miercuri, iunie 3

Alt jurnal de Bucureşti, mărturisiri de ieri şi azi, nimic de citit printre rânduri



Bucureştiul e fantastic dacă reuşeşti să ajungi mai des prin parcuri, mai des pe la evenimente şi să ieşi mai des cu prietenii. Bucureştiul e fantastic, ca orice oraş, dacă nu-l umpli de amintiri neplăcute. Bucureştiul e fantastic, ca orice oraş, dacă reuşeşti să uiţi de amintirile neplăcute şi să îţi construieşti unele noi, minunate, alături de oameni noi care ştiu să nu te judece şi să te facă să te simţi un om mic. Dar orice om e o lecţie, poate fi una frumoasă sau una care să te facă pe viitor să alegi mai bine.

La 1 iunie mi-am lăsat trecutul în urmă. M-am desprins de el în cinstea copilăriei mele. Mi-am amintit de cine eram atunci şi mi-am dorit să-mi fie din nou la fel de drag de mine. Să mă împac şi să mă iubesc cu bune şi cu rele. Şi asta a însemnat să răspund unor oameni prin două rânduri, iar altor oameni, care continuă să-mi fie dragi, să nu le mai răspund deloc. Şi, pe de-o parte, nu ştii dacă e decizia bună. Dar, pe de alta, e ceea ce ştii că trebuie să faci pentru tine dacă vrei mai mult, dacă vrei ca anul viitor pe vremea asta să fii în alt loc şi, în fond, o versiune mai bună a ta.

Mi-am făcut cadou timp şi-mi fac în continuare. Trebuie să-mi amintesc constant să nu mă opresc, să nu privesc de două ori către o situaţie care mi-a fost clară de la bun început. Vi se întâmplă şi vouă?

Sunt atâtea explicaţii pe care am simţit că trebuie să le dau. Şi, la final de an, când vezi că n-au contat nici faptele şi nici cuvintele, când înţelegi că sunt şi vor fi momente în viaţa ta când te vei simţi şi poate şi vei fi foarte singur, când ştii însă că astfel de lucruri sunt fireşti, când eşti recunoscător pentru altele, când oboseşti să te mai simţi obosit, schimbi multe.

E nouă senzaţia asta şi adesea mi-e frică să scriu despre. Dar e o schimbare în bine pe care n-am cunoscut-o până acum. Şi e necesară fiindcă mai sunt atâtea de schimbat. Şi continui să privesc înainte, fără să am o direcţie clară. Poate o descopăr, poate nu. Cert e că un singur om mi-a spus anul ăsta că e important să continui să merg, chiar dacă direcţia nu e clară. Fiindcă ştia. Şi fiindcă nu m-a judecat.

Un comentariu:

  1. Pentru mine, la 1 iunie s-au implinit 5 ani de cand am dat plaiurile valcene pe aglomeratia capitalei. Nu-mi vine sa cred ca a trecut deja atata timp! Eu tot incerc sa nu ma uit de doua ori la o situatie, fiindca incepe sa capete lumini noi, dar nu neaparat bune pentru suflet. Mi-am dat seama ca de obicei, prima impresie e cea adevarata. Intuitia mi-e ghid, pacat ca nu o ascult mereu!

    RăspundețiȘtergere