucureşti 2015

Aş fi vrut, bineînţeles, să fi ştiut acum mulţi ani ce am înţeles abia de puţină vreme. Dar uite că drumurile din trecut m-au dus în alte direcţii şi m-au îndepărtat de mine însămi. Cu siguranţă însă n-aş fi ajuns astăzi aici daca n-aş fi ales, de fiecare dată, să trec la următoarea pagină, să merg la următorul capitol.

De aproape cinci ani sunt vegetariană, nu mai număr. Uşor-uşor, au ieşit din alimentaţie şi ouăle, brânzeturile şi laptele. Organismul nu mai râvneşte la ele. Am ţinut, de-a lungul timpului, tot felul de diete. Încercam să slăbesc. Când aveam 54 de kilograme (la 1,84 înălţime), eu tot mai voiam să slăbesc. Acum am 61,5 şi sunt cât se poate de mulţumită. Ştiu că greutatea nu mai are nicio relevanţă atâta vreme cât corpul tău e în formă.

Nu eram interesată de sport, voiam doar să slăbesc. Nu eram interesată cu adevărat de nutriţie, aşa că vedeam în mâncare un duşman. Îngraşă. Îmi umplu corpul cu toxine, îmi mai spuneam. Şi toate aceste gânduri îmi făceau extrem de rău aşa că rezultatele nu se mai vedeau. Vedeam doar ceea ce gândeam.

© mic dejun de Bucureşti 2015
Abia atunci când am înţeles că totul ţine de interior, de ceea ce gândim, de binele pe care îl alegem conştient pentru noi înşine, toate se leagă şi nu mai alegi să acţionezi împotriva ta. Sunt pentru lucrurile care îmi fac bine, mi-am spus recent. Şi-mi repet asta.

În ultimele luni am fost copleşită de foarte multe griji. Şi-am simţit, pe pielea mea, cum mintea poate să distorsioneze realitatea, cum un aspect negativ poate părea mai grav decât este în realitate ş.a.m.d. Ceea ce am făcut diferit a fost să practic yoga zi de zi, să merg la un workshop de dans fără să stau pe gânduri, să citesc mult mai mult şi să-mi repet: "Sunt pentru lucrurile care îmi fac bine".

Dar mănânc de multă vreme, de ani deja, cu plăcere. După ce am avut o relaţie relativ nesănătoasă cu mâncarea (fiindcă până pe la 23 de ani am mâncat foarte multe dulciuri), balanţa s-a echilibrat. Iubesc mâncarea. Şi mănânc cât vreau fără să-mi fac probleme că aş putea să mă îngraş. E adevărat că merg multişor pe jos zi de zi. Dar stau şi opt ore la birou. Iar yoga, în ciuda a ceea ce cred cei care n-au practicat-o niciodată, e cât se poate de solicitantă (dovadă stă întinderea mea musculară care mă obligă la un repaus destul de lung).

© mic dejun de Bucureşti 2015
Am descoperit ceea ce unii numesc fruitarian diet, iar eu...plenitudine. Cred că ajungi la un echilibru real când înţelegi că atâta vreme cât mănânci sănătos, poţi mânca oricât... Şi prin sănătos nu înţeleg să pui doar o linguriţă de zahăr în cafea în loc de două. Zahărul rafinat nu cred că ar trebui să existe în regimul alimentar. Oricât de extrem încă mai pare unora. Regimul "fruitarian" e un pic exagerat, recunosc. Cred că nu ar trebui să mâncăm douăzeci de banane pe zi doar ca să spunem că ţinem the 80/10/10 diet.

Cum spuneam, cuvântul "dietă" în sine e ceva ce nu ar trebui să existe. Nu înţeleg ce înseamnă să mănânci dimineaţa două felii de pâine prăjită şi o jumătate de grapefruit. Cred că dimineaţa poţi mânca ovăz, fructe, curmale, lapte de migdale, poţi bea smoothie-uri din fructe şi legume, un blender întreg dacă aveţi chef. Cred că dacă la prânz mâncaţi paste integrale cu multe legume (cu condiţia să nu fi fost fierte 10 ore) nu aveţi de ce să vă faceţi griji.

Şi dacă seara vă pregătiţi o supă de linte, de broccoli, de roşii sau de ce mai vreţi voi sau cartofi la cuptor alături de legume la abur, tartă cu legume cu blat de morcovi, ruladă de spanac, orez cu ce vreţi voi, vinete coapte, salată de avocado, tabbouleh, salată de orez sălbatic cu nuci şi portocale, ratatouille (!!!), quinoa cu legume, fettuccine cu usturoi copt şi chilli, rizoto cu şofran, sufleu de cartofi dulci, orez basmati cu fructe uscate şi nuci... Să continui?

Mi-am propus să testez reţete noi aproape zi de zi (gătesc oricum aproape zilnic fiindcă îmi place mâncarea proaspăt pregătită). Când mâncam carne, nu simţeam gustul legumelor, nu găteam şi, în general, pe lângă faptul că nu simţeam nevoia să mănânc legume, mi se părea că nu au gust bun.

Nu-mi pot imagina ceva mai bun astăzi. Nu m-aş întoarce la ceea ce înainte îmi făcea rău. Nu ştiu cum e să te doară stomacul după ce ai mâncat. Ştiu că cei mai mulţi oameni consideră că vegetarienii greşesc fiindcă au renunţat la "o friptură suculentă, în sânge".

E o alegere pe care o facem şi care cred că ar trebui respectată în aceeaşi măsură în care, ca vegetarian, nu mă strâmb dacă altcineva mănâncă o friptură în faţa mea. Am mâncat carne până la 23 de ani. Acum cred sincer că am ales ce e mai bine pentru mine. Fiecare cu alegerile lui şi dacă un om se simte sănătos şi plin de energie cu regimul său alimentar, foarte bine.

Cred că asta e cel mai important. Să fim sinceri cu noi şi cu alegerile pe care le facem. Să fim pentru ceea ce e bine pentru noi.

Din ce în ce mai mulţi oameni sunt însă vegetarieni sau vegani şi aleg să schimbe ceva ce nu funcţionează. Ceva ce nu mai funcţionează. Fiindcă acum 20 de ani puteai mânca altfel decât în prezent când mâncarea procesată efectiv îi îmbolnăveşte pe oameni.

Reclamele la medicamente sunt mai multe ca oricând şi sunt peste tot. Număraţi-le într-o zi când vă uitaţi la TV. Faceţi exerciţiul acesta şi o să fiţi surprinşi.

Aş fi vrut să vorbesc însă despre acea bucurie pe care o reprezintă hrana. Despre plăcerea de a găti, de a mânca şi de a fi recunoscător pentru mâncare. Cred că inevitabil mă gândesc însă la copiii supraponderali, la părinţii care încă le cumpără chipsuri fiindcă le e poftă copiilor şi n-au ce face, nu-i aşa (?!). Şi fiindcă în şcoli nu sunt programe care să îi înveţe pe copii ce înseamnă un regim alimentar sănătos. Ştiu că, în felul acesta, o să ne trezim peste 10-15 ani cu din ce în ce mai mulţi copii care fac diabet.

Oare aşa vrem să arate viitoruL? Cred că suntem cu toţii destul de stresaţi şi că uităm de lucrurile importante. Gonim, nu ne mai mulţumeşte nimic, ceva e ori prea mult, ori e prea puţin. De la relaţii până la cele mai mărunte lucruri. Vă spun sincer că am obosit. Aşa că am făcut schimbări majore, am petrecut foarte mult timp cu mine ca să-mi dau seama că nu mă puneam pe primul plan în niciun aspect al vieţii mele. Şi cred că mulţi dintre noi fac asta, în goana timpului. Şi, mai apoi, privim în urmă fără să ştim unde s-au dus zilele. Alegerile noastre vorbesc despre noi mai mult decât ne dăm seama.

Aveţi încredere că vă puteţi schimba oricând corpul. Nu contează vârsta, nu contează greutatea. Contează să vedem în hrană o energie vie şi curată. Contează să înţelegem că organismul nostru e incredibil şi că se poate reface aşa cum nu ne-am fi imaginat vreodată. Că ne iarta, că e incredibil de iertător, cum spune Adriene. Să credem în schimbare şi, da, să ne aşteptăm la miracole. :)

Închei cu trei recomandări de cărţi pe care le-am citit şi care m-au ajutat să văd lucrurile mult, mult mai clar:

James Allen - Omul devine ceea ce gândeşte
Michael Ende - Momo
Allan Rosenberg - Reţete vegetariene (e preferatea mea dintre toate cărţile mele de bucate - şi am multe!)

joi, martie 12

Jurnal de Bucureşti fără număr. Viciul meu de toate zilele

Daţi-mi un concurs de procrastinare şi-l voi câştiga sigur! Daţi-mi un titirez de aur pentru felul în care mintea mea se roteşte la 360 grade! Al meu e!

Dacă ar fi să fac o listă cu domeniile, site-urile, ideile, sarcinile de lucru, proiectele, e-mail-urile, telefoanele şi gândurile dintr-o singură zi, ar ieşi o salată cu 4.573 de ingrediente. Mai mult sau mai puţin. Aşa se face că pe la prânz, ca dovadă a talmeş-balmeşului din capul meu, mama mi-a dat mesaj pe telefon şi m-a întrebat dacă sunt la job sau fac curat în casă.

O indusese în eroare e-mail-ul meu cu poze (dovezi!) cu nişte covoare de care mi-am amintit acum, pe care i le-am cedat anul trecut şi pe care acum le cer înapoi şi chestiunea nu mai suporta amânare!

Şi-n FIECARE dimineaţă îmi propun să fac o listă, să-mi păstrez concentrarea, să-să-să! Îmi reuşeşte până la primul e-mail pe care-l deschid. Hai să verific şi adresa asta de e-mail. Hai să văd ce-a mai scris nou X. Dar Y oare ce mai face?

Apoi intru în work mode şi iar trec printr-o "pauză" în care mă uit de zece ori la o carte, decid că n-o comand fiindcă am mai comandat una acum două zile, apoi a doua zi reiau căutările şi comand cartea.

© http://death-by-elocution.tumblr.com/
Normal nu e, sigur că nu. Nu de alta, dar toate mişcările astea în jurul propriei axe de nehotărâre, nedumerire şi nelămurire mă lasă cu mari bătăi de cap la final de zi. Zi care se sfârşeşte de multe ori în faţa YouTube-ului fiindcă de la început de 2015, Facebook-ul şi-a pierdut din strălucirea d'antan.

© http://death-by-elocution.tumblr.com/
Salvarea? Să mă trezesc şi mai devreme, să nu mai deschid niciun laptop, să termin de citit cărţile, să încep proiectele care sunt încă pe listă, să... să... să.

Să nu-mi ziceţi că n-aveţi de multe ori senzaţia asta. Nu mă plâng, sunt recunoscătoare că pot să le fac şi-mi doresc să le fac pe toate mai bine ceea ce devine uneori uşor frustrant. Aşa că ţin cu mine o agendă în care rescriu tot ce n-am reuşit să fac de la început de an şi le rescriu până când ajung să le fac.


©http://death-by-elocution.tumblr.com/
Iar la final de zi cred că cel mai mult îmi pare rău după articolele pe care nu le mai citesc şi le trimit în Bookmarks, cu promisiunea că a doua zi, dis-de-dimineaţă, îmi voi face timp pentru ele.

Şi nici nu vreau să vă dezvălui încă o postare care îmi stă pe cap (realmente!) de prin ianuarie! :)) Ştiţi că lucrurile astea neterminate, ca şi facturile neplătite, sunt surse de stres. Aşa că e musai să scriu şi articolul acela în speranţa că o să vă placă atât de tare încât o să-mi scrieţi.

Şi fiindcă am mai comandat o carte, ar fi cazul să revin mai des pe-aici şi să mai scriu din ce descopăr în acele pauze în care simt că mi se deşurubează creierul şi că nici el nu ştie în ce direcţie s-o apuce. Plastic, nu? :)

Şi-un al doilea viciu ar fi cafeaua care-mi opreşte mintea din dansul fanatic de balerină. Stop. Acum stai şi te concentrezi. Hai, măcar o jumătate de oră. Hai că poţi. Ţine-ţi gândurile în frâu. Şi nu, nu mergi să-ţi mai faci încă o cafea, tocmai ai băut una.

Şi nu ţi-e foame, e doar în capul tău. Şi nu, nu se întâmplă nimic interesant pe site-ul ăla. Şi nici pe celălalt.

Şi ştiu şi care e leacul pentru că am experimentat acest deficit de atenţie în suficient de multe zile. Dacă nu dorm şi nu pornesc ziua cum trebuie, mi-e greu să mă mai redresez.

Dar iată ceva de corectat şi ameliorat anul ăsta.

Vă las cu Gretchen Rubin fiindcă mi-e dragă: Habits are the invisible architecture of everyday life.

Long live coffee. :) Asta e de la mine. (brainiac, ştiu)


Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

duminică, martie 8

Ce mare filozofie!

Mă gândesc zilele acestea şi vă scriu abia acum (fiindcă filozofiei îi şade bine cu ora prânzului) la puterea pe care o au gândurile asupra noastră şi, deopotrivă, la virtuţile pe care le-am uitat. Jung spunea că n-ar trebui să tindem spre a fi "puri" fiindcă forţa cealaltă creşte deopotrivă, ca să balanseze lucrurile. Dacă în lume, să spunem, creşte forţa miscării ecologiste, o altă forţă distrugătoare îşi întăreşte trupele. Aş vrea să cred însă că nu e aşa şi că forţa care guvernează tot ceea ce există a găsit un sistem mai bun de a-şi menţine echilibrul, unul care să se şi reînnoiască în cele din urmă.

Îl citesc zilele acestea pe James Allen (1864-1912), unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură pe care azi o numim motivaţională. Este unul dintre pionierii acestui gen, chiar dacă la momentul respectiv şi, chiar şi acum, textele sale nu au făcut decât să amintească aceleaşi învăţături pe care atât de mulţi alţii le-au repetat de-a lungul timpului.

Diferenţa o face însă felul în care povesteşte toate lucrurile pe care n-ar fi trebuit să le uităm vreodată. "Este imposibil să atragi o realitate care nu îţi aparţine deja". Altfel spus, cei care au deja sunt cei care vor primi. Şi nu lucrurile materiale sunt cele pe care cineva trebuie să le aibă pentru a-şi depăşi actuala condiţie, ci sentimentul sincer că are tot ce-i trebuie, recunoştinţa pentru că e sănătos, pentru că are un loc de muncă, o casă... continuaţi voi.

Sunt lucruri pe care le-am uitat de nenumărate ori şi pe care nu le-am mai apreciat, odată ce le-am obţinut. Iar realitatea a ajuns să semene, în scurt timp, cu emoţiile şi cu gândurile de zi cu zi. Evident, există scriitori, filozofi şi psihologi care dezbat diferenţele dintre sinele real şi sinele fals, conştiinţă şi minte, cele două nefiind niciodată acelaşi lucru.

Conştiinţa este cea care are capacitatea de a se da un pas înapoi şi de a urmări şirul gândurilor. Iar omul poate deveni sclavul minţii sale atunci când nu-şi mai aude conştiinţa, ci doar gândurile. Aşa cum Pinocchio nu l-a ascultat pe greieraşul Jimmy, conştiinţa sa.

Şi-am mai observat că pe măsură ce analizăm o problemă şi nu ne concentrăm asupra unei soluţii, întrebându-ne doar de ce ni se întâmplă nouă, cu atât mai mult ne afundăm într-o stare de negativitate. Astfel de emoţii, obiceiuri şi tipare cognitive se rescriu în timp şi e nevoie de multă disciplină si autocontrol.

La final de zi, cred că e bine să rămânem cu sentimentul că ziua n-a trecut degeaba şi, dacă a trecut degeaba, ce-am fi putut să facem altfel? Pentru noi sau pentru altcineva?

Ştiu că avem cu toţii defecte, Că pe unele nu le vedem decât în timp sau în anumite împrejurări, dar tocmai acelea sunt momentele potrivite pentru a le îndrepta. Încerc să mă desprind şi de sentimentul că această înclinaţie spre introspecţie îmi aduce uneori, în aparenţă, mai mult "rău" decât bine. Dar la fel de periculos mi se pare să umbli prin lume crezând că n-ai niciun defect.

Adevărul e că obosim, ca oameni, de multe ori, şi n-ar trebui. Zilele trecute am citit un articol pe tema asta şi mulţi dintre cei care obosesc sunt cei care obţin totul de foarte tineri, fiindcă totul ne îndeamnă astăzi la un succes uriaş şi cât mai rapid. Iar bătrâneţea timpurie, cum scria in articol, îşi face simţită prezenţa. Gonim viaţa, în loc s-o trăim şi s-o savurăm. Uităm că nu e o cursă, ci o experienţă şi că n-ar trebui să ne propunem să fim fericiţi abia când acel ceva mult dorit se va împlini, ci începând din acest moment când avem deja totul. Suntem în viaţă.


Şi ştiu că mai jos urmează să trântesc pozele cu prânzul de ieri şi-un mic dejun după ce-am bătut câmpii scriind despre schimbare.

Dar doar ce-am zis că toţi avem defecte, nu-i aşa? Să-mi fie cu iertare! :)











Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

luni, martie 2

Bunătăţi de luni: Un pic despre ciocolată, un pic despre Meryl Streep, un pic despre cafea


Recunosc, nu despre Meryl Streep e vorba (deşi mă gândeam acum dacă mai e vreun film cu ea pe care să nu-l fi văzut), ci despre fiicele ei care sunt cât se poate de frumoase şi care au apărut recent într-o campanie publicitară pentru & Other Stories.
& Other Stories

Mă gândesc acum că ar trebui să revăd Manhattan şi-mi amintesc, cu această ocazie, cum filmele lui Woody din tinereţe sau, cel puţin, din prima parte a carierei sale, au prea puţin legătură cu filmele din ultimii ani, făcute parcă în grabă, cu replici din care lipseşte umorul inteligent care l-a consacrat (era şi un admirator al lui Groucho Marx).


Iar despre ciocolată, vă pot spune că azi am mâncat multă, asta după ce îmi începusem dimineaţa cu un suc de morcovi, uitând cu desăvârşire că biroul avea mari şanse să fie invadat de ciocolată (ceea ce s-a şi întâmplat).
scoutmob.com

Dar dacă vreţi doar să vă inspiraţi sau, de ce nu, să refaceţi stocul de bunătăţi înrudite cu ciocolata, Shoppe e un loc buuuuun de tot. Da, am dat o căutare după ciocolată ca să vă scurtez suferinţa.


În final, pentru iubitorii de cafea, precum e şi persoana care vă scrie, am găsit 5 sfaturi utile dacă vrem să pregătim o cafea mai bună. Scroll down ca să treceţi prin toate categoriile. Forbettercoffee.

luni, februarie 23

Cum ne influenţează canalele media stilul de viaţă şi alimentaţia


"Nu mai mâncaţi fructe şi legume proaspete fiindcă sunt pline de pesticide!". Aşa sună, mai nou, unele ştiri construite şi difuzate pe canalele de televiziune. Patru din şapte reclame de la TV sunt pentru medicamente. Este încurajată intervenţia pe cale medicamentoasă. Nimeni, nicăieri, pe niciun ecran nu spune: mâncaţi sănătos, echilibrat, renunţaţi la alimentele procesate şi gătiţi acasă. Ştiţi ce se spune, sănătatea e ceva bun de tot, doar că nu aduce bani.

Mai nou, CNN, Fast Compay, Popular Science şi multe alte canale media cu o putere de influenţă foarte mare au început deodată să transmită ştiri despre o nouă... boală: "orthorexia nervosa" care, spun ei, se manifestă în cazul celor care sunt preocupaţi să mănânce sănătos.



Ar trebui să ne oprim aici şi să înţelegem, odată pentru totdeauna, până unde a ajuns răul pe care marile companii producătoare îl alimentează zi de zi.

"Caracterizaţi de o problemă de alimentaţie, această boală se remarcă prin dorinţa de a mânca alimente "sănătoase" sau "curate", iar cei diagnosticaţi (!) cu această boală sunt preocupaţi în exces de valoarea nutriţională a ceea ce mănâncă".

Să mai spun că definiţia de mai sus e aberantă şi de-a dreptul o ofensă pentru orice om care are grijă de el şi decide (fiindcă are acest drept!) să mănânce sănătos şi să fie cât vrea el de preocupat, pe banii, timpul şi sănătatea lui, de ceea ce mănâncă?

Într-un articol scris de Global Research, autorul concluzionează:

"Pe scurt, dacă întorci spatele alimentelor de proasta calitate şi făcute de marile companii, alimente cu aditivi despre care ştim că sunt cangerigeni şi companii despre care ştim că pun întotdeauna profitul mai presus de oameni, s-ar putea să fii nebun" şi să ai nevoie de tratament, pentru că, aţi ghicit, au mai inventat nişte medicamente şi tratamente.

Ieşiţi la aer, faceţi o plimbare în parc şi mâncaţi cu încredere un măr. Va fi mult mai puţin toxic decât o pungă de chipsuri.