miercuri, septembrie 21

Pasiune sau bani? O întrebare simplă cu un răspuns complicat

Am descoperit în ultimele luni o altă metodă de a privi lucrurile. Am întors multe dintre lucrurile pe care le fac pe dos, le-am schimbat pe ici, pe colo (dar neapărat prin punctele esenţiale). Am accelerat procesul de învăţare, am scris, am rescris, am lucrat poate în acest an mai mult decât în ultimii la un loc. Şi nu am putut să nu-mi doresc să văd rezultate concrete, imediate. Însă în acelaşi timp am ştiut că nu toate depind de mine. În cadrul unei conferinţe la care am mers azi cineva a zis că norocul înseamnă că pregătirea întâlneşte oportunitatea. Şi n-am putut să fiu decât pe jumătate de acord cu asta. Fiindcă trăim într-o lume cu valori alterate, cu sisteme în care nu ne putem încrede întotdeauna şi cu criterii de care nu avem de ce să ţinem mereu cont.

Întocmai ca imaginile mele răsturnate, deşi obiectivul meu a fost să le privesc cu mai multă indulgenţă, tot aşa s-au întors şi unele valori faţă de care nu trebuie să fim însă indulgenţi. Am continuat şi continui să lucrez având doar pe jumătate rezultatul în minte, ceea ce fac zi de zi îmi place şi ştiu că, mai presus de orice, investesc în mine, iar asta îmi aduce o mulţumire care nu se măsoară în bani. Şi ce fericire, aş întreba, se măsoară vreodată în bani?

Sursa
M-am gândit mult la asta şi urmărind oameni de succes care au diferite definiţii pentru bogăţie, lux, confort, reuşită. Sunt multe teorii cu privire la asta şi sunt şi mai multe cărţi despre asta. Şi cred că fiecare om trebuie să îşi găsească până la urmă definiţia proprie fiindcă nicio altă definiţie împrumutată nu-l va îmbogăţi şi nici nu-l va face fericit.

Cineva spunea că adevăratul lux e să-ţi poţi petrece timpul aşa cum îţi doreşti. Mă întreb ce am face însă dacă am servi numai din borcanul cu miere zi de zi. Cât ne-ar ţine? Unii dintre cei mai echilibraţi oameni pe care îi ştiu muncesc în medie 12 ore pe zi, dar asta nu îi deranjează fiindcă le place ceea ce fac. Munca nu e o corvoadă şi n-ar trebui să fie pentru nimeni, numai că nu întotdeauna e aşa.

Mă gândesc însă la multe joburi care nu implică 12 ore de muncit pe câmp sau într-o fabrică de îmbrăcăminte şi nu presupune dormitul noaptea printre maşinile de cusut. Joburi de care mulţi nu sunt mulţumiţi şi în care oamenii pun foarte puţină pasiune.

S-a discutat azi, tot la acea conferinţă, despre antreprenoriat, despre lipsa de încredere pe care o avem în noi, ca români, despre lipsa spiritului de echipă deopotrivă. Tragem, fiecare pentru noi, şi nu ajungem niciunde.


În context mai restrâns, cred că în orice iniţiativă e nevoie de oameni care să fie pasionaţi de ceea ce fac, responsabili şi conştienţi că trebuie să îşi asume pe deplin orice acţiune. Şi, desigur, asta ar veni şi din respectul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l aibă pentru sine.

Aşa că... pasiunea sau banii? Aş alege întotdeauna pasiunea. Chiar dacă nu întotdeauna poţi face numai ceea ce îţi doreşti, trebui să înveţi să îţi placă tot ceea ce faci. Şi mai ştiu că, deşi importanţi, deşi cu un rol precis în economie, banii pot să nu aducă nici cel mai mic strop de fericire dacă ceea ce faci te face realmente nefericit.

Şi cred că există echilibre, că nu trebuie să ne dorim să înotăm într-o piscină de lapte şi miere fiindcă nimic şi nimeni nu e perfect. Dar cred că putem fi oricând mai angajaţi, mai responsabili, mai devotaţi nu doar nouă, ci şi lucrurilor pe care le facem.

Aşa e, nu e aşa? Spuneţi-mi. Nu pretind şi nici nu vreau să las impresia (şi nici să mă conving eu pe mine) că am toate răspunsurile. Dar sunt curioasă să descopăr şi alte experienţe. Cum e mai bine pentru voi sau cum credeţi că ar fi mai bine?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu