Cum s-a făcut de-am devenit un om mai organizat

Aș vrea să fi existat un manual cu instrucțiuni pe care să-l desfășor înaintea voastră. Aș vrea să vă fi putut spune că am făcut asta, și asta, și asta. Adevărul e că m-am trezit într-o zi și mi-am dat seama că de ceva vreme fac toate lucrurile pe care le face, în mod obișnuit, un om organizat (duce lucrurile la locul lor după ce nu le mai folosește, păstrează ordinea în dulapul cu haine, știe ce se află în fiecare cutie din fiecare colț al casei etc.).

Ceea ce n-a reușit mama să mă covingă să fiu în 29 de ani am reușit, fără să știu exact cum, în mai puțin de un an. Probabil că declicul s-a produs în momentul în care am donat o cantitate considerabilă de haine și de cărți. Mi-am dat seama că nu am nevoie de acele lucruri, că nu le simt lipsa, că nu depind de ele, că nu am efectiv nevoie de ele. De câte ori nu punem deoparte cutii, cutiuțe, borcănașe, sârmulițe, șnurulețe, cataloage etc., convinși că într-o bună zi ne vor folosi la ceva? Sigur, nu toată lumea face asta și mă înclin în fața celor care nu suferă de sindromul coțofanei. Eu nu fac parte din acea categorie de oameni la fel de organizați, dar mi-am dat seama că schimbarea s-a produs, mai întâi, în interior. Un echilibru al meu, câștigat prin muncă și efort în ultimii doi ani, a ajuns în cele din urmă să se producă și la exterior. Despre drumul care nu a fost ușor, care a însemnat o desprindere de ceea ce însemna înainte viața în ansamblul ei, am povestit cu alte ocazii.

Sursa

Săptămâna aceasta m-am trezit etichetând niște cutii pe care, peste câteva săptămâni, nu le voi mai folosi. Dar chiar și până atunci, am simțit că nu mai pot răbda ca încălțămintea să fie pur și simplu alandala în cutii. Am șters fiecare pereche de ghete, le-am trecut în somnul cel de vară și-am scos la înaintare sandalele. Domnește, pe rafturi, o ordine care înainte n-ar fi fost niciodată făcută de mine și-aș fi crezut că duhul cel bun și blând al organizării a intrat pe sub ușă în casă.

Credeam, tot zilele trecute, că multe nu mai sunt de dat, de aruncat. Am descoperit însă că mai existau, pe balcon, ca exemplu concret, câteva cutii în care nu îndrăznisem să umblu. O parte din ceea ce mă pasionase cândva se afla acolo, ținea de munca de acum câțiva ani, de ceea ce credeam că va fi munca mea de creație pe termen lung. Și fiindcă nu mereu vezi din afară lucrurile așa cum sunt în interior, prezentul meu nu regretă  nicicum trecutul și, cel mai important, nu i se face dor. Pentru mine, asta înseamnă asumarea tuturor deciziilor pe care le-am luat până acum. Și e o luptă grea să înveți să trăiești fără regrete, să te împaci cu greșelile, să știi când ai fost vinovat și când nu. Un exercițiu de sinceritate căruia i te jertfești, dar din care ieși mai curat.

Sursa

Sigur că m-am lăsat influențață de mai toate clipurile de pe YouTube care vorbesc de #downsizing și trăitul în spații mici. Mi-e drag să locuiesc într-o casă care te îmbrățișează ca un prieten drag și pentru asta mi-am dat seama că am nevoie de lumină, de spațiu alb, deschis, de obiectele dragi la vedere (cărțile, vinilurile), mult mai puține decât ceea ce așezam înainte pe orice spațiu pe care credeam că se mai poate expune ceva.

Sursa

Am cumpărat (căci a dori e omenește) zece feluri de cești, farfurii, lingurițe, furculițe. Să constat că nu le folosesc zilnic decât pe unele dintre ele, întotdeauna aceleași. Oboseala care se creează din cauza acestui surplus ajunge, în cele din urmă, să nu te mai lase să-i faci și mai mult loc printre rafturi. Când simțim că avem deja prea mult, nu mai mult mobilier e rezolvarea.

Și spun asta deși plănuiesc o bibliotecă până în tavan și un dulap pentru hainele de iarnă. Dar numai pentru că sunt schimbări necesare tot pentru eliberarea spațiului, pentru o mai bună organizare care va ascunde vederii obiecte pe care, de exemplu, le folosești numai uneori sau doar un anotimp din an. Promit să continui procesul de curățenie și anunț, pe această cale, că unul dintre rafturile din balcon a fost înfrumusețat, pentru prima dată în istoria sa de la IKEA încoace, cu niște ghivece cu plante (vii :p).

Am făcut o ordine nemiloasă, o spun cu toată sinceritatea. Am învățat că organizarea se învață, dar că nu e simplă, că implică eforturi aproape constante, dar că recompensa are un gust cât se poate de dulce.

11 feluri în care poate arăta masa de Paște

Azi m-am încăpățânat să visez cu ochii larg deschiși la soare, la foarte mult soare. La mers cu picioarele desculțe printr-o iarbă cât se poate de verde și vie. La inspirat adânc în piept mirosul de meri înfloriți. Azi m-am încăpățânat să uit, preț de câteva clipe, cum arată orașul.

Mi s-a părut întotdeauna că Paștele e o sărbătoare pentru care nu ne luăm foarte mult timp. Totul se face pe fugă, mai ales în ultimii ani, când timpul pare să se fi comprimat. Am scurtat programul de relaxare și odihnă, am scos de pe listă pregătirile majore pe care le făceau părinții noștri și-am încercat să facem din această sărbătoare un mic eveniment de bifat.

Dar tocmai pentru că micul roman al lui Michael Ende, Momo, m-a influențat nespus de mult, îmi doresc să opresc puțin timpul în această perioadă, chiar dacă e vorba de numai două zile. Și cred că e foarte important să știi cum să faci ca lucrurile să arate bine, profitând de unele scurtături care-ți sunt astăzi la îndemână.

Iată câteva feluri în care poate arăta masa de Paște. Nu trebuie să ne dăm peste cap și să cumpărăm veselă nouă. Trebuie să ne folosim cât mai bine posibil de ceea ce avem deja. Avem veselă verde? Niște nuanțe de albastru și turcoaz se vor potrivi de minune (de la șervețelele de masă până la ouă de ciocolată în staniol albastru). Nu vrem sau nu găsim nimic albastru? Niște flori albe rezolvă problema. Asta ca să nu plece nimeni de la ideea că nu se poate sau că ideile de mai jos sunt imposibil de realizat.

Sursa

Dacă nu plouă și dacă încăpățânarea mea se va dovedi în cele din urmă utilă, ne putem refugia în mijlocul naturii. Dacă putem instala o masă afară, eu tot am de gând să scotocesc prin vitrina bunicii după iepuri albi de porțelan, oricât ar suna asta a Alice în Țara Minunilor.

Sursa

Verdele și albastrul de care povesteam mai sus. Cât se poate de simplu și de efect. Aș mânca direct într-un pom sau sub o tufă mare de liliac.

Sursa

Și pentru că am adus vorba de liliac, mai jos sunt două dintre preferatele mele. Cât mai simplu și, cred, cât mai aproape de lucrurile mai importante care înseamnă, în fond, a te bucura de a fi, a trăi, a împărți cu cei de lângă tine.

Sursa

Sursa

Recunosc că după ce am terminat selecţia iniţială, mi-am dat seama că mai toate alegerile mergeau cam în aceeaşi direcţie şi semănau destul de mult. Aşa că mi-am zis că n-ar fi rău să nu uit totuşi că suntem în 2016 şi să-mi scot puţin nasul şi privirea din poveştile care mi-au influenţat şi exemplele date până acum.

Sursa

Un exemplu de design minimalist pentru cei care nu se tem să încerce şi altceva şi care s-au îndrăgostit de o simplitate pe care nu oricine o poate adopta cu eleganţă în egală măsură. Pentru că un astfel de design minimalist trebuie să vină şi dintr-un echilibru care sprijină astfel de alegeri simple numai în aparenţă.

Sursa

Tot printre preferatele mele e și cea de mai jos. Nu cred că farfuriile galbene sunt motivul care mă fac să îndrăgesc această așezare a mesei, ci combinația dintre verde, galben și ceea ce mă duce cu gândul la lemnul natural.

Sursa

Poate nu neapărat de Paște fiindcă mi-ar plăcea ca masa mea să arate mai tot timpul așa (momentan mănânc lângă junglă), iar toată această peripeție vizuală m-a convins să mut din nou mobilierul prin bucătărie. A zecea oară e cu noroc.

Sursa

Puținul care poate funcționa de minune e exemplul de mai jos. Orice mic detaliu care ne duce cu gândul la primăvara își va face simțite efectele. O floare, o crenguță pe jumătate înflorită, un ou mic de ciocolată.

Sursa

Sursa

Pentru curajoși, pentru cei care au vesela în zece culori și cărora li se pare că nimic nu merge cu nimic, iată o variantă de rezolvare a problemei. În aceeași categorie intră și cei care-și cumpără câte o cană nouă în fiecare lună și care se opresc abia atunci când își dau seama că-n ultimele zece luni au băut dintr-o singură ceașcă.

Sursa

Mai jos, din nou, preferata. Flori de câmp, lemn lăsat natural, o variantă rustică și cu un ușor parfum de Provence. E bine să ne lăsăm inspirați, e bine să credem, e bine să ne păstrăm visele cât mai aproape de noi. Pentru că, ușor-ușor, se îndeplinesc toate.

Sursa

Sursa

Iar pentru mesele tradiţionale româneşti nu am ales nimic tocmai pentru că prefer un amestec de modern cu tradiţional şi pentru că încă nu m-am gândit cum va arăta masa din acest an, dar mi-ar plăcea să mă inspir din cele de mai sus. Dar, ca idee, masa ideală de Paşte e într-o duminică învăluită în alb, mult alb, cu narcise galbene sau albe pe faţa de masă, cu un cozonac proaspăt, cu ferestrele larg deschise, cu soarele care încălzeşte totul şi cu cei dragi alături. Puţin şi atât de mult în acelaşi timp.

7 tipuri de bucatarii cu design japonez

Poate că inconștient m-am dus spre ordinea atât de drastică a designului japonez. E o ordine care mă liniștește, care îmi dă o senzație de control, de siguranță. E ceea ce se întâmplă ori de câte ori casele noastre sunt în ordine. Mintea noastră se reflectă în felul în care ne organizăm și invers. Am avut, în toamnă, o perioadă de dezorganizare. Obiceiurile bune au fost primele care s-au dus pe apa sâmbetei. Așa că, peste iarnă, m-am trezit cu o imunitate scăzută. În mintea celor care mă cunoșteau drept un om care mănâncă sănătos (poate prea sănătos), am devenit acel paradox pe două picioare. Un "cum de mănânci sănătos și, totuși, ești răcită tot timpul?". Sunt efectele unei dezorganizări care nu se vede, sunt doar efectele unui program pe care nici eu nu-l observam, a unei nepăsări care și-a arătat colții sub forma unei sinuzite-alergii-strănutat-zilnic-de-mai-multe-ori-spre-nesfârșita-(ne)răbdare a celor din jur. Sigur că îmi doresc să fiu bine. Sigur că ne dorim cu toții să fim bine. Însă nu întotdeauna avem realmente grijă de noi. Cred că avem cu toții în minte câteva lucruri pe care le facem sau nu și știm că nu sunt mereu cele mai bune opțiuni: de la faptul că uităm să ne mai ridicăm de la birou până la somn prea puțin sau o alimentație deficitară, lista e lungă. Să trecem însă la design și la ordine, mai ales că sunt hotărâtă să fac această sinuzită să treacă după ce o bombardez cu mult usturoi, ardei iute, multe fructe, o cură cu cătină, miere și lămâie, mai ales că vremea caldă și necapricioasă se mai lasă așteptată.

Bucătăria de mai jos e simplu de făcut și e cea spre care tind mult ca design. La comandă se pot face, cu bani puțini, astfel de băncuțe și rafturi. Spațiul de depozitare cu uși albe sau cutii în culori deschise sunt necesare și le-aș recomanda oricui își renovează sau amenajează bucătăria (cât mai mult spațiu de depozitare!), mai ales pentru că în continuare am nevoie de o piesă de mobilier cu uși în bucătăria mea. Și, ca post-scriptum, nu vă temeți de parchet în bucătărie. E o opțiune extrem de potrivită și caldă pentru o lume cimentuită din ce în ce mai mult.

Sursa.

Al doilea model pe care vi-l propun elimină spațiile de depozitare pe care le descriam mai sus. Spațiul, e adevărat, e unul mai îngust, iar mobilierul păstrează dimensiuni alungite și înguste, continuând astfel senzația de alungire a încăperii și lăsând suficient loc de mișcare în zona de gătit. Suprafețele metalice și nuanțele de gri se potrivesc de minune cu cele de lemn, în nuanțe de stejar sau cireș, nuanțe calde, în orice caz. Pentru nuanțele de nuc sau wenghe puteți alege, cel mai bine, suprafețe de marmură albă.

Sursa.

Nu știu dacă e un trend recent sau dacă bunicii noștri obișnuiau să-și împodobească bucătăria cu plante. E adevărat că, așa cum îmi amintesc, bucătăria noastră de vară avea multe mușcate în fereastră, însă azi pasiunea pentru plante poate transforma o bucătărie obișnuită într-o seră cu aromă de prăjituri. De la orhidee până la obișnuita iederă, totul își poate face loc în bucătărie. Un perete plin de ierburi aromatice nu va avea doar un efect surprinzător, dar va fi și cât se poate de util în bucătărie.

Sursa.

O bucătărie care seamănă cu al doilea design presentat, dar care oferă un spațiu mai mic de lucru. Dacă mă întrebați pe mine, îi lipsesc niște plante, însă din nou e reprezentativ modelul ușilor cât mai simple pentru spațiile de depozitare și al liniilor drepte. Predomină și aici materialele naturale.

Sursa.

Non-conformismul, chiar când pleacă de la un punct bine definit, nu ține cont de reguli. Mai jos ne putem gândi la un design japonez descompus. Elemente disparate, accente folosite doar pe jumătate și obiecte specifice tradiției japoneze sunt trăsăturile care compun designul de mai jos.

Sursa.

Printre preferatele mele se numără această bucătărie care îmbină elemente mai îndrăznețe și care se îndepărtează parțial de ideea de a lăsa cât mai puține obiecte de decor sau ustensile de bucătărie la vedere. O bucătărie de tipul exo-schelet nu e pe placul tuturor. La mine-n bucătărie aflați dintr-o privire unde țin piperul, orezul, furculițele, farfuriile de la bunica și fețele de masă. Și cartofii încolțiți. Ați prins ideea. Totul e la vedere și asta dă senzația de mult haos. Problemă de remediat, rămâne de văzut cum.

Sursa.

Iar încă una dintre preferate. Ferestrele mari care ocupă două treimi din perete și mobilierul în linii cât mai simple, fără să transmită impresia de răceală (nu aceeași senzație o s-o avem dacă ne lăsăm ferestrele de garsonieră fără perdele sau draperii), fac "bucătărie bună".

Sursa.

Ca un fel de bonus, o modalitate de a amenaja masa puțin diferit atunci când ne vin prietenii în vizită. E adevărat, iar asta am observat în mai multe rânduri, că există o anumită stânjeneală inclusiv a conversației, atunci când totul pare atât de aranjat ca mai jos. Și cred că asta e din cauză că ne-am pierdut obișnuința de a trăi frumos inclusiv atunci când luăm masa, de a nu face nimic pe grabă și de a nu ne intimida când dăm cu ochii de o masă ca cea de mai jos. Și dacă observați asta la petrecerile cu prietenii, insistați, insistați. Și turnați vin în pahare, ca soluție finală și, totodată, obligatorie.

Sursa.