Furtuna şi avântul. Despre cum mi-am regăsit pasiunea la început de 2015

newzealanddesignblog.com

În ultima vreme, mai mult decât în anii trecuţi, mi-am pus mai apăsător întrebarea "Cine sunt, ce vreau şi încotro mă îndrept?". Pentru cine nu ştie, lucrez de cinci ani într-o editură, dar separat mă ocup de WOLF 25 şi de acest blog. Pe lângă asta, scriu pentru Sub25.ro şi am colaborat, de-a lungul timpului, cu mai multe site-uri. Lucrarea de master a apărat print-ul în lupta cu digitalul aşa că îmi doresc, în continuare, ca ceea ce scriu să apară şi pe hârtie.

Vreau să vorbesc însă despre această căutare de sine, despre sentimentul că ceea ce faci nu e suficient de bun pentru tine, nu e suficient pentru ceilalţi şi, ce e mai grav, nu e suficient de bun. Am căutat, am căutat şi... cred că am găsit.

Aseară, în jurnal, mi-am pus din nou întrebarea de mai sus. De data aceasta, am ales să mă mulţumesc cu ceea ce sunt deja, dar să îmbunătăţesc tot ceea ce ştiu şi am decis că sunt. Sper că e clar ceea ce-am spus. Implică muncă, implică şi mai mult scris, dar asta mă bucură. Fiindcă scriu de când mă ştiu şi cred că e singurul lucru la care nu am renunţat de-a lungul timpului şi care m-a însoţit zi de zi. În rest, pot face o listă uriaşă de lucruri pe care le-am încercat de-a lungul timpului şi la care am renunţat. Nu cred că pasiunea trebuie "forţată".

Sunt câteva lucruri pe care cred că trebuie să le avem alături de-a lungul timpului. Şi sunt, deopotrivă, greşelile pe care le-am făcut eu în nenumărate ocazii (prea mult timp liber, da, da!).


MUNCA E MUNCĂ

Multă vreme m-am gândit că ceea ce fac nu e suficient de important. Asta în vreme ce foarte mulţi oameni îmi scriau că îi inspir, că le-am schimbat dimineţile şi că se bucură că mi-au descoperit blogul. Acelaşi tip de feedback a fost valabil şi pentru celelalte proiecte. Fiindcă nu am avut tot timpul încredere în ceea ce fac. Am observat însă de-a lungul timpului că oamenii care au succes în tot ceea ce fac acordă mare importanţă lucrurilor pe care alţii le consideră mărunte. Pentru ei, chiar şi cea mai aparent nesemnificativă sarcină face parte dintr-un corpus de lucru. Toate aceste mici detalii fac însă că rezultatul lor să fie unul de nota zece. Asta în vreme ce, de pe margine, am minimizat poate acele activităţi ale omului respectiv.

Concluzia: Ai încredere în ceea ce faci! Fii mândru de munca ta şi nu-ţi minimiza eforturile!


UN PIC DESPRE LUMILE IMAGINARE


Devenim ceea ce gândim. Mai simplu de-atât nu se poate. Suntem influenţaţi de absolut tot ce vedem, auzim sau citim. Ne influenţează gândurile, emoţiile şi oamenii din jurul nostru. În timp, se spune, devenim media celor cinci oameni cu care ne petrecem cel mai mult timpul. Vi s-a întâmplat, cu siguranţă, ca după o întâlnire cu un prieten să simţiţi că puteţi muta munţii din loc şi să vă recăpătaţi entuziasmul sau să aveţi idei noi şi să treceţi la fapte. La fel, dar la polul opus, v-au copleşit grijile după ce aţi petrecut timp mai mult cu cineva care nu vede jumătatea plină a paharului.

Să ţinem însă cont că toţi avem perioade mai bune şi perioade mai grele. Asta înseamnă că nu renunţăm la prieteni dacă sunt într-o pasă. Renunţăm doar la oamenii care ne fac să simţim că suntem... mici.

Concluzia: Fii mândru de ce eşti şi ceea ce îţi place! Nu renunţa la ceea ce îţi încântă inima şi te face să zâmbeşti!



RENUNŢĂ LA SENZAŢIONAL


Nimic extraordinar nu se întâmplă peste noapte. Rezultatele succesului pe care îl vedem la alţi oameni sunt, în majoritatea cazurilor, venite ca urmare a unor eforturi susţinute pe o perioadă îndelungată de timp. Iar Robert Greene are o conferinţă TEDX minunată fix despre acest subiect. Creierul nostru vede însă numai ceea ce vrea şi se va concentra asupra unui lucru superficial şi care poate fi obţinut rapid. Când vedem însă că aşa nu ajungem la niciun rezultat, credem că nu suntem buni de nimic şi abandonăm proiectul. Norocul celor mai mulţi oameni nu se schimbă pur şi simplu. Norocul îi "loveşte" drept rezultat a multor ani de muncă pe care noi nu-i vedem.

Concluzia: Ai încredere în ceea ce faci zi de zi şi nu uita că obiectivul e să îmbunătăţeşti ceea ce faci. Acumulezi experienţă, nu vânezi succesul care s-ar putea să vină peste cinci ani sau zece.


În acest nou început de an, am fost unul dintre oamenii care au căutat răspunsuri. Evident, unele întrebări au rămas fără răspuns, dar ştiu că se vor aşeza toate, treptat. E uimitor cum, de multe ori, doar fiindcă ne simţim încurajaţi, facem din nou ceea ne place şi ne recăpătăm încrederea, abia dacă ne mai amintim de omul care, cu doar câteva zile înainte, îşi punea întrebări existenţiale.

Cu drag şi recunoştinţă,

Mic Dejun de Bucureşti

Maria Bilius a scris o carte

E vineri, e 28 noiembrie, e 8.30 dimineaţa. La Institutul Francez are loc o nouă întâlnire Creative Mornings, iar invitatul este Cristian Lupşa. Tema e "chance" şi cred că partea mea preferată e cea în care a spus că norocul e definit de oamenii pe care îi întâlneşti alături de efortul pe care îl depui pentru a cunoaşte alţi oameni. La final, ne-a rugat pe toţi să lăsăm un post-it cu ce ne dorim să facem. Am lăsat, aşadar, un bilet pe care am notat: "Îmi doresc să scriu o carte". L-am lipit, întâmplător, între alte două care împărţeau acelaşi vis.

Teama de a cunoaşte oameni noi e una pe care mi-am înfrânt-o printr-un exerciţiu repetat. Am scris oamenilor, oamenii mi-au scris mie. Iar astăzi am decis să scriu despre un om care a ilustrat cea mai frumoasă carte despre prietenie. Dar nu orice prietenie, ci una care se desfăşoară în online. The Habits Of An Unknown Painter. De Maria Bilius. Pe Maria trebuie să o cunoaşteţi fiindcă e, aşa cum i-am zis şi aseară în timp ce ne îmbrăţişam de bucurie că ne revedem, oh so pretty. She is, she really is. Şi prietenia cu Jules, the unknown painter, o descrie parţial şi pe Maria.

Atenţia la detalii nu poate veni decât de la un om care ştie să fie un bun prieten. Şi, în carte, o să vedeţi, Jules poate fi un adevărat Grumpy Cat. Nu-i plac roşiile şi nici snobii. Nu-i place să spele vasele şi nici să-şi cureţe pensulele după ce pictează un tablou. Oh, şi nu e fan Woody Allen.

Jules e un personaj, în vreme ce Jules e un om real. Şi oricine ar vrea ca Maria să fi scos o carte la fel de frumoasă şi despre el. Cartea e acum rege pe raftul unde-mi ţin toate cărţile ilustrate. Penelope Bagieu era preferata mea şi-am alergat prin Paris ca să-i cumpăr cărţile. Asta până când am cunoscut-o pe Maria.

Cartea va fi publicată în curând într-un număr de exemplare suficient de mare încât să putem cumpăra cu toţii câte un exemplar. Şi o să vreţi să aveţi cartea asta pe raft după ce o să o răsfoiţi. Fiindcă după ce o să râdeţi odată cu fiecare pagină, o să vreţi să o răsfoiţi din când în când.

Maria Bilius, artist cu acte-n regulă, aici.