luni, aprilie 20

Jurnal de Bucureşti: Celui care s-ar ascunde în biblioteci

Sunt zile în care vrei să verifici că mai exişti în forma pe care ţi-o aminteai cu o zi în urmă aşa că primul instinct e să-ţi duci mâna la ochi, să-ţi pipăi nasul, gura, să te ciupeşti ca să te asiguri că nu visezi, că eşti tot tu, cu bune şi rele, cu tot ceea ce ştiai despre tine.

Îi e greu omului care s-ar ascunde-n biblioteci să scrie şi să citească la infinit chiar să scrie în unele zile în care ştie că o astfel de sihăstrie nu i-ar aduce decât o singurătate pe care prea puţine fiinţe o pot îndura.

Şi un astfel de om se va simţi de multe ori ca un acrobat pe sârmă, prins între nevoia simplă de a zâmbi şi de a fi fericit şi cea de a simţi că viaţa sa are un rost pe care nu-l mai regăseşti în altă parte. Şi zâmbeşte, nu fără tristeţe, la gândul că la un moment dat i s-a năzărit în cap o astfel de întrebare la care încă nu a găsit răspuns.

©micdejundebucuresti, aprilie 2015
Şi mai ştie acelaşi om că nicio carte despre răbdare nu te va putea învăţa, în fapt, ce e cu adevărat răbdarea. Sunt zile în care nu reuşim să ne recunoaştem nici propriile imagini în oglindă aşa că ne întrebăm, miraţi, cum am ajuns oriunde am ajuns şi ne-am gândit să ne verificăm încă o dată ceea ce ştiam despre noi. Dar acestea sunt zile şi zile, ar spune scriitorul, apoi ar întoarce spatele lumii şi s-ar înapoia întristat în biblioteca sa în care nimeni nu are voie să vorbească tare.

©micdejundebucuresti, aprilie 2015

Omul ăsta nevăzut şi nebăgat în seamă trage aer în piept şi-şi alungă întrebările de pe frunte. Ştie că sunt zile şi zile sau, cel puţin, aşa a auzit la un moment dat şi-a hotărât să creadă. Desigur, n-ar fi vrut să adune, cu anii, atât de multe întrebări, dar poate că tocmai acesta e acel sens pe care încă nu l-a desluşit, poate că-n loc de toate întrebările nu se află decât una singură sau poate că tot ceea ce există are un singur răspuns pe care nici nu-i e sortit să-l descopere vreodată.

Dar până atunci mergi, continui să mergi, chiar dacă unii paşi par făcuţi pe cea mai subţire fâşie de gheaţă sau pe cele mai fine trepte de sticlă. Tu continu să mergi, sprijinindu-te din când în când ba câte o întrebare, ba pe câte un răspuns.



Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

duminică, aprilie 19

Vegetarian Tolstoy

From The Vegetarian (London), December 21, 1889:

" It has long been a reproach against Vegetarianism that it produces no great men. Its opponents all too willingly forget such names as Buddha, Plutarch, Wesley, Milton, Sir Isaac Newton, Shelley, and other epoch-making Vegetarians, who have helped to mould the destinies of the world ; and they sneer at the simplicity of teach-ing which is to them foolishness and a rock of offence. To the long list of Vegetarian heroes and giants must now he added the honoured name of Count Leo Tolstoi, the Russian novelist and social reformer."

Photo: Tolstoy and Chertkov, 1910. Credit The Tolstoy State Museum



Articol complet: http://www.ivu.org/history/tolstoy/1889.html

duminică, aprilie 12

Bucatarie alba, gresie urata, faianta horror

M-am mutat acum trei ani in casa "noua". Nu chiar noua, dar mai noua decat apartamentul portocaliu in care locuiam inainte (bloc din '69, intretinut insa impecabil de un administrator excelent). Aveam vedere la Ateneu si ajungeam in centrul Bucurestiului in cinci minute de mers pe jos. Acum ajung in 25-30 minute de mers pe jos si nu mai vad Ateneul, insa ma bucur de plimbari lungi pe Carol I si Calea Victoriei si, da, un pic de Calea Mosilor. Si, hei, a venit primavara!

Nu prea stiu cum sa exprim cat de mare mi-e bucuria fiindca e, in sfarsit, cald. Eu am numarat si-au fost sase luni ploioase si mohorate in Bucuresti. Si mi-a lipsit soarele cum nu credeam ca-mi va lipsi vreodata. Daca inainte imi imaginam ca m-as putea impaca pe termen lung cu prognoza din tarile nordice, iata si concluzia: sub nicio forma.

Evident, nu despre vreme voiam sa scriu, ci despre ce te faci cand ai in bucatarie o gresie urata si o faianta horror? Cand m-am mutat, din lipsa de timp si din intelepciunea unor decizii luate pe fuga si cu jumatate de creier, am montat mobila, aragazul si toate celelalte peste ceea ce exista acolo, dand doar o vopsea lavabila pe pereti si curand temeinic placile acelea care inca imi displac.

Si dupa multe ore in care m-au furat nenumarate imagini de pe Pinterest (imi marturisesc, cu aceasta ocazie, si dependenta), am gasit pe un blog cateva imagini care descriu varianta ideala a bucatariei (am acum obiecte acolo cat sa umplu inca vreo 3 bucatarii).

Dar cum e mai mult decat am nevoie, nu pot decat sa ma bucur ca ceea ce era necesar a fost deja achizitionat. Asa ca, la acest inceput de an (refuz sa numesc ultimele trei luni inceput de an fiindca le-am simtit doar ca o continuare a iernii in care nimic nu a parut sa se intample), revin cu planuri noi de amenajare.

Si cine are ghinionul sa petreaca mai mult timp cu mine stie si cat de des mut mobila prin casa si ca rare sunt momentele in care trece jumatate de an fara sa fac o modificare maricica.

Copyright: http://77p7zy.blogspot.com.br/

Dar, sincer, acum am ajuns in punctul in care chiar am devenit un om mai ordonat asa ca multe lucruri s-au ascuns in cutii, multe obiecte au cam parasit incinta si cam tot ceea ce nu-si are rostul si nu e folosit o sa dispara din aceasta primavara.

Acum ca ma gandesc, cea mai buna metoda de a scoate in evidenta o faianta urata tare e sa vopsesti jumatatea de sus intr-o culoare contrastanta (poti alege o nuanta de albastru inchis, desigur). Evident, ma pun pe zugravit cu primul weekend. Si stiu ca am mai zis asta de un milion patru sute treizeci de ore (nici eu nu ma mai suport, credeti-ma, mi-am pierdut rabdarea cu mine), dar in weekendul viitor chiar voi zugravi!

Si ma gandesc acum ca va trebui sa iau la rand si chitul dintre placi pe care, tot acum trei ani, l-am facut albastru (era portocaliu).

Gresia nu e chiar urata si, uitandu-ma la fotografia de mai sus, tocmai mi-a venit o idee (mai multe in weekendul urmator!).

Ce sa va mai spun? Ca mi-a revenit pofta de dat petreceri, de incins cuptorul, de gandit mese in avans, de planificat deserturi si dupa-amiezi alaturi de prieteni dragi? Si asta doar fiindca e soare afara? Ei, bine, da.

Fiindca sunt momente in care ni se pare ca suntem mai singuri decat suntem in realitate, insa acestea sunt perioade si perioade. O sa vedem ca intotdeauna vom avea pe cineva langa noi si cred ca e bine sa nu luam nimic de-a gata fiindca multe se pot schimba, chiar si intr-o perioada relativ mica de timp.


copyright: http://77p7zy.blogspot.com.br/

Imi vine sa zbor direct acum pana la Bricostore. Stiu, e Pastele, dar s-a trezit piticul decorator din mine si cu greu il impac. M-am saturat pana si eu de sambetele in care am simtit, in toata aceasta primavara, ca sunt mult prea obosita ca sa ma mai ridic din pat sau ca sa ies din casa pe o vreme extraordinar de ploioasa.
copyright: http://77p7zy.blogspot.com.br/

Probabil ca multora o sa displaca bucataria asta atat de simpla. Insa dupa ce am incercat in fel si chip sa asez mobila, dupa ce m-au cucerit, pe rand, stilurile warm-industrial, nordic si Provence, mi-am dat seama ca ceea ce rezoneaza cel mai mult cu mine sunt niste elemente care nu se regasesc in absolut niciun stil. Se rezuma, totul, la a aduce laolalta ceea ce iti place cu adevarat.

Nu ajuta cu nimic daca le asezi ca la carte, insa peste doua saptamani nu esti multumit (stiu, stiu ca am zis ca mut mobila la cateva luni, drept dovada!).

Iata insa si privelistea care m-a cucerit acum trei ani:



Ca sa intelegi de ce sunt atat de bucuroasa ca e in sfarsit cald afara, ca voi putea din nou sa ma bucur de copacii care inconjoara parcul pentru copii si de ce, in sfarsit, pot visa la noptile lungi de vara care sunt din ce in ce mai aproape.

Sunt schimbari pe care le-am amanat mult prea mult si ii admir mult pe oamenii care nu se lasa influentati (prea mult) de vreme. Pana anul acesta, eram unul dintre ei. :))

Cam atat despre bucataria in devenire. Revin cu rezultatul final. Pana atunci, daca aveti idei despre cum poate fi acoperita faianta din spatele rafturilor, le astept cu mare drag. Am doua rafturi din otel inoxidabil si, pana acum, mi-am dat seama ca negru, alb sau gri par variantele cele mai potrivite. Blatul e din stejar, iar usile tot din otel.

Merg sa-mi potolesc noul entuziasm cu o felie de tarta cu mere. N-am facut-o eu fiindca am luat lenea in brate in acest weekend. Sper ca duminica voastra a fost frumoasa si la fel de lenesa.


Paste fericit!


Cu drag si recunostinta,

Mic  dejun de Bucuresti


marți, aprilie 7

Jurnal de Bucureşti: O să scriu chiar dacă nu ştiu să-ţi răspund

Citeam acum postarea cuiva care spunea că se apropie de 30 de ani şi că nu a construit nimic. Că s-au risipit planuri şi idei. Şi m-am gândit pe urmă la cât m-a frământat pe mine ideea asta, la cât am alergat în stânga şi-n dreapta, la cât am încercat fără să-mi acord pauze până când, epuizată şi în continuare nemulţumită, mi-am zis că aşa nu se mai poate. Dar ce e mai grav e că în tot acest timp nu vedeam ceea ce reuşeam să construiesc.

Acum ştiu. Da, e bine să ai o direcţie, dar e bine şi dacă ai mai multe. Totul ţine de organizare, capitol la care încă mai am de lucrat. Nu ştiu să dau un răspuns clar şi sunt puţini oameni pe care-i ştiu să fi găsit un răspuns cert şi unic după multe căutări.



Cred că ne construim treptat, de-a lungul vieţii, şi că nu ne oprim niciodată din învăţat. Cred că e în ordine să te simţi copil până la adânci bătrâneţi şi, în acelaşi timp, să "ţii" o casă, să ai un job, să plăteşti rate şi să-ţi doreşti, la rândul tău, să-ţi întemeiezi o familie şi să ai un copil în vreme ce de Paşte îţi doreşti o pungă mare cu dinozauri.

Cred că e bine să simţi că-n lumea asta cumva ai refuzat să creşti şi că ai rămas prins de copilărie atât de tare încât ţi-ai tatuat pe braţul stâng cele mai dragi amintiri. Cred că e în ordine să nu uiţi acea esenţă de atunci pe care alţii o pierd. Cu frici, fără frici, exact aşa cum eşti. Şi să iubeşti şi să zâmbeşti sincer, aşa cum fac copiii.







Am mai învăţat că ştiu să ascult, dar că habar n-am să mă fac auzită. Sau, cine ştie, aud doar cei care vor să audă şi care, totodată, ştiu să te şi vadă. Cert e că mi se pare că întotdeauna trebuie să fim conştienţi de schimbare şi că trebuie să o acceptăm.

Mi-a luat ani să descopăr că a greşi chiar e omeneşte şi că o să facem greşeli până la sfârşitul vieţii. Şi mi-a luat tot ani de zile să-mi dau seama că ceea ce cred azi s-ar putea să fie cu totul diferit de ceea ce o să cred peste doar câteva luni de zile. Şi oamenii sunt ca anotimpurile. În afară de trunchiul unui copac, multe se schimbă.

Nu ne mai construim din poveşti atunci când începem să ne construim din gânduri. Îmi propun să mă construiesc prin experienţe şi să cresc trăind, fără ca altă persoană să ocupe un rol mai important în mintea mea în afară de mine. Şi, fără ca vreodată, să mă mai simt vinovată fiindcă m-am pus pe primul loc.

Ce aduce primăvara? Sunt mulţumită? Sunteţi mulţumiţi? Eu încerc să fiu responsabilă faţă de ceea ce fac şi să cred în ceea ce-am scris pe hârtie. Să cred, în continuare, că se va materializa. Că depinde de mine, dar şi de alţii. Că depinde de multe, dar că întotdeauna, absolut întotdeauna, voi continua să încerc, oricare va fi experienţa, oricare va fi visul, oricare va fi direcţia.


M-am îndepărtat de subiect. Cred că e important să alegi ce e esenţial la un moment dat pentru tine. Să nu-ţi mulezi sistemul de valori după cel al altor persoane. Să nu crezi că ceea ce eşti sau faci nu e important pentru tine. Şi, în general, să mergi cu ochii cât mai deschişi prin viaţă. Şi, mai în glumă, mai în serios, să nu-ţi fie frică să mergi singur la film. :)

Şi acum un later edit, după ce tocmai am ajuns acasă. Mi-am amintit că se întâmplă uneori să ne dăm seama că doar noi putem face unele schimbări şi că oricât ne e uneori de greu, nu ne rămâne decât încrederea că, mergând zi de zi în aceeaşi direcţie şi având răbdare, vom vedea şi rezultatele pe care ni le dorim. Iar totul, totul trebuie făcut fără încrâncenare.

Sacrifices made with a long face are not worth it.