Lapte de migdale versus lapte de vacă sau orice lapte de origine animală

http://rodeo.net/helin-honung/page/12/

Pentru laptele de migdale făcut în casă aveţi nevoie de circa 250 migdale crude pe care le lăsaţi la înmuiat în apă minimum 10 ore. Scurgeţi apa rămasă după acest interval, adăugaţi 1 litru de apă proaspătă şi mixaţi la blender. Strecuraţi "laptele" astfel obţinut. Pulpa migdalelor o puteţi folosi pentru a face fursecuri sau cereale de casă.

Am ales să scriu din nou despre asta deoarece controversele continuă în ce priveşte laptele de origine animală. Cred că atâta vreme cât e consumat în cantităţi mari, nu e cea mai sănătoasă alegere. Dacă sunteţi intoleranţi la lactoză, atunci laptele de migdale pregătit acasă e cea mai bună opţiune. Nu ştiu ce gust are cel din supermarket fiindcă nu mă interesează să cumpăr varianta "ready-made" a ceva ce a pornit de la ideea de proaspăt şi pregătit în casă. Unde mai e atunci ideea de a mânca sănătos dacă ne întoarcem tot la mâncare procesată şi, totodată, unde mai e farmecul?

Răul major? Mâncarea procesată. Pizza congelată, supe la plic, tarte, prăjituri deja făcute, mix de prafuri pentru brioşe (???!!!), pâine cu zece aditivi, carne tratată cu toate substanţele posibile şi aşa mai departe.

Nu spun că alimentaţia mea e cea mai bună, însă e mai bună, în mod cert, decât cea pe care am avut-o până pe la 22 de ani. Dacă mă uit la fotografii, îmi dau seama că azi aş fi avut cu siguranţă vreo 20 de kilograme în plus (pe puţin), un sistem imunitar slăbit şi cine ştie ce probleme de sănătate.

Nu spun că nu am făcut greşeli (am avut perioade în care selectam drastic ceea ce mâncam), însă mă bucur azi de mâncare, încerc să menţin un echilibru şi nu cred că e vreo zi în care să nu mănânc legume şi fructe proaspete. Nu-mi amintesc cum e să fii răcit şi să nu te poţi ridica din pat. Nu-mi amintesc cum e să te doară sau să te ardă stomacul după ce ai mâncat.

Ce greşeli mari am continuat totuşi să fac? Somn puţin şi stres mult. Acestea fiind şi principalele aspecte la care în acest nou an voi lucra pentru a le remedia. Şi hai să spunem că am început cu dreptul.

Iubesc schimbarea şi ideea că ne putem schimba. Foarte multă vreme am uitat însă de mine şi m-am pus, în multe situaţii, fie pe planul secund, fie chiar pe ultimul loc. Probabil că acum trebuie să fiu recunoscătoare că primul gând la început de an a avut legătură cu această concluzie.

Şi nu e prea devreme să spun că am început anul ca un om schimbat. Vă doresc multe împliniri, aşa cum le visaţi şi aşa cum vi le propuneţi. Şi aş adăuga încredere în ceea ce faceţi şi răbdare, multă răbdare. Ştiaţi că J. K. Rowling a fost refuzată de 12 edituri înainte de a reuşi să publice "Harry Potter"? Şi că, multă vreme, a trăit numai din ajutorul social?

Cum spuneam, răbdare şi încredere.

Cu drag şi recunoştinţă,
Mic dejun de Bucureşti

Jurnal de Bucuresti II. A fost odată ca niciodată...

Dacă m-ai fi întrebat acum trei ani unde cred că voi fi astăzi, ţi-aş fi răspuns cu mult mai multă încredere. Îmi amintesc, privind în urmă, cât de uşor am renunţat la foarte multe lucruri şi cât de repede am dat la o parte exact acele aspecte care păreau să funcţioneze.

Mă temeam chiar de reuşită. Pe de altă parte, mă gândeam că n-ar putea să reziste prea mult sau că nu vor duce nicăieri. Iar tocmai ideea unei destinaţii era cea care m-a ţinut multă vreme pe loc.

E foarte uşor să ne uităm visele şi e foarte uşor să găsim scuze pentru ceea ce nu mai facem. E adevărat, am testat apele, am încercat, am vrut să văd ce-mi place şi ce funcţionează. Nu văd nici acum un drum clar şi simt presiunea mult prea multor cărţi şi articole din marketing şi branding care îţi spuneau că trebuie să alegi, că trebuie să ştii exact ce vrei şi că trebuie să îţi perfecţionezi exact acele aptitudini.

Mie îmi place să fac mult mai multe lucruri. Şi nu mă văd trăindu-mi viaţa împărţită pe parcele bine delimitate, uitând ba de una, ba de alta. Lucrurile care îmi plac nu sunt hobby-uri, sunt pasiuni. Nu le fac seara după program, ci sunt parte din mine şi mă definesc.

Poate nu strălucesc la un capitol anume, dar îmi place să cred că am inspirat, de multe ori, în mai multe domenii. Şi până când voi găsi acea parcelă bine definită, marea pasiune, mare iubire, dacă există, mă împart între aceste mici iubiri care, până la urmă, au definit şi format omul care vă scrie astăzi.

Cu drag şi recunoştintă,

Mic dejun de Bucureşti

Hrană pentru suflet. Tot ceea ce are viaţă în jurul nostru este sfânt, iar tot ceea ce e în jurul nostru e viu

stylecraze.com

"Mă opream, vrăjit, în câte o poiană; era o tăcere solemnă care îndemna la rugăciune, la încredere în poezie, la o continuă pândă a purităţii, a candorii, a speranţei." ~ Emil Brumaru

Întreabă-mă de ce a însemnat copilăria pentru mine şi-ţi voi spune că nu mai fac azi diferenţa între imaginea unui cireş înflorit, a ochilor albaştri ai bunicului meu şi a unor zile de vară senine în care toată curtea părea o orchestră de culori şi arome dirijată de o grădină care azi nu mai e la fel de bogată. 

Nu ştiu de ce sărăcesc, de-a lungul timpului, tocmai lucrurile de care avem cea mai mare nevoie şi care sunt şi cele mai simple totodată. Un filozof al cărui nume nu mi-l amintesc a spus că pe măsură ce ne umplem viaţa de obiecte nu facem decât să ne îndepărtăm de noi. Creştem nivelul de confort, credem noi, mărind însă doar disconfortul interior. 

Amintirea preferată de când eram mică e cea a unui zarzăr înflorit. În el mă urcam, încă de pe la vreo cinci ani, sub privirea atentă a celui mai bun şi blând bunic din lume. Ochii lui reflectau cerul senin, la fel de albaştri ca cea mai pură apă. Iar seninul din ochii lui era şi cel pe care-l purta în inimă. Caisul înflorit nu mai există azi, nu mai e de foarte mulţi ani. Sunt lucruri şi oameni care dispar din vieţile noastre lăsând în urmă însă amintiri şi lecţii pe care nu trebuie să le uităm vreodată dacă asta ne ajută să fim mai buni şi blânzi cu noi şi cu ceilalţi. 

Nu suntem azi decât ceea ce decidem că vom fi. Prin acest blog am învăţat să am grijă de dimineţile mele şi-mi doresc să învăţ să am din nou grijă de ziua întreagă şi să nu mai uit că inima trebuie să primească emoţiile şi liniştea după care tânjeşte. 

Iar liniştea umple, de cele mai multe ori, spaţiile goale, inimile care încă mai caută răspunsuri, golurile care apar când ceva rămâne prea mult timp dat deoparte. Să nu ne temem de linişte, ci de prea mult zgomot.

Cu drag şi-n linişte, 


Mic dejun de Bucureşti

Jurnal de Bucuresti 1. Dor de oras, dor de Bucuresti

http://thepoetryofmaterialthings.tumblr.com/

E ciudat cum ni se face dor de oras, de haosul mediului citadin la doar cateva zile dupa ce plecam din centrul care ajunsese sa ne ia tot aerul. E si mai straniu cum ni se face dor de inserarile strecurate printre cladirile inalte, de multe ori nevazute. Iesim uimiti pe balcoanelor unor cladiri de birouri si fotografiem apusuri-minune, insetati si deopotriva tristi. Nu mai recunoastem fata de noi ca nu mai putem rezista foarte mult intre blocurile de ciment decat abia atunci cand bagajul e pe jumatate facut. Tragem aer adanc si plecam, stiind ca nici drumurile nu se mai fac acum la fel de usor. Inimile sunt, de cativa ani, pe jumatate indoite, roase de timp, tocite, exact ca trotuarele pe care iubirile noastre s-au ratacit nescrise.

Dar ni se face dor de oras la doar cateva zile dupa ce l-am abandonat, dupa ce am vrut sa-l tradam poate pentru totdeauna. Simti chemarea unui rasarit trait in alta parte ori de cate ori alarma telefonului tau suna ora sase si te trezeste in plin intuneric. O opresti istovit fiindca cele mai mult nopti in oras se incheie tarziu. Esti pasare de noapte, numai ca inca nu te-ai adaptat.

Cafeaua e un combustibil pe care nu-l mai savurezi. Te amuzi. Cafeaua a devenit combustibil pentru omul-masinarie inchis in incaperi adeseori prea mici. O savurezi cu gandul la acelasi rasarit pe care l-ai primi descult, cu picioarele in iarba atinsa de roua.

Te trezesti. Esti deja in intarziere, iar metroul nu are nimic de-a face cu roua. Visezi, dar abandonezi totul la iesirea din bloc, la iesirea din casa. In multime, afisezi acelasi chip obisnuit cu multimea de oameni. Zambesti, spui "buna dimineata" si cumperi o cartela cu 10 calatorii. Stii ca ai avea, de fapt, nevoie de una cu 62, niciodata terminata in decursul unei luni. Dar negi fata de tine ca ai calatori atat de mult cu metroul. Si nici nu vrei ca o luna intreaga, netraita inca, sa fie masurata asa, ciuntita parca fara mila de capsatorul electronic al subteranului.

In restul zilei, poveste. Nu le mai tesi nicicum in prezent fiindca astepti sa vezi ce se intampla. Ti-e frica de un milion de lucruri in mijlocul orasului, dar esti un om curajos, protejat tocmai de ceea ce iti inspira teama. Functionezi cu o bipolaritate uriasa instalata in inima si mai fotografiezi inca un apus. La primavara, iti spui, la primavara, vei fotografia si un rasarit de soare chiar daca la fereastra ta nu ajunge niciodata.

Iti zambesti, doar esti un om curajos. Te vei multumi, pentru inca un anotimp, cu rasaritul reflectat in fereastra blocului vecin. In inima ta, simti acum, laolalta, cimentul si sticla.

Black and White NYE Party

Acum doi ani am vrut sa organizez o cina cu tema White Christmas Party. N-am reusit atunci, insa mi-am invitat prietenii mai tarziu la o cina, fara un motiv anume, in casa pe care am decorat-o toata saptamana de dinaintea micului eveniment.

M-am gandit la cinele din filmele frantuzesti in care atmosfera e intotdeauna calda, primitoare si eleganta in acelasi timp. In acest an, planurile pentru sfarsitul anului nu ma vor tine acasa, dar daca as fi organizat o petrecere, mi-ar fi placut sa aiba tematica de mai jos: 

                                         BLACK AND WHITE NEW YEARS' EVE PARTY


Nu mi se pare greu de organizat, dar sunt necesare cateva zile de pregatire. In primul rand, cred ca e bine sa stim exact cum vrem sa arate intregul loc in care organizam petrecerea, fie ca vorbim de casa noastra sau de un alt loc. Un plan  bine pus la punct care sa includa materialele de care avem nevoie, preparatele sau produsele pe care le vom cumpara si locul fiecarei decoratiuni pe care o vom folosi.

Inainte sa credem ca e ceva complicat, sa ne gandim ca, cel mai probabil, avem cu totii acasa o fata de masa alba, pahare si globuri argintii. Daca nu avem, tot ceea ce va trebui sa cumparam pentru aceasta petrecere nu ne va costa foarte mult. Iar pentru desert, daca nu vrem sa ne dam bugetul de final de an pe prajituri albe cumparate, pudram ceea ce pregatim cu zahar fin, punem ciocolata alba rupta bucati si bomboane albe in pahare de sampanie sau de suc, aprindem lumanarele in borcane sau pahare mai mici, presaram sclipici argintiu pe masa si cred ca avem din start ceva simplu si frumos. 

Imi plac traditiile si imi doresc mult sa locuiesc intr-o buna zi intr-o casa batraneasca, asa cum au avut candva bunicii mei, dar pana atunci, recunosc, imi place sa construiesc de la zero lucruri care sa arate asa cum vedeti in cele ce urmeaza. 

Sper sa va inspire si sa va incante la fel de mult ca pe mine!

stylemepretty.com

marabous.com.au

Abeautifulmess.com

babble.com

classyclutter.net

scoutmob.com

divinepartyconcepts.com

shine.yahoo.com

divinepartyconcepts.com

themefromjak.com.au

fetefanatic.blogspot.com

feedly.com

spoonful.com

catchmyparty.com

      esmeraldas.bellablogit.fi 

        marthastewartweddings.com

O reteta, dar nu una de bucate.

granola

Stiti ca, in ultimii ani, din ce in ce mai multi oameni spun ca s-au saturat de rezolutii, de promisiunile pe care ni le facem la fiecare inceput de an si cu fiecare agenda in care nu am scris inca nimic? Ei bine, inca mai cred in aceste noi inceputuri si ma gandesc ca aceasta speranta e ceea ce ne face sa mergem mereu mai departe, e ceea ce ne ajuta sa depasim anumite momente din viata noastra care nu par sa aiba sens si e ceea ce ne ajuta sa ajungem in locuri noi si sa gasim, pana la urma, ceea ce ne dorim.

Si e adevarat, uneori nu trebuie sa asteptam o zi de luni, un anotimp nou sau un inceput de alt an pentru a o lua de la capat. Cred ca o analiza de sine sau cateva momente in care sa ne intrebam ce vrem sa facem, daca suntem fericiti sau ce ne-ar face fericiti, sunt necesare. Nu stiu altfel cum putem sa iesim din contexte care azi nu ne mai ofera niciun raspuns. Am gasit raspunsuri in carti, in inca unul din jurnalele lui Ionesco, intr-o alta carte scrisa de E. Brumaru.

Azi ma gandesc la prieteniile care nu trec testul timpului, dar si la cele care trec acest test si pentru care stii ca fiecare moment oferit e unul pus la temelia a ceva ce dureaza de ani de zile. Si tot azi ma gandesc la increderea cu care am tot oferit pana cand am observat ca aceasta incredere poate ajunge uneori sa se toceasca si ca nu vine in doze nelimitate. Sau poate ca are nevoie de timp sa se refaca.

Si mai stiu ca ne croim destinul in functie de ceea ce credem ca suntem si nu intotdeauna in functie de ceea ce ne dorim sa devenim. Asa ca e mai bine sa ne gandim la ce vrem sa fim si nu la ceea ce simtim ca suntem deja.

Ma gandesc azi ca astfel de sentimente si convingeri nu sunt iremediabile. Trag aer in piept si privesc cu speranta catre ceea ce tocmai am scris. Nu am o reteta speciala de cozonac, nu am pregatit nicio prajitura pentru acest Craciun. Fiindca nu cred ca exista o reteta pe care trebuie sau putem sa o respectam pentru un "Craciun de nota zece". Iar Craciunul meu de nota zece a existat candva cand nici nu stiam sa pun note.

Sunt recunoscatoare, si acesta e un Craciun bun, de 14 plus, cum a notat nepotica mea pestele pregatit de mama, insa cred ca pentru mine Craciunul de aceeasi nota e undeva unde nu am ajuns inca.

V-am scris cu sinceritate, sper sa aveti Craciunul pe care vi-l doriti, nu unul croit dupa retete, ci dupa ceea ce ati gandit acum cativa ani si astazi a devenit realitate.

În lumina caldă a zilei

gauffre aux pommes, cafe rembrandt 

În Bucureşti plouă de şapte zile. Ştiu sigur fiindcă le-am numărat pe toate. Am simţit fiecare ploaie din fiecare dimineaţă. Am încercat să mă feresc, dar inevitabilul s-a produs: am devenit, încet-încet, un om îmbufnat, obosit din cauza ploii.

Aşa că în momentele în care griul devine prea gri, vii aici, te ascunzi în locuri calde cu oameni calzi. Bei ceva cald şi zâmbeşti. Totul va fi bine, chiar dacă încă îţi mai faci griji din mii şi nenumărate motive. Totul va fi bine.

În astfel de locuri te întâlneşti uneori cu cel mai bun prieten fiindcă s-a ivit ceva. Remediaţi problema, în lumina caldă a unei după-amiezi întârziate. Povesteşti, cu un alt prieten, seara de dinainte. Ajungeţi la Ateneu, mai târziu, în căutarea unei lumini similare. Orice oraş ştie, dacă îi dai voie, să ofere o astfel de lumină caldă.

La fel primim, şi în vieţile noastre, oameni calzi. Ei vin cu o lumină a lor, aparte. Împărtăşesc din ea necondiţionat fiindcă nu se termină niciodată, Şi chiar şi pentru ei, când griul devine prea gri, va exista întotdeauna altcineva gata să împărtăşească din aceeaşi lumină caldă.

Totul va fi bine. Nu fiindcă în oraş există astfel de locuri, ci pentru că în vieţile noastre vom avea întotdeauna, într-o formă sau alta, sub un chip sau un altul, o căldură necondiţionată şi întotdeauna sinceră.